Prin clasa a noua eram, cand ne-au dus sa facem „practica” la sapat de santuri. Se construia reteaua de termoficare in Valcea si aveau nevoie de forta de munca ieftina si multa. Cum militari in termen nu găsiseră suficienti si studentii ajungeau in Ramnic doar in vacante, au luat elevii cu toptanul si hai la sapa si tarnacop.Bine, usor s-au înselat cei care au decis asta. Pentru ca va dati seama cam ce putere si chef de munca are scolarul roman, mai ales cand e vorba de dat cu sapa. Zero spre minus infinit, scria pe noi.

Totusi, ca sa încerce să ne capaciteze, au infiltrat printre noi ceva muncitori specializati in scosul pamantului. La un grup de 30-40 de elevi, reprtizasera si 3-4 oameni platiti. Doar că din nou calculele s-au dovedit gresite. Cand vedeau ce „chef” de munca aveam, se molipseau si „specialistii” si frecau duda cat era ziua de lunga. Eh, boala veche de altfel, transmisa si in zilele noastre.

Un singur lucru era sfant si nu se abateau de la el orice s-ar fi intamplat: masa de pranz. La ora doispe fix, lasau orice activitate in care erau implicati ( puteau sa fie partida de table sau „miuta” abia începute, ca se opreau instantaneu) si cu o aproape-religiozitate isi puneau sa haleasca.

Intr-una din zile, pe langa ce-si adusesera de acasa, au dat fuga la Alimentara si au cumparat niscaiva conserve de fasole. Acu’, eu nu stiu daca mai tineti minte, dar pe vremea „cealalta” asta insemna un borcan cu fasole fiartă, cu foarte putin sos de rosii si un pic de untura care se aduna la suprafata. Ceva mai mult decât hidos, care cu greu ar fi putut sa fie considerat comestibil. Ei bine, niciodata in viata mea nu am mai poftit la ceva, cum am salivat atunci, urmărindu-i cum baloteaza din borcanul ala unsuros. Habar nu am de ce, dar eu am crezut ca mor inecat in propria-mi saliva, in momentele alea. De murit nu am murit, dar amintirea mi-a ramas vie in cap, dupa atatia ani.

Va dati seama ca am mai mâncat fasole de atunci. Poate chiar cateva tone, avand in vedere greutatea la care ajunsesem la un moment dat. Ei bine, abia aseara am simtit ca senzatia aia de pofta animalică, pe care o simtisem pe vremea aia, s-a mai ostoit. Cand mi-am cumparat si am devorat prima conserva de fasole de la Heinz. Fratilor, am inteles pe loc de ce „Beans means Heinz”. De-aia. Ca a fost singura care mi-a alungat muncitorii aia ingurgitatori din minte. De încercat, va spun.

image

Sursa foto