Guest Post by Ana R.

 

Acum cativa ani eram la bunica si ea voia sa ne faca salata salata de vinete. O vad ca isi ia castronelul cu apa si incepe da decojeasca vinetele coapte, ostoindu-si arsura degetelor, din cand in cand, in apa. Ma uit la ea si, fara sa ii spun nimic, iau o vanata coapta, ii tai codita cu un cutit, apoi o tai pe lungime si cu lingura scot tot continutul din interior, pe care il pun in castron. Se uita la mine si zice “mai Anita, sa stii de la mine ca toata viata ai de invatat, uite tu acum mi-ai aratat mie, la 82 de ani, cum se face mai usor salata”. Mamaie a facut 95 de ani, face in continuare salata de vinete in varianta de munca light si sper sa mai apuc sa o mai invat cateva lucruri. Dar ea este un caz fericit. Nu toata lumea doreste sa invete. Ma tot lovesc in viata de mentalitatea “eu asa sunt, pe mine nu ma mai schimbi”.

Avea cumnata-miu o gagica, care nu ma inghitea de fel. Orice ii spuneam sau cand o corectam imi dadea in freza cu “Asa sunt eu… am 35 de ani… asa am invatat… pe mine nu ma mai schimbi.” Pai bine mai, isteata lui Dumnezeu, daca tu crezi ca ai invatat absolut tot ce-ti trebuie in viata pana la 35 de ani, de ce avem toti termenul de garantie atat de mare? Adica de ce facem noi umbra pamantului inca cel putin pe atata, daca si asa aflam totul din primele trei decenii? De ce sa iti pui singur ochelari de cal si apoi sa tropai ca vita prin propria-ti viata, chiar nu pricep.

Astia din strainatate sunt membri pe Facebook ai diferitelor comunitati virtuale din regiune, ce au ca scop intrajutorarea intre romanii aflati prin coclaurii civilizati ai Europei. M-am abonat si eu la cateva. Una dintre ele ofera sfaturi tinerelor mamici. Mai oameni buni, am rezistat psihic cateva saptamani, dupa care am iesit de acolo enervata de lipsa de bun simt si de prostia care imi improsca creierii si asa sensibilizati. Scriau fetele alea intr-o romana ucigasa, ce iti zgaria pupila si te infricosa mai ceva ca un film horror. Pot sa inteleg lipsa diacriticelor, pentru ca aici scriem pe calculatoare cu softuri in limbile corespunzatoare tarii unde suntem si ne e lene sa schimbam de fiecare data limba. Dar ca iti bati joc de orice fraza la modul pervers asta nu mai inteleg. Martor imi este Mihai ca si eu mai calc in strachini, fac niste fraze alambicate si ma intreb oare in ce limba mai gandeste creierul meu (in putinele momente cand o face)? Dar imi e ciuda de mor cand fac o greseala si turbez de rusine. Iar explicatia cu “de 10 ani traiesc in Germania” nu tine, mi se pare pentru cei foarte prosti. Adica macar recunosc deschis ca sunt o toanta, pentru ca uneori gresesc si ma bucur enorm atunci cand imi mai lumineaza cineva creierul afectat de tampenie.

Ei tata, dar sa nu indraznesti sa corectezi pe vreun romanas, din asta scriitor de facebook, ca ti-o iei in mufa de parca l-ai injurat de mama. Mamicile din comunitatea la care aderasem postau zeci de mesaje de genul “ce sa dau la copil k are febr”. Si multe alte prescurtari la fel de idioate, fraze din care nu intelegeai ce vor de la tine si de la viata nedreapta care o obliga sa scrie in limba romana. Si sa nu va imaginati ca sunt romance venite acum douazeci de ani. Toate erau proaspete, prospetele, iti dadeai seama dupa intrebarile de genul „ftl stitzi kum ajung la Lidl?” si altele identice.

Intr-o buna zi, una dintre administratorele comunitatii face greseala sa le ceara sa formuleze corect intrebarile. Ca sa poata pricepe toata lumea ce le intereseaza. Ei si de aici s-a dezlantuit armaghedonul lingvistic. Au facut alea ca toate visele, ca ele nu au timp sa scrie corect, ca oricum se intelege din text, ca atunci cand ai copilul bolnav nu ai timp de farafastacuri lexicale. Desi nimeni nu le ceruse sa faca eseuri literare, am fi vrut doar sa pricepem cu ce le putem ajuta. Interesant a fost ca in discutie s-au amestecat si tipe crescute de foarte mici in Germania, pentru care romana era limba a doua. Toate stiu sa puna un punct, sa scrie cu litera mare la inceputul propozitiei si auzisera chiar si de virgule. Pe cand cele „noi” erau pline de explicatii de genul ca ele asa au invatat si ca astea sensibile la greseli gramaticale sa faca bine si sa-si deschida alta pagina.

Modul cum s-au urzicat, pentru ca a indraznit cineva sa le explice faptul ca fix de ele depinde modul cum vor vorbi si scrie romaneste progeniturile lor crescute prin strainataturi, m-a enervat groaznic. Toate erau pornite pe „astea kre se da dejtepte”. Dar niciuna nu a acceptat fapul ca tine de bun simt ca, atunci cand ceri ajutorul cuiva, sa o faci macar in mod corect. Pricepe mai fata ca oricine te corecteaza, o face pentru tine. Si multumeste-i din balta de prostie in care te scalzi. Chiar daca nu esti in stare sa scrii corect, macar sa vad ca te-ai straduit. Nu ca te doare in partea dorsala si ma obligi pe mine sa suport pe retina aberatiile tale.

In schimb, pe 1 Decembrie, au umplut pagina de poze cu drapelul, ale caror titluri erau ceva de genul “sa bem k azi e ziua romaniei”.

Va poopik dulcik! 🙂

mihai_vasilescu_invata