Stiti fractiunea aia de secunda care urmeaza dupa ce ai calcat pe ceva moale? Aia in care tu te gandeai la cu totul altceva si deodata simti piciorul cum se afunda, de ai impresia ca se duce pana la glezna. Si atunci toata energia mentala de care esti capabil, se focuseaza pentru o singura rugaminte: Da Doamne sa nu fie ce cred eu ca este!

In primul moment refuzi sa crezi ca ti s-a intamplat, dar dupa ce realizezi ca raul s-a produs, mai ai puterea sa iti spui doar „sper sa fie o pruna coapta sau un mar putrezit”.  Si nu e intamplator ca-ti doresti tocmai una dintre astea, doua. Pentru ca tu stii deja, dupa consistenta simtita la impact, ca nu poate sa fie o nuca sau un con de brad. Dar cu toate astea, cumva constientizezi ca nu mai poti schimba nimic. Stii deja in ce ti s-a scufundat talpa, dar refuzi sa crezi si incerci sa vezi daca mai poti transforma, cu puterea gandului, rahatul intr-un fruct putrezit. Dar, in cele mai multe cazuri, nu functioneaza. Doar te uiti la cacaniul proaspat aparut, pe ceea ce era odata talpa alba a adidasului tau. Si simti mirosul. Ca dracu’ il simti.

Ei bine, cumva se poate si mai rau de atat. Mi s-a intamplat mie. Fix aseara. Imediat dupa ce am simtit „moliciunea” impactului, am inchis ochii si am inceput sa ma rog: „Sa nu fie rahat, sa nu fie rahat”! Mi s-a indeplinit dorinta, n-a fost. Era o mandrete de sobolan mort, cu dintii ranjiti si burta proaspat aplatizata de piciorul meu. Si atunci am realizat ca intotdeauna se poate si mai rau decat te asteptai. Pentru ca, va rog sa ma credeti, senzatia de voma pe care o ai dupa ce ai constatat ca tocmai ai calcat pe un sobolan storcit, e mult mai rea decat cea pe care o ai in cazul rahatului. Pe asta din urma il stergi pe iarba, dar rozatoarea aia scarboasa iti ramane in minte si te bantuie.

Fratilor, va spun eu, e de preferat un cacat cinstit, unui sobolan perfid, care e in stare sa-ti faca chestii nasoale si dupa ce a mierilt-o. Yaaaaaach!

mihai_vasilescu_sobolan_mort

sursa foto