Fix acum 30 de zile, pentru a doua oară în această viaţă, m-am lăsat de fumat. Dacă prima oară n-am mai băgat ţigara în gură timp de cinci ani, de data asta sper să mă ţină peste zece.

Şi pentru că sunt unul dintre puţinii oameni care s-a lăsat de două ori (eu nu mai cunosc altul), îmi ziceam să vă povestesc cam care este treaba şi cu recidiva asta. Da, da, ştiu, mai sunt şi alţii care s-au lăsat de mai multe ori de fumat, dar nu fac obiectul acestui text, ei vor continua să se apuce şi să se lase la nesfârşit.

Aşadar, de-acum ştiam cum trebuie procedat, aveam know-how-ul, cum s-ar zice. Prin urmare am respectat tiparul. Mi-am propus de prin decembrie să renunţ din nou la căcaturile astea fumegătoare, iar în ziua pe care mi-am setat-o mental, la miezul nopţii, am fumat ultima ţigară. Şi aia fost.

Ca senzaţii fizice nu a fost nicio deosebire între prima oară şi acum. În primele două săptămâni m-am luptat cu acelaşi vertij din cap, cu aceleaşi ameţeli, cu aceeaşi nicotină perversă care încearcă să te aducă pe calea cea „dreapta”. Nimic nou faţă de ceea ce deja ştiam că o să fie.

Nici creieraşul meu nu s-a comportat în vreun mod deosebit. Tot căutat de pretexte ca să mă reapuc, tot întrebări de genul bă, dar de ce căcat mă chinui eu aici fără să fumez, de ce îmi tai singur una dintre plăcerile vieţii, de ce, de ce? Chestii d-astea de om care abia ar aştepta să bage din nou ţigara în gură.

Uite, asta chiar cred că este important şi vreau să le spun celor care într-adevăr vor să renunţe la fumat: nu vă lăsaţi „duşi” de stările nasoale! Nu sunt permanente. Apar doar că să vă faca să cedaţi, dar dacă n-o faceţi, trec aşa cum au apărut. Cănd simţiti că nu mai puteţi, amintiţi-vă că este doar o falsă impresie, că voi sunteţi cei care decideţi, nu un biet obiect. Eventual, până trece „mica criză”, găsiţi-vă repede o preocupare care să vă scoată un pic din ritm şi o să vedeţi că se duce.

De altfel, cred că asta este cea mai importantă deosebire între cele două dăţi: prima oară am trăit cu senzatia că s-a sfârşit lumea. Gândul că nu voi mai fuma niciodată se transforma într-un fel de placă defectă, care-mi repeta mereu în creier: cum adică niciodată? Chiar n-o să mai fumez niciodată? Şi se tot învărtea acolo, ca o moară stricată reuşind să mă înfricoşeze ca dracu’.

Ei bine, acum ştiu că nu se dărâmă lumea, că Pământul va continua să se învărtească şi că nu mai fumez pentru că eu am hotărât să fac asta!

Nu mă reţine absolut nimic să mă duc acum, în momentul când scriu, până jos la chioşc, să-mi cumpăr un pachet de ţigări, să bag una în gură şi să-mi zic: coaie, ce tare sunt, uite cum trag în piept. M-ar putea împiedica ceva sau cineva? Nicidecum. Iar asta înseamnă un singur lucru: eu sunt cel care a decis să nu mai fumeze!

Iar voi, cei care fumaţi şi tocmai aţi citit ce-am scris, dacă nu simţiţi niciun imbold, nicio nevoie, să renuntaţi la ţigări, nu vă faceţi probleme. Însemnă că nu a venit încă momentul în care conştientizezi că „fumezi pentru că fumezi”.

Dar, cu siguranţă, veţi şti singuri cănd a sosit acea clipă şi o să renunţati la ţigari cu aceeaşi uşurinţă cu care acum le aprindeţi. O să vă uitaţi scârbiţi la pachetul abia început şi-o să vă spuneţi: gata, să-mi bag picioarele, mi-a ajuns. Şi aia a fost.

mihai_vasilescu_bani_tigari

Poate vă întrebaţi ce-i cu banii din poză, deşi sunt convins că bănuiţi măcar. Sunt fix cei pe care i-aş fi cheltuit pe ţigări în astea 30 de zile. I-am pus într-un borcan, zi de zi, exact aşa cum aş fi făcut dacă nu mă lăsam. Şi o să-i pun în continuare, pentru că indiferent ce s-ar fi întamplat, puteam să mor de foame, dar cei cinşpe lei aş fi continuat să-i dau pe pachetul de ţigări zilnic. Să vedem cât se strange.

 

P.S. Tot pentru cei care vor să se lase, am mai pus aici câteva articole ale celor care au reuşit şi au şi scris despre asta.  Citiţi-le! Vă vor motiva suplimentar. Aveţi aşadar: unu, doi, trei, patru texte.

Sursa foto