Pe bune, cât de departe poţi să împingi penibilul? Hai că pe aia cu salamul Victoria am fost la un pas s-o înţeleg. Dar lălăiala asta sinistră mi-a ridicat părul de pe mâini. Chiar aşa de jos ai ajuns, că eşti în stare de orice, pentru nişte amărâte de potenţiale voturi?

Pentru că, să stii, dacă te-am văzut behăind la televizor, asta nu înseamnă că o să te şi votez. Şi stii de ce? Pentru că nu te cred, fă Nuţi. În continuare nu esti de „acolo”. Te strofoci să pari de-a mea şi cu cât o faci mai tare, cu atât iti iese mai puţin.

Dar nu-i nimic, tu prostituează-te in continuare in toate felurile. Aştept cu nerăbdare să apari intr-un video chat, lejer pornache. Pentru că a luat amploare mare fenomenul, nu mai este o nişa chiar de neglijat. Şi fetele alea ar vota şi ele, dar nu prea ştiu cu cine. Păi îţi dai seama câte voturi ţi-ar aduce nişte titluri de genul „n-ai să crezi ce îi face Elena Udrea unui negru urias” sau „video explicit cu blonda lui Băse”? Hai ca am prieteni care, nu ştiu de ce, te consideră MILF. Profită de şansa asta şi arată-le tu, fă Nuţi!

http://youtu.be/Ra8m60OoMtw