Sistemul social la nemti este atat de permisiv cu cei ce nu muncesc, incat unii considera ca e mai profitabil sa stai acasa, pe ajutor social, decat sa muncesti primind salariul minim pe economie. Si cand statul este atat de baiat bun incat iti plateste chiria pentru locuinta, iti cumpara televizor si telefon, ca de, conform constitutiei trebuie sa ai acces la informare, evident ca te simti imparat si incepi sa ai idei de genul: cat de prost sa fii sa te duci la munca?
Zilele trecute, ma duc cu copiii in parc. Langa mine niste conationale scuipa seminte si asculta manele la telefon. Adrenalina mea creste. Copiii se joaca nestingheriti, eu scot o carte si incep sa citesc. Cartea era in romana, proasta inspiratie in ziua respectva, pentru ca se prind conationalele.
– Aaa, tu esti romanca!
– Sunt, buna ziua!
– Buna ziua, de cat timp esti in germania ?
– De 9 ani.
– Si ce lucrezi?
– Sunt jurista la o firma de metrologie.
– Asta e ceva cu vremea!
– Nu e cu vremea, e cu masuratori ale unor dispozitive electronice conform unor standarde internationale.
Pam pam! Cred ca dupa cuvantul masuratori le-am pierdut.
– Pai, parca ai zis jurista.
– Da.
– Adica esti avocata.
– Nu sunt avocata. Sunt specializata in afaceri internationale, avocatii fac parte dintr-un barou si apara oamenii in instanta (explicatie mai pe intelesul lor, nu am fost capabila la ora aia).
– Adica tu te stii cu legea.
– Pe cat posibil.
– Aaa, pai daca e asa, hai sa te intrebam ceva. Stii, o prietena de-a noastra a avut o problema (muream de nerabdare se aflu problema). A fost intr-o zi la magazin si-a luat ceva si… a uitat sa plateasca.
Ma si gandeam cate doze de lecitina sa ii recomand femeii, fara sa dispun de cunostinte medicale in domeniu, dar cu sufletul usurat ca ajut o crestina aflata in prima faza de Alzheimer.
– Pai si cum a uitat ea sa plateasca?
– Era cu copilul si a uitat.
– Dar asta nu e nicio problema, si mie mi s-a intamplat (alea fac ochii mari). Da, eram cu copiii la cumparaturi si din greseala zaharul vanilat mi-a alunecat in geanta, iar la casa nu am sesizat. Abia acasa am vazut ca aveam zaharul la mine si stiam ca nu l-am platit. A doua zi m-am dus la magazin cu bonul de casa din ziua precedenta si le-am rugat sa imi scaneze zaharul, ca sa-l platesc. Vanzatoarele sunt foarte dragute cand se intampla asta si nu se supara nimeni. Spuneti-i prietenei voastre sa mearga repede sa plateasca.
Alea se uitau ca si cand aveam ciuma bubonica, in faza terminala.
– Pai nu e asa simplu, ca ea a uitat sa plateasca ceva de 400 de euro. Au prins-o si au dus-o la politie.
– Serios, pai si ce a uitat saraca de ea sa plateasca ?
– Nu mai stim, ceva electronice,
Mi-o si imaginam cu televizorul sub fusta.
– Si voi, ce lucrati pe aici?
– Aaaa, pai noi nu lucram, am lucra noi daca am avea unde si daca am castiga si bani calumea, ca in Italia. Acolo era de noi, a fost viata buna. Nemtii astia e cam ai dracu’. Stii noi suntem tigani si noua nu ne prea place munca (exact asa a zis), la noi barbatii munceste (serios, cand?). Dar aici nu prea se merita, ca traim pe social, daca am lucra, am lua 200 de euro in plus. Pai zi si tu are rost ? Intreaba ele cu o inocenta nedisimulata pe chipurile angelice, dar cam intunecate.
Acum ce sa raspund eu, fratilor? Ca o fraiera ce sunt, incep sa vorbesc despre integrare in societate, despre cursuri de germana, despre o gramada de chestii care sa le ajute sa-si imbunatateasca sansele pe piata muncii. Despre cat e de important ca ambii soti sa castige in familie, pentru a-ti asigura un standard de viata, pentru a oferi exemple copiilor. Precum si alte aspecte motivationale la maximum. Brusc si-au amintit ca au ceva extrem de important de facut, au adunat copiii si au luat-o la sanatoasa in plina mea tirada, razbatuta de ingrijorarea pentru integrarea lor sociala. Cat pe ce sa alerg dupa ele, ca nu terminasem.
Epilog
La 3 zile de la aceasta intamplare, treceam intamplator pe langa filiala Caritas a orasului. Locul unde primesc persoanele nevoiase ajutorul lunar, constand in alimente si alte bunuri necesare supravietuirii. Pe usa, ieseau incarcate de plase si baxuri tocmai protagonistele povestii mele. Fiica uneia dintre ele, avea cel mai nou model de pe piata de pantofi sport pentru copii, de la firma Geox, in valoare de 78 de euro. Oare a uitat sa plateasca?
Lasa ca nu doar romanii fura in Germania. Mai sunt si turcii pe acolo, care se descurca bine si ei.
@mada, din pacate Ana R. se chinuie groaznic zilele astea intr-un mic concediu, poate vede la un moment dat si raspunde.
Mada, mai bine ne zici care mai e viata ta, ce faci in we, pe unde mergi diseara sau sambata seara – cine stie poate aranjam o intalnire cu Prietenul I. sa avem si noi un post frumos luni dimineata …
Prietenul I.??? Ce treaba ai tu cu el?
