Cred ca prin clasa a saptea eram, cand am fost in tabara la Cheia (de Prahova). Nu stiu cum naiba ma pricopsisem eu cu treaba asta smechera. Cred ca Prietenul Valjean a facut lobby puternic de tot, sa merg cu el, ca sa nu fie singur si stingher. Cert este ca m-am dus. Nu mai tin eu minte mare lucru din ce s-a intamplat pe acolo, in afara de plictiseala groaznica din timpul zilei si foamea ingrozitoare care m-a bantuit pe toata perioada sederii, dar vreo trei lucruri mi-au ramas intiparite clar in minte:

Unu. Am vazut Rambo. Filmul. Cu Stallone. La video. Doar pentru evenimentul asta si tabara ar putea fi considerata o reusita. Rambo, bai!!! Cred ca nici macar nu realizati ce inseamna, nu? A fost filmul de referinta al catorva generatii. Daca tineti minte, la Revolutie (chestia aia din Decembrie ’89) ne aratau astia la tv niste tipi care luptau cu „teroristii”, legati cu bandane la cap, exact ca…Stallone, in Rambo, da. De-aia ziceam, numai faptul ca am vazut filmul asta si tabara putea fi considerata un succes.

mihai_vasilescu_rambo

sursa foto

Doi. Sa retineti de le mine urmatoarea chestie. Degeaba iti cari dupa tine echipament de scuba-diving (ochelari de scafandru, „labe” si teava de respirat), la MUNTE! Va zic eu, este absolut de pomana. Sansele sa faci scuba intr-un lac glaciar sunt un pic mai mici decat cele de a va duce intr-o excursie cu prietenii pe Luna. In schimb creste enorm probabilitatea sa bagati un singur picior (care vreti voi, dreptul sau stangul, nu conteaza) in apa aia rece ca zapada carbonica (un fel de gheata, da’ un pic mai rece) si sa simtiti cum vi se opreste inima in piept.

Doi bis. Daca totusi va incapatanati sa faceti un salt in echer, pentru ca „ce bine arata apa asta, nu-i asa”, aveti grija sa purtati un costum de baie in culori de „pamant” (variatiuni de maro), pentru ca instant si foarte usor, te vei fi scapat pe tine. Si caca si pipi. De-aia ziceam, macar sa nu se vada, ca mirosul ramane.

Trei. La treispe ani nu ai creier in cap. Si nasol este ca nu realizezi treaba asta si nici nu crezi pe nimeni care ti-o spune. Ca sa intelegeti… Una dintre supraveghetoare, profesoara de franceza, si-a adus nepotul (in varsta de vreo patru ani) cu ea in tabara. Iar ala micu’ era un pic dezaxat mintal, pe genul ca nu se putea desparti de matusa-sa. Iar daca aia disparea totusi cateva secunde din raza lui vizuala, incepea sa zbiere cu toata puterea „Mama Lili, Mama Lili”. Strigat care crestea in intensitate, cu o progresie geometrica, pana aparea femeia din pamant, din iarba verde. Si atunci credeti-ma, nu ai nici un motiv pentru care s-o rogi pe „Mama Lili” sa-l lase pe nepot cu voi, in drumetia pe care preconizati s-o faceti, prin padure. Dar noi, am rugat-o. Si femeia l-a lasat cu inima usoara, ca doar eram ditamai flacaii si puteam sa avem grija de un mucos de patru ani. Teoretic. Practic, l-am luat pe dilimandrosul ala mic cu noi si dupa ce am inaintat suficient de mult prin padure, ne-am strans in jurul lui si i-am spus „fraiere, ai belit-o, Ma-ta Lili a plecat si te-a lasat cu noi. N-o s-o mai vezi NICIODATA”! Iar in momentul in care proaspatul orfan de matusa s-a intins pe jos, batand cu mainile si picioarele in pamant, in timp ce scotea un urlet agonizant „Mamaaaaaaaaaaaaaaa Liiiiiiiiiiiiiiiiiiiili”, am luat-o toti la fuga lasandu-l acolo.

Trei secund. Va dau cuvantul meu ca nu mai tin minte daca ala micu’ a mai revenit din padure. Probabil ca da, altfel mi-as fi amintit de niste anchete de-ale militiei. Dar ce pot sa va spun este ca, daca s-a intors, a facut-o pe propriile-i puteri si abilitati de orientare. Pentru ca noi nu ne-am mai intors dupa el. E funny sa fii cretin la treispe ani, nu?

mihai_vasilescu_copil_ratacit

sursa foto

Patru (da, stiu ca am zis doar de  „trei”, dar credeam ca va bucurati pentru un mic bonus). Nu te duce NICIODATA intr-o tabara unde urmeaza sa-ti fie supravegetor profesorul de muzica. Chiar cel caruia i-ai facut farsa cu oferitul marului, spalat in apa din vasul WC-ului. Nu te duce nici daca n-a aflat de farsa. Cu atat mai mult daca a aflat. Nu de alta, dar sa stii ca suporti mult mai greu decat eroii din filme, nuielele de alun pe curul gol. La fel, marsurile fortate de cate douazeci de kilometri (cu cantec – profesor de muzica, remember), arata mult mai bine la cinema. V-am zis, ca sa stiti.

Cam atat, in rest a fost plictiseala mare, va jur.