4,101 cititori

Sunt cult, ce pula mea!

Am iesit alaltaieri cu o parte dintre prietenii mei cei mai buni la o tersasa. Sa “ne mai radem”, sa mai socializam. Si pentru ca discutia a fost udata cu bere din belsug, am ajuns si la discutii “profunde”. Mai precis, sotia unuia dintre managerii corporatisti, despre care v-am mai povestit, a facut un picut de scandal. Ne-a amenitat ca daca mai continuam sa folosim consacrata expresie “pula mea”, sau derivatiile ei “ce pula mea “si “mai da-i ma in pula mea”, ea se ridica si pleaca acasa.

Eu am replicat si i-am zis ca greseste profund. Dimpotriva, ar trebui sa aprecieze si sa fie magulita. Si nu eram deloc ironic, desi ea m-a luat la misto. Si o sa va explic si de ce. Oameni buni, nu ma pot exprima liber decat cu persoane fata de care ma simt in largul meu. Urasc sa nu ma pot exprima asa cum simt in momentul ala. Iar de cele mai multe ori asta se intampla pentru ca de fata se afla vreo semi-pretioasa care da ochii peste cap ultragiata.

Am trecut putinel peste patru decenii de existenta pe lumea asta. Nu zic, poate oi fi eu genul de golan, mai slobod la gura. Dar am cunoscut oameni din toate straturile sociale si avand profesii care mai de care mai deosebite. Fratilor, cu exceptiile de rigoare, pe majoritatea celor de care m-am apropiat suficient, ca sa ne simtim in largul nostru unii cu ceilalti, i-am auzit folosind in diverse contexte denumirea populara a “penisului”. Credeti ca i-am desconsiderat, sau ca oamenii respectivi nu mai reprezinta ceea ce sunt, pentru asta? Si daca nu eu, credeti ca o fac altii fata de care se exprima la fel de liber? Dati-mi voie sa ma indoiesc.

Acum multi ani, eram la o masa de semi-protocol cu un polonez. Firma la care lucram voia sa demareze ceva afaceri cu el. Omul era pentru prima oara in Romania. Ma pune dracu’ sa-l intreb daca-i place p-aici. Si la raspunsul lui afirmativ, m-am interesat si daca a prins vreun cuvant in dulcea noastra limba. Urmasul lui Sobieski se lumineaza la fata si raspunde senin: “yes,  I know one word: “pula”. Sa va mai explic ca ne-am cacat pe noi de ras?

Asta o fi fost un accident. Da’, ia spuneti-mi voi daca recunoasteti cui ar putea sa apartina versurile urmatoare:

“Cum mă trece cald şi frig
Când mă ţii de bumburig.
Tu dă-ncoace mascarara
Să mi-o joace bumbarara.
Cum mă trece-nfiorează
Când mă ţii de bumbarază,
De tăşulca care-ţi suge
Tot vânatul care fuge
Şi din pulă şi din coi
Când dai curul înapoi.”

Ha? Nu va suna asa, nici un pic cunoscute, metrica si ritmul acestei poezii? Mie-mi suna exact ca “fiind baiet paduri cutreieram si ma culcam ades langa izvor”. Da, este Mihai Eminovici, poetul national cunoscut  sub numele de “Eminescu”. Pe care, eu personal, nu-l halesc deloc. Dar na, cine sunt eu sa ma bat cu intreg popor care-i studiaza vrand-nevrand opera, in scoala. Si scriitura se intituleaza “cum ma trece”. Probabil exact cum ma trecea si pe mine, cand ma puneau aia sa-i analizez si comentez mizeriile. Am voie sa nu-mi placa, da?

Iar daca ma intrebati despre poezeaua semi-pornografica de mai sus, oricum o consider de mult mai mare bun simt, fata de altele scrise de el. Aici macar o da pe bune,  spune cum sta treaba cu adevarat. Adica omul a mierlit-o de sifilis, cred ca stia cam cum sta treaba. Dar pe labagiul ala de Catalin “viclean copil de casa”, il urasc din din toti rarunchii. Ca si pe vita aia de “preafrumoasa fata”, care statea si astepta sa vina Luceararul, s-o sodomizeze  salbatic. Mai era si agramata. Il ruga pe ala sa “coboare in jos”. Da bine, stiu. Mi-a impuiat maica-mea capul (e profa de romana) cu “licenta poetica” pe care a vrut s-o foloseasca distinsul poet aici. Un cacat. Nu cred un cuvant. Ori era intr-un acces de dementa, ori Catalina era mandra precursoare a generatiilor de analfabeti care ne inconjoara azi.

Nu va mai plictisesc cu poetul national, desi mai are inca vreo cateva creatii pe acelasi gen: “sa ti-o dau, sa-ti fac, sa-ti dreg”. A se vedea: “Alei puica”, “Mai jupan fanaragiu”, “Pune capul” etc. N-aveti decat sa cautati si sa cititi.

Dar de prietenul lui cel mai bun, Nelutu Creanga, ce ziceti? Sau pe principul “cin’ se aseamana se aduna”, a publicat si el “Povestea povestilor”? Sau “Povestea lui Ionica cel prost”? Nici in astea nu e vorba despre pula? Nu sunt astia doi, exponenti reprezentativi ai culturii acestei natii? Si daca nu va ajung sifiliticul si humulesteanul, luati-o pe asta:

mihai_vasilescu_revista_pula

sursa foto

Asa ca, dragele mele, nu numai ca nu trebuie sa va simtiti ultagiate, atunci cand ne auziti folosind expresii de mare angajament, ce contin acest cuvant pe nedrept dezavuat. Dar trebuie sa fiti si mandre. E o dovada unica de eruditie si cultura.

