Bă, asta nu suport eu la rahatul ăsta de ţară: întotdeauna ne roade ce fac alţii. Ia uitaţi ce jegoşenii au ajuns ăştia să împartă. Pentru ce plm ai face asta??? Frate, nu există campanie electorală in ţara asta in care cineva sa ne spună ce vrea EL sa facă. Nu, coaie, la noi absolut toţi sunt cu să moară mama lu’ celălalt şi cu datul la gioale. Stăteam să mă gândesc că nu am nici cea mai vagă idee despre programul economic al lui, sa zicem, Ponta (l-am ales pe el, pentru că este cel mai puternic candidat, cotat cu cele mai mari şanse). În loc să-mi împuie capul de dimineaţa pană seara cu ce ar vrea el sa facă, eu aud numai bărfe, zvonuri şi cretinisme de genul ăla a zis, celălat a făcut. Nu, nu mi-e drag Iohannis (nemţu’ ăsta nazist e în stare să ne pună să muncim), pentru ca nu-mi prea plac mie oamenii care se exprimă greoi, dar să-i faci mizeria asta mi se pare de un căcat monumental şi mai arată şi cât de disperat eşti.

Cum morţii mă-tii să te apuci sa le trimiţi oamenilor aşa ceva: mai mult, vrea să trimită pensionarii la muncă, fiindcă, spune el: „rata de ocupare în răndul pensionarilor din ţara noastră este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană”? Jegoşii au formulat asta sub formă de ameninţare. Şi ştiţi de ce? Pentru că maică-mea, dacă o sa citească rahatul ăsta de flyer o să inţeleagă că o s-o forţeze cineva să renunţe la pensie si să se întoarcă la muncă. Iar textul lui Iohannis nu este nicidecum despre asta. Dar aşa se întamplă in ţari bananiere, cu populaţie indobitocită si cu acces la informaţia reală din doi in trei. Ii sperii pe oameni si apoi araţi cu degetul: uite muistul ăla vrea să vă facă asta, să nu cumva să-l votaţi ca vine noaptea peste voi şi vă fute femeile. Atât şi nimic mai mult. Iar proştii tresar îngroziţi şi mulţumiţi că le-a deschis cineva ochii.

Citiţi-l pe tot, ca doar vi l-am pus mai jos.

Da’ de ce nu primesc prin poşta ceva care să semene a program economic pe perioada mandatului? De ce? Păi vă spun eu de ce. Pentru ca n-are rost să investeşti bani ca să arăţi ce-ai putea să faci bine, cănd poţi sa cheltui aceeaşi sumă incercând să omori capra vecinului. De-aia!

mihai_vasilescu_iohannis_flyer

 

Poza este de aici şi gluma cu „neamţu’” e ciordită de pe twitter.

P.S. Ca să vă arăt căt de echidistant sunt (a se citi că mi se fălfăie de alegerile astea, in urma cărora nu mă astept la nimic bun) luaţi de citiţi şi ce-a scris Vali. Nu de alta, dar sunt întru totul de acord cu articolul şi nu are nicun rost să-l mai dezvolt şi eu. Pe scurt, mizeriile sunt mizerii, indiferent de unde vin.

P.P.S. Mă gândesc că dacă mai dureza mult campania asta, o să se ajungă la nişte chestii atat de scârboase ca o să vomităm toţi in faţa televizoarelor sau calculatoarelor. Icter mecanic scrie pe noi.