L.E.
Dragii mei, 

Sunt efectiv impresionat. Mi-au scris oameni din toate colturile tarii. Si continua sa-mi scrie. Asa ca trebuie sa va fac un update, cu situația actuală.

La ora aceasta Bruno are „oferte” clare din Bucuresti (trei), Ploiesti, Targu-Jiu si Tulcea. Din pacate nu a aparut nimeni din Vâlcea.

In oricare dintre orasele mentionate, mamei mele i-ar fi foarte greu sa ajunga. Gânditi-va ca acest catel a fost crescut, ca si cum ar face parte din familie. Nu cred că ar suporta socul dublu al pierderii tatălui meu si sa nu-l mai vadă pe Bruno.

Aseară târziu, am gasit o solutie de compromis. Un om cu suflet bun, nici măcar prieten cu ai mei, s-a oferit sa vina si sa-l plimbe de trei ori pe zi. Acum, cand va scriu, prima plimbare s-a si produs. 

Dacă totul merge bine, vom astepta sa vina primavara (mai trece si timpul, iar mama se mai obisnuieste cu noua postură) sau sa apară cineva din Vâlcea.

Daca nu, voi lua legatura cu cei care il doresc.

Încă o dată, va multumesc!

Scriu acest post si va cer ajutorul. Este vorba despre Bruno, câinele părinților mei. Un labrador negru, in varsta de doi ani. Pentru cei care nu aveti de unde sa stiti, tatăl meu, tocmai ne-a părăsit. Iar el era cel care avea grija de câine. Adică cel care il scotea la plimbare.

In momentul de fata, eu practic sunt blocat în Vâlcea, pentru ca mama nu poate (fizic) sa-l scoată din casă.

De ce se întâmplă asta? Bruno nu este dresat si trage destul de tare in lesă, cand iese mama. Cei care ati avut (sau aveti) stiti ca un caine se domina prin ton si atitudine. Mama nu este in stare sa facă asta. Il vede ca pe un copil cu patru picioare, ca pe un membru al familiei.

Cu mine nu-i merge. E docil si raspunde la comenzi. Ma rog, e vorba de „la pas” si „aici”. Dar are potential, deoarece este un catel inteligent. Si daca cineva ar avea timpul necesar, sunt convins ca ar prinde imediat notiunile de bază.

Nu are rost sa va descriu aici ca e iubitor de oameni(caracteristic acestei rase). Ii plac copii. Si nu ca fel principal de mâncare. S-ar juca impreuna, pana nu se mai poate ridica de jos.

A trecut de perioada de facut prostii si de ros diverse lucruri. Acum isi gaseste cate un loc in casa si acolo ramane, de nici nu mai stii pe unde e.

Ah, da, din cand in cand sforaie noaptea. 🙂

De ce va cer ajutorul? Pentru ca eu nu mai am cum sa raman in Vâlcea. Iar situatia lui Bruno este „in aer”. Pe mama nu o vad in stare sa-l scoată din casă. De fapt, am si incercat. Cu chiu cu vai l-a plimbat un sfert de ora in lesă. Dar eu eram tot timpul pe aproape, gata să intervin.

Si atunci am vrea sa-l dăm, daca se poate pe undeva prin zonă, ca sa-l mai poata vedea mama, din cand in cand.

Exista inca o problema. Nu-l putem da cuiva care sa-l tina numai in curte. Medicul veterinar, care-l are in grija, ne-a spus ca nu ar rezista sa iasa direct la frig. Diferenta de temperatura ar fi prea mare si Bruno nu ar supravietui (ah, am uitat sa spun, ai mei stau la bloc).

Deci el ar trebui sa ajunga tot intr-un apartament sau la o curte unde sa aiba acces si la un spatiu încălzit. Altfel se duce. Iar mama nu cred ca ar suporta încă un soc de genul asta.

Da, poate ajunge si la curte, fara acces la interior, dar doar din primăvara. Astfel organismul lui s-ar obisnui cu noile conditii, pana la venirea iernii.

Pe principiul „nicio faptă bună, nu ramane nepedepsita”, poate reuseste sa ma ajute cineva. Dacă ar fi si din zona Vâlcea, cu atat mai bine. Din cand in cand s-ar mai trezi cu maica-mea la usă. 😉

El este Bruno:
image

image

image