De obicei nu ma iau dupa notele filmelor. Poate ca de data asta ar fi trebuit sa fie un avertisment serios faptul ca imdb-ul dadea 5.2 si cinemagia, 5.1. Da’ mi-am zis ca nu stie lumea sa aprecieze un film bun. Asa ca m-am dus. Hmmm…

Din start, au pornit prost toate. Ne-am oprit sa mancam ceva, inainte de film. Tot prin Mall. La o chestie numita Steak House, parca. Aveau o tablita afara pe care scria mare „mananci pe saturate de la 20 de lei”. Pai ziceti frate asa. Hai sa mancam pe saturate. Mai ales ca, odata intrati, pe menu am mai gasit un slogan: „the best steak in town”. Asa ca ne-am luat cate un hamburgher, ca la mama lui, „madeinusa”. N-as putea sa exagerez si sa spun ca era „cel mai bun din oras”, dar pot sa va  spun, cu mana pe inima, ca era printre cele mai mici. O chiftea ridicola, subdimensionata, pe ditamai chifla. Asezonata cu niste salata, castraveti si doua felii de rosii. Cartofii, in schimb, erau multi. A fost sezon ploios si e extra-productie la cartofi. Vitele au crescut mai greu. Toate astea la minunatul pret de 34.90 lei. Bun pret pentru juma’ de kil de cartofi prajiti si o chiftea cat o moneda mai rasarita.

mihai_vasilescu_burger

sursa foto

„Lasa bai, ca e filmul bun si uitam de foame”, ne-am consolat unii pe ceilalti, in sunet de stomac ghioraind, dupa festinul gastronomic.

Mda, ar fi trebuit sa am incredere in inspiratia de ultim moment si sa parasesc sala dupa scena de sex cu care incepe filmul. Daca faceam asta, eram dublu castigat. Plecam fara sa mi se mai bulverseze creierul si mai gaseam deschis si la Pizza Hut. Ca mi-era foame, dupa dezmatul caloric mai sus amintit.

Dragilor, „The Counselor” asta ar fi trebuit sa fie ceva film de actiune. Cu droguri, crime si futai. In ce ordine vreti voi. Cel putin eu asa am crezut dupa ce am vazut cine semneaza regia, si anume Ridley Scott. Numai ca n-a fost. Eu nici la ora asta nu am inteles ce-i cu filmul asta. Cred ca l-au vrut un thriller psihologic, dar pentru mine a iesit doar o comedie neagra. Si nici aia buna. Nu-l salveaza nici macar distributia de exceptie.

Este o insiruire de scene, replici si personaje, uneori fara niciun sens. Nu mint si nu exagerez. Cel putin trei personaje apar in film, fara nicio noima si nicio legatura cu restul actiunii. Sunt o gramada de scene care nu au legatura cu actiunea filmului. Iar eu, personal, am descoperit si o greseala grosolana. Pe asta v-o zic, ia fiti atenti aici. Avocatul asta, eroul principal, este pe genul fucker-dandy. Bine imbracat omu’, in orice scena din film apare de zici ca abia a coborat de pe cat-walk. E la patru ace si cand ailalti zac in slip, in jurul piscinei. El, nu. Cel mult isi daca sacoul jos, cand si cand. Dar asa, cu sila, ca i-o cere regizorul. In rest, haute-couture scrie pe el. Buuun. La un moment dat, vorbea la telefon din masina. Filmarea din gros-plan mi-a facilitat sa vad ca protagonistul nostru avea unghiile netaiate la mana cu care tinea telefonul. Dar nu ca erau netaiate, m-a socat. Ci faptul ca erau murdare rau de tot. Dar stiti cum, cam ca in bancul cu politistul.

Ma uitam la scena respectiva si nu-mi venea sa cred. Repet, omul era im-pe-ca-bil, coborat din reviste. Ce dracu’ era cu unghiile alea? M-am lamurit spre sfarsitul fimului. Cand eroul nostru se cam murdareste. Si pe haine si pe maini. Ma rog, n-am inteles de ce, ca de batut nu se bate cu nimeni si nici la plug nu l-au pus. Ajunsese in Mexic si probabil se murdarise de la praful de pe strazi. Cert este ca acolo sunt singurele scene cand apare neingrijit. Si atunci am avut revelatia. Uitasera sa filmeze scena cu vorbitul la telefon si au facut-o in timp ce trageau dublele astea, cu el murdar si jegos. Asa ca era de porc sa-i mai taie unghiile, l-au lasat sa filmeze cu ele asa, lungi si negre. Fun, nu? Care sunteti atenti la detalii, o sa vedeti ca n-am exagerat.

mihai_vasilescu_dirty-nails

sursa foto

Ce sa va mai povestesc? Inca una gogonata? Cum se pregatesc astia, bad-guy-ii, sa-i zboare capatana de pe umeri unuia. Si cum au facut? Au pus o sarma de-aia otelita (la inaltimea gatului) de-a curmezisul unei autostrazi pe unde stiau ca se da ala cu motorul. Pana aici nimic rau. Abia asteptam sa vad cum ii sare aluia tartacuta. Si nu pentru ca sunt eu sadic, dar era prima scena cu ceva actiune, din filmul care incepuse deja de vreo ora!!! Treaba e ca sarma au instalat-o undeva pe la pranz si acolo au lasat-o, asteptand sa vina biker-ul. Iar asta a venit noaptea tarziu, ca lui asa-i placea sa goneasca pe motor, numa’ dupa ce ies vampirii la vanatoare. Ei bine, sarma aia a stat cuminte acolo si l-a asteptat, desi era intinsa pe o autostrada. Sa mor io de-a mai trecut vreo masina, de la pranz pana noaptea, la ora cand si-a pierdut gagiul ala capatana. Ntzzz, nimic, criza nene, de unde atata benzina sa te plimbi pe autostrazi?

mihai_vasilescu_motorway

sursa foto

Am vrut sa fac o enumerare a scenelor lipsite de sens si fara nicio legatura cu actiunea filmului. Chiar incepusem sa le scriu. Cand, mi-am dat seama ca nu as avea cum sa duc la bun sfarsit asta. De ce? Pentru ca aproape tot filmul este un caleidoscop de scene de acest fel. Pe bune, va invit sa-l vizionati, ca sa vad cine ma contrazice.

Ah, da. Citeam ieri ca fratele lui Ridley Scott s-a sinucis pe perioada filmarilor la „The Counselor”. Se zvonea ca avea oaresce „brain cancer” si s-a sinucis cand a aflat. Ei bine, familia, politia si medicul legist au negat categoric aceste zvonuri. Mai mult, s-a precizat ca Tony Scott a lasat cateva notite de adio, in care explica de ce face asta, dar pe care nu le vor da publicitatii. Ei bine, eu sunt de parere ca investise tot ce avea, in filmul mai sus mentionat. Si dupa ce l-a vizionat, la post-productie, si-a luat haina si basca, s-a dus pe pod si s-a aruncat in apa. Un salt in echer perfect. Pe biletul de adio scria un singur lucru: „Fuck you, bro’!”…