Dau și eu o informație în premieră, na. Da, frate, mai avem un pic și o să avem Disneyland la Râmnicu Vâlcea. Cred eu că era și timpul să se mai deschidă unul în Europa, ca să nu mai facă doar francezii bani din greu. Știu că vi se pare de domeniul fantasticului, dar vă arăt eu imediat că nu este chiar așa.

Totul începe cu un drum la Ploiești. Sau la Pitești. Da, știu că sună a banc vechi, dar chiar vorbesc serios. Spre oricare dintre cele două localități ați pleca, din București, o să dați de unul dintre panourile publicitare care promovează orașul Râmnicu Vâlcea. Singura problemă este că voi n-o să știți asta. De ce? Păi pentru că ar trebui să aveți un telescop Hubble în loc de ochi sau să mergeți pe jos spre destinație. Dar dacă sunteți în situația „anormală” de a va deplasa cu un automobil, nu aveți nicio șansă să vedeți ce scrie pe panouri.

mihai_vasilescu_valcea2 mihai_vasilescu_valcea3

Poate-mi spuneţi voi cum aș putea face să văd mesajul transmis, fără să opresc mașina, să mă dau jos și să mă urc pe o scară? Este că au avut un impact „uriaș”? Sunt în stare să pun pariu că nu a observat absolut nimeni ce scrie pe porcăriile astea. Nu am nici cea mai vagă idee cât costă acest tip de panotaj, dar indiferent de sumă, banii au fost aruncați pe fereastră. Şi mă întrebam cât de tare l-o fi durut în cur pe ăla care a dat aprobarea pentru ele? Nu de alta dar mi-e jenă să spun că a luat şpagă. Plus că n-am nicio dovadă să zic că cineva din Primăria orașului Vâlcea (sau de unde mă-sa mare o fi) ar lua mită. Eu unul sunt convins de asta, dar nu voi zice în ruptul capului, că nu-mi permit. Prefer să-l fac nesimțit.

Acum voi aplica metoda cunoscută în matematică sub numele de „metoda reducerii la absurd”. Voi presupune că, printr-un miracol, ați reușit să descifrați mesajul afişat pe panouri. Acum abia așteptați să ajungeți acasă să aruncați un ochi pe net, ca să vă lămuriți ce naiba mai e și cu Vâlcea asta. La fix v-ați gândit, pentru că o să găsiți rapid de tot un site care o să vă lămurească cât ai clipi depre obiectivele turistice disponibile în oraș.

mihai_vasilescu_valcea6

Hopa, ia stați așa. Hai să ne mai uităm un pic cu atenție pe home page. Deci cum? Printre obiectivele turistice ala Ramnicului se află Judecătoria, Tribunalul, Biblioteca și două licee? Nu serios, pe bune? Există vreo persoană pe lumea asta care vizitează un alt oraș și moare de curiozitate să vadă cum arată Tribunalul? Poate intră și la un proces, ca să fie turul complet. Dar de ce nu e și Prefectura pe listă? Sau Casa Armatei? De ce nu și Mall-ul? Ca să nu mai zic de McDonalds-ul din centru sau de Liceele Chimic și Energetic. Pe astea de ce nu le-or fi trecut la obiective? Păi facem discriminare sau cum? Cu Biblioteca cred că m-am înșelat, poate se duc oamenii să citească, între două vizite la unul dintre obiectivele de mai sus.

Băăă, nesimțiților, un Birou de Informații Turisitce vă durea mâna să faceți? Dacă-l aveați, poate aflați și voi despre Mănăstirea Cetățuia, unde l-au omorât boierii (tot nişte şmecheri ca voi, dar „avant la letre”) pe Radu de la Afumați. Cred că este chiar cel mai mișto obiectiv turistic din oraș (măcar pentru locul unde-i amplasată). În schimb, bine că este liceul unde am învățat eu mare destinaţie turistică (sau poate tocmai de-asta?). Ce să vadă, mă, acolo? Sala de sport, cancelaria, laboratorul de chimie?

Daaar, stați așa, că pentru sfârșit am păstrat părțile bune. Mai am niște vești care sunt cu adevărat excepționale. Dragii mei, pe lângă obiectivele istorice menționate, orașul va avea unele noi-nouțe, care vor conta chiar pe piața turismului mondial. Prevăd ca se va forma un adevărat pod aerian între restul lumii și Râmnicu Vâlcea, companiile aeriene nu vor mai prididi cu aterizările pe malul drept al Oltului.  Pentru că, doamnelor și domnilor, orașul va avea în cel mai scurt timp Aquaparc, bazin de înot olimpic, telegondolă și… țineți-vă bine… circuit de Formula 1. Pam-pam! Luaţi-o p-asta!

Ce va uitați așa? Doar nu credeți că bat câmpii? Nici pomeneală, sunt mai mult decât serios. Am luat informațiile din „strategia de dezvoltare 2014-2020”, disponibilă pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea.

mihai_vasilescu_valcea7 mihai_vasilescu_valcea5

 

mihai_vasilescu_valcea9

Aud? Cine bate câmpii? Eu, în niciun caz. Dar ăștia de la Primărie, cu siguranță. Deci oamenii nu au fost în stare să-și facă singuri un plan despre ce anume vor să dezvolte în următorii ani. Păi de unde naiba să știe ei? Las că vin alții să le spună. Știți cum e asta? Exact cum m-ați întreba pe mine despre ce-aţi vreți voi sa vă mai cumpăraţi prin casă în următoarea perioadă. Iar eu, foarte bine informat, vin şi vă spun că musai vă trebuie unul-două tablouri de Picasso, o piscină în curte şi o colecţie de maşini de epocă. După care vă cer o poală de bani pentru sfaturile mele pline de neimţire şi tupeu. Cam aşa.

Bă baieţi, eu sper să construiţi circuitul de Formula 1 pe aleile defunctului Combinat Oltchim. Parcă-l vad pe Bernie Ecclestone coordonând cursa din fostele birouri ale dispeceratului şi pe Hamilton cum primeşte premiul în faţa instalaţiei pentru producerea hexaclorciclohexanului.

Mai greu o să fie cu tele-gondola. Nu de alta, dar oraşul este atât de mic, că nu apuci bine să te urci în ea şi trebuie să cobori. Dar poate o construiţi şi voi, în cerc, ca să ai senzaţia că te dai în „căluşei” la bâlci.

Nu am ce zice mai mult, cred că am spus suficient despre bătaia asta de joc. Sunt vâlcean şi oraşul ăsta o sa-mi rămână drag, chiar dacă acum trăiesc în Bucureşti. Am scris articolul acesta de ciudă. Mi-e ciudă pentru că toata lumea se pişă pe Râmnicu Vâlcea. Guvernanţii au pus pe butuci Oltchimul şi asfel au redus la zero cea mai mare forţă economică a judeţului. Iar acum văd că şi autorităţile locale mai sifonează nişte bani, fără să le zică nimeni nimic. Am crezut că este de datoria mea s-o fac măcar eu, mai ales că absolut toate informaţiile din articol sunt publice.

Ah, ba da, parcă aş mai avea ceva pe suflet: haimanalelor, nu vă e mă ruşine?

Și acum o să mă întrebați bine, frate, dar unde e Disneyland-ul în toată povestea asta? Păi unde să fie? La primărie.

mihai_vasilescu_bernie