Am fost joi la film. La cinema Studio. Si pentru ca am ajuns fix inainte sa inceapa, am mai prins loc doar la balcon. Am un sfat pentru voi: daca masurati mai mult de 1.70 m inaltime, nu aveti ce sa cautati acolo. Genunchii mei poarta si acum urmele lemnului de la spatarul scaunului din fata. Si credeti-ma, am incercat in fel si chip sa nu ajung la el. Pur si simplu nu ai cum, la etaj este pentru pigmei.

Acelasi sfat il am si pentru cei care cantaresc mai mult de 80 de kile. Cum era tanti de langa mine, care cu greu incapea in fotoliu si parea gata sa se reverse peste mine. Aceeasi tanti care s-a ţâţâit toata cand am fost nevoit sa aprind telefonul. De maxim doua ori s-a intamplat. Da, n-as fi vrut, este enervanta lumina ecranului, in intunericul salii de cinema, dar stiti si voi ca urgentele apar exact cand ti le doresti mai putin. Si oricum l-am palmat cat am putut, exact in ideea de a deranja cat mai putin.

Cert este ca de ambele dati s-a cacat pe ea toata, a tuguiat buzele si a bagat un ntzzzz de imi venea sa intru in pamant de rusine. Cred ca ma si inrosisem, da’ nu avea cum sa vada.

Buuuun, cui credeti voi ca i-a sunat telefonul tare? Dar TARE de tot si avand cel mai enervant ton de apel posibil, chiar in timpul filmului? Aud? Exact. Lu’ tanti cea grasa. Iar telefonul era in geanta si a durat o vesnicie pana l-a gasit, l-a scos si l-a oprit.

Intrebarea numarul doi: cine credeti voi ca a zis, imediat dupa acest petit incident, cu voce TARE:

-Hai frate, tocmai cand credeam si eu ca e primul film la care merg si nu suna niciun telefon in sala. N-am avut noroc nici de data asta. 

Ati ghicit. 🙂

mihai_vasilescu_telefon

 

sursa foto