Pai nu? Ce pula mea!!!

P.S. Un studiu bine documentat despre cum folosesc barbatii cele doua cuvinte incriminate, aveti aici. 🙂

23 de păreri la “Sunt cult, ce pula mea!

    • @Adi, stiu, stiu. am si vrut sa scriu in articol de teoria conspiratiei. Dar eu prefer s-o cred pe asta cu sifilisul. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  1. Mihai tu vorbesti in prezenta mamei tale cu p**a ta? Sau nu te deranjaza daca un prieten se exprima asa de elevat in prezenta femeilor importante din viata ta?
    Daca tot ne considerati sensibile, tandre, romantice ( atunci cand nu suntem doar curve 😉 ) ar trebui sa intelegeti ca ne deranjeaza abundenta de p**e, scarpinatul la “gospodarie”, scuipatul pe caldaram! Toate calitatiile ce ar trebui sa fie incluse de apelativul “feminin” nu au cum sa “se pupe” cu toleranta la grosolanie!
    Poate ca Eminescu nu a fost un poet de geniu, dar a fost cel mai tare jurnalist si patriot roman! Poate de aceea a trebuit “sa moara de sifilis”! 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  2. Clar! nu avem destui cocalari nativi? Mai trebuie sa devina si cei care au primit o altfel de educatie? ( stiu sigur asta 😉 )
    Ce e trist? Ca femeile sunt egale in drepturi…uneori ( a se intelege ca sunt conta egalitatii in drepturi promovata). Cand trebuie sa participe la marlanii ( p**e, c***e, bancuri cu blonde…si sa se distreze chiar daca sunt blonde), cand trebuie sa presteze min 10 ore la servici intr-o tara in care (statistica spune!) femeile sunt platite simtitor mai prost decat barbatii, sa le placa fotbalul, eventual pescuitul, sa se jeneze de burtica ramasa dupa sarcina ( ca daca e burtoiul de la bere se poate afisa dezinvolt cum da caldura) si sa faca totul ca sa starneasca pasiunea partenerului ca alfel….vine concurenta!
    Eu cred ca nici o femeie – normala la cap – nu-si doreste egalitate, ci isi doreste sa fie tratata ca o ….FEMEIE.
    “Femeia este iubita asa cum e iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand… nu intereseaza pe nimeni.”
    Antoaine de Saint-Exupery

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Pe cine sa intereseze ce “purtati in gand” ?! Nici Einstein nu ne poate explica, din mormant, cam ce ganditi voi ! Te-ai gandit ca poate asta e problema ?! O gandire LOGICA ar rezolva multe

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Baga-mi-as p**a, ce p**a mea nu putem vorbi cu p**a mea ? In p**a mea, lumea asta se duce pe p**a, si pe noi ne freaca grija de vorbitul cu p**a ?! Ce p**a mea, chiar in p**a mea nu avem in p**a mea la ce sa ne gandim ?! Politicienii fura ca-n codru, in p**a mea, din buzunarele noastre, baga-mi-as p**a, si femeile astea se crizeaza cand aud de P**A ?! LUCRUL CARE LE PLACE CEL MAI MULT PE LUMEA ASTA ?! Ce p**a mea, ma fetelor ?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. :))))))
    Nu-mi dau seama daca asta e un troll foarte fin sau doar un nebun beat

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  5. Pingback: Conflictul intre generatii. Oare? | mihai vasilescu's blog

  6. Pingback: mihai vasilescu blog | Limbajul nostru cel de toate zilele…by Ana R.

  7. De miribolante de-astea care strang din nas la sunt satula! Si nu stiu de altele, dar recunoscut, fara nicio rusine, uneori chiar si mie imi zboara perla, cu toate ca vorba aia, nu am cu ce :)) Am scos din dictionarul propriu alte cuvinte si expresii, dar pe-asta nu, iar cand se mai trezeste vreun intelectual de “fitza” il trimit pe Goagal sa vada ca intr-o anumita tara asa se numeste moneda lor nationala, iar eu doar promovez banii alora. Pe de alta parte, mai tine si de control, fiindca si la polul opus am intalnit multi, care la fiecare 30 de secunde pronunta, incat si eu aruncam pastila “lauda de sine nu-i prea buna!” Pot fi insa mirobolanta, atunci cand vine vorba de “scarpinatul la gospodarie”, ori “scarpinatul in nasuc” si altele. A da… cu siguranta nu cred in egalitate sexelor. Da, stiu sa schimb un bec, stiu sa trag glet (dar nu stiu sa-l prepar), stiu sa zugravesc, stiu sa schimb un robinet, insa niciodata nu cred ca voi putea turna temelia unei case. Fiecare sex isi are atuurile lui, iar exceptiile de fiecare parte nu infirma regula!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  8. Mi-ai adus aminte ca si fiul meu inventase o vorba cam pe la 4-5 ani care suna de genu” PULA MA-Ti” , ehe era la varsta cand totul se lega de mama.
    Avand exemplu de la ta-su care in orice isi baga respectivul obiect( nici nu mai bagam de seama cat de uzat era.si cuvantul 😉
    , nu stiam cum sa il fac sa inceteze. Era chiar aiurea sa folosesca la gradinita asemenea vorba si i-am bagat in cap ca poate sio este permnis cand o fi cat ta-su de mare!
    Un amic din copilarie mai era