că s-ar putea să se îndeplinească. Nu așa era vorba aia din bătrâni?

Am un prieten care simpatizează cu echipa de „supt” podu’ Grant (a se citi Rapid). Bine, ca să fiu sincer de când formația lui de suflet nu prea se mai bate pentru cupe, campionate și alte chestii d-astea dragi sufletului de microbist, a lăsat-o și el mai moale cu susținerea. Cică „nu-l prea mai interesează fotbalul”. Dar am eu un feeling că dacă de mâine ar prelua un șeic echipa lui, care să bage bani cu nemiluita, imediat și-ar da seama că simte o chemare inexorabilă spre stadion. Și iar ar începe să-mi servească texte grețoase despre „Rapid, farmecul vieții” şi „Giuleştiul, stare de spirit”. 

Pe scurt, vă zic eu că-l interesează fotbalul cel puţin cât să mă enerveze pe mine. Săptămâna trecută, pe vremea când cărțile încă nu erau jucate în Liga întâi, ne ostoiam setea împreună la o bere. Și, tam-nesam, out of nowhere, îl aud că scoate porumbelul pe gură:

-Mie mi-ar plăcea să retrogradeze Rapidul, dar să știu că pierde și Steaua campionatul.

Acu’, eu în loc să zic „băăăă, în plm, parcă nu te mai interesa fotbalul” am înghițit în sec și am schimbat vorba, pentru că era o seară mișto și n-aveam chef să mă enervez. Da’ l-am așteptat la cotitură cum nu vă puteti imagina. Pâna acum, când Rapidul a retrogradat și Steaua a ieșit campioană. Adică un pic pe dos faţa de cum îşi propusese dumnealui să iasă.

Vezi, mă, Universul ți-a ascultat rugămintea și a îndeplinit-o. Cei drept, doar pe jumătate. Dar n-ai de ce să te superi, jumătate de dorință realizată e mai bine decât nimic, nu? Muhahaha!

Cum era? „Cine sapă groapa altuia… departe ajunge”? Ah, nu, parcă suna ușor diferit finalul. Da, mi-am amintit: „cine se scoală de dimineață… cade singur în ea”!

D-aia ziceam, grijă mare ce și cum vă doriți. Să fie cât mai scurt, concis și fără să puneți condiții, că altfel riscați să v-o cam luați, după cum v-am arătat mai sus.

 

mihai_vasilescu_dorinta

sursa foto