În mod normal aş fi trecut repede peste ştirea asta, eventual doar bucurându-mă lejer.

Gabriel Cotabita si-a revenit din coma, este constient si este hranit pe gura, dupa cum precizeaza medicii de la Spitalul Floreasca intr-un comunicat de presa (sursa).

Nu zău? Serios? Stați mă un pic, și-a revenit așa de capul lui? Păi el nu știe că a comunicat extrasenzorial cu doi bioenergoterapeuți, prin intermediul corpului său astral, la nivel spiritual? Ba le-a mai şi spus clar de tot că nu mai vrea să se întoarcă. Acum s-a sucit sau care e treaba? Se poate așa ceva? Pe Cotabiţă nu l-a anunţat nimeni că este un spirit evoluat, cu multe reîncarnări, care și-a încheiat misiunea pe pământ?

Ia să ne aducem olecuță aminte:

Când am încercat să mă conectez la corpul lui energetic, am simţit imediat dorinţa lui de a pleca din această lume. Cotabiţă şi-a încheiat misiunea aici şi nu mai vrea să se întoarcă. La nivel energetic, el şi-a pregătit plecarea de ceva vreme. Am simţit un spirit împăcat cu ceea ce a făcut aici”, susţine bioenergoterapeuta.

Mai mult, aceasta ar fi recepţionat un mesaj venit din partea lui Cotabiţă. Unul devastator pentru apropiaţi. “Mi-a transmis: «De ce mă ţineţi aici? Nu înţelegeţi că eu am plecat deja şi nu mai vreau să mă întorc?». Este un mesaj clar şi fără tăgadă… bla, bla, bla… și alte mizerii de același gen. (sursa)

Acestea fiind zise, acum când omul şi-a revenit, nu mai vreau decât să le transmit celor de la Libertatea că sunt niște jegoși și să-mi sugă plua. Dar în mod direct, nu spiritual, prin intermediul corpului meu fizic. Nu de alta, dar ce farmec are o felaţie extrasenzoriala, la nivel astral?

Atât!

mihai_vasilescu_cotabita

 

sursa foto