Fac parte dintre fericitii si norocosii oameni care il cunosc. Pot sa certific – personajul real este mult mai interesant ca cel de pe blog
Dar sa nu divagam: mai povesteste-ne de tine …
Sau esti chiar prietenul I.? Ce ciudati sunteti voi, barbatii. Sau mai degraba previzibili. Nu m-a intrebat nici sulea spatarul nimic pe aici cand am comentat. Mihai ce s-a mai obosit sa-mi raspunda. Cum ati auzit de inghitit si anal, vreti sa stiti de viata mea. Pai nu merge asa. Totul are un pret. Vreti sa stiti, platiti! Sa aud eu despre vietile voastre intai. Iar daca tu esti Prietenul I, ascuns sub un alt nume, m-ai dezamagit. Era funny la tine ca nu-ti pasa de nimic.
@mada, alghenu nu este Prietenul I. Garantez eu pentru asta. Prietenul I este irepetabil. Ambii sunt prietenii mei. Despre alghenu am scris cate ceva, aici. 🙂
Sincer as vrea sa fiu prietenul I., dar din pacate nu sunt eu ala. Poate sa certifice Mihai ca nu sunt eu – sunt vreo 2 povestioare si despre mine, dar nu asa interesante, din pacate (da un search pe blog despre „d-na Nemes”).
Acum ca sa o zic pe a dreapta: chiar vorbeam ieri cu Mihai ca tu si prietenul I. v-ati potrivi. Si nu doar la numarul ochilor 😉
@alghenu, ii spusesem eu deja. Si-i dadusem si link catre articolul cu tine. 🙂
Macar atat, ma dezamagea rau daca facea din astea. Ma, nu stiu ce sa zic cu Prietenul I. Parca n-as vrea sa-mi stric imaginea despre el cu o iesire la suc. Nu stiu daca s-ar alege cu mai mult de atat. E dificil cu mine si el nu pare genul meu. Mai degraba pare genul pe care il consum la micul dejun. 🙂 Am fost rea acum, dar lasa ca si voi meritati.
E clar: esti casatorita si iti exprimi fantezile din spatele tastaturii. Totusi a fost interesant pana sa imi dau seama de unde venea acest curaj interior al tau 🙂
Busted! M-ai demascat in public. Sunt oripilata. Nu prea te da inteligenta afară din casă, nu?
@Mada, pai atunci te invit la o cina urmata de micul dejun. Daca promiti sa nu ma inghiti cu totul 🙂
@Ionut Sebastian, asta este cel mai cliseu dintre cliseele folosite vreodata. Mai ai sa-mi spui ce frumoasa si deosebita sunt. Si cum ochii mei straluceste ca stelele de pe cer. Dezacord intentionat. Pai in aceste conditii chiar sunt sanse sa te consum ca pe o briosa. Inca de la cina. Nu mai apuci micul dejun.
@Mada
Aici nu e vreun concurs de replici. Aici e concurs de caractere. E vorba de o comunitate, de interactiune si de curaj.
Iti place sa intri, sa citesti si sa comentezi. Dar cand e vorba de implicare doar gura e de tine.
Iti dai seama ce post ar iesi aici pe blog daca chiar ne-am intalni? Gandeste-te putin cate comentarii ar avea o asa poveste. Cum s-ar oftica FKT ca te-a scapat. Cum ar intra George sa te felicite si sa-ti spuna ce fata adevarata esti tu.
Gandeste-te la cata veselie si amuzament ai putea aduce comunitatii de a carei interactiune de bucuri zilnic.
Fa-ti curaj cum ti-ai facut si in alte momente ale vietii si fa o nebunie. O sa intri imbujorata sa citesti comentariile, dar o sa te simti si bine ca ai facut o alta mica nebunie si ai iesit din rutina.
@Ionut, dar unde era concursul? Eu nu m-am simtit in nici o competiție. Doar ti-am explicat ca trebuie sa te straduiesti un pic mai mult. Cu texte de genul cina urmată de micul dejun nu poti sa ma impresionezi. Iar discursul asta mobilizator este la un pas de penibil. Unde ti-e imaginatia?
Trimis de pe HTC,
@Mada.
Treaba ta, mai , Mada, tu pierzi. Cum am zis si mai sus, la comentat esti prima, dar cand e vorba de implicare incepi sa te plangi ca nu-ti plac replicile, ca suntem prosti si penibili. Asa, sub protectia anonimatului, te inteleg ca ti-e usor sa agiti spiritele pe aici.
Daca nu te tine sa mergi mai departe, macar fa-mi cunostinta cu una din cele 4 colege de birou, poate e vreuna ceva mai indrazneata ca tine.
@Ionuț Sebastian, patetic. Si un pic disperat. Eu nu am agitat spirite pe aici. Am facut sacrilegiul sa vorbesc liber si m-am trezit asaltată. Dupa propunerea unui petitor neautorizat de a-l întâlni pe Prietenul I, ai aparut si tu cu replicile tale de nivel gradinita. Penibilut, nu crezi?
I feel you!
@mada
Fura toata lumea fara exceptie. Nationalitatea chiar nu mai conteaza. Am auzit de locuri pe planeta cu criminalitate si infractionalitate spre zero, acolo trebuie astia trimisi la reeducare 😉
Iti dau nemtii televizor si telefon ca sa stai s-o freci???
@vanea
Exact asa e. Daca nasti un copil la ei in tara nu prea mai au sanse sa te scoata din tara. Iar drepturi ai garla. O araboaica a dat statul in judecata pentru ca nu avea acces la nu stiu ce posturi ce nu existau pe cablu, pe balcon nu avea voie sa isi monteze antena si sub aceasta clauza constitutionala: “dreptul la informatie” a castigat in instanta sa aiba dreptul sa isi monteze antena pe bloc.