Băbăiete cum sunt femeile astea. Dupa cum ati remarcat (cred) la mine pe blog publica Ana R., iar in ultima vreme am avut si ceva articole de-ale lui Miki. Eu crezand ca asa toata lumea e multumita. Voi, ca aveti ce citi si ele ca au unde sa scrie. Cele doua fete nu se cunosc, nu interactioneaza una cu cealalta, nu au nimic de impartit. Fals. Asa credeam eu, in ignoranta mea. D-apai cum credeti voi ca o femeie poate sa citeasca articole despre barbati scrise de alta si ea sa stea cu mainile in san? Ti-ai gasit. Simte cum o ia cu mancarimi si furnicauri si-i creste tensiunea. Pai cum adica, „aia” scrie asa ceva si io stau ca proasta sa ma uit??? Si daca o sa aiba mai mult succes ca mine? Mai multi cititori? Mai multe comentarii? Sau daca, si in momentul cand o incearca acest gand rasuflarea i se opreste si inima aproape ca inceteaza sa-i bata, DACA E MAI FRUMOASA CA MINE???

Asa a rezultat guest post-ul de azi, semnat Ana R., pe care il aveti mai jos.

 

Pentru ca tot ne impartaseste Miki din experientele ei sentimentale, mi-am adus aminte si eu de una, care se intampla in preajma sarbatorilor de iarna.

Eram pustoaica, aparuse in peisaj primul prieten oficial, iubire mare. In timp ce inima mea inamorata zburda vesela pe norisori roz, el a ascultat de niste prieteni binevoitori, care i-au explicat ca de fapt este un biet prizonier in mrejele mele. Si ca s-a legat cam devreme la cap. Si ca viata lui se termina repejor, in aceste conditii.

Ia ghiciti voi ce l-a dus pe el capul? Ce modalitate a ales ca sa demonstreze ca e barbat adevarat? Cum le-a aratat el tuturor cine e „seful”? Simplu, trebuia sa dispar eu din peisaj, dupa ce ma trimitea el la plimbare. Dar nu oricum, ca doar toata suflarea feminina din imprejurimi il vazuse impreuna cu mine. Si cand a gasit el de cuvinta sa ma lase cu ochii in soare, ca sa fie efectul cat mai devastator? Fix in ajunul Craciunului. Doar asa simtea ca-si poare repara imaginea sifonata de farmecele mele.

Eu participam in ziua aceea la un concert de colinde. Parintii mei plecasera cu o zi mai devreme in vacanta, urmand sa ajung si eu la munte, fix in ziua Craciunului, cu trenul. Teren prielnic pentru Fat Frumos, care s-a gandit ca este momentul potrivit sa-si duca la indeplinire planul. Asa ca vine si imi explica, pe un ton sfasietor, ca intre noi aparusera (probabil in ultimile 5-10 minute) diferente ireconciliabile, peste care el nu mai poate trece. Dupa care pleaca si ma lasa in batiste si sughituri.

A doua zi, ma insoteste la gara si, ca in romanele rusesti, imi face cu mana de pe peron intr-un adio total dramatic. Daca nu-mi joaca memoria feste, avea si o batista alba in mana. Ce-i drept, nici eu nu mai aveam mult pana sa devin noua Anna Karenina.

Oameni buni, ca sa fie drama cat mai drama, am avut si un intreg compartiment gol, ca sa-mi bocesc cu sughituri trairile sentimentale. Cine circula cu trenul in ziua de Craciun? Nici naiba. Dupa vreo doua ore de mers-leganat si bocit-sughitat, a trebuit sa-mi ridic picioarele pe bancheta. De la lacrimi se facuse o balta pe jos, de-mi ajungea pana la glezne. Moment cand s-a deschis usa si au intrat doi colorati, plini de veselie, cu un miel in brate. Racneau niste urari sau asa ceva:

-Pune mana pe Vasilica frumoaso, sa iti mearga bine tot anul!

Cand am ridicat ochii din batista si mi-au vazut fata lunga si umflata, au inteles pe loc cat de bine imi mergea.

-Haoleu, las-o praleo ca e suparata saraca…

Si au inchis cat au putut de repede usa, ca sa nu se ia binele si la ei. La timp ca sa nu-i inec cu un nou suvoi de lacrimi.

Nu l-am mangaiat pe Vasilica atunci, dar cred ca tot am avut noroc pana la urma, pentru ca nu am mai fost parasita niciodata.

 

Cat fight sau cum?

mihai_vasilescu_cat_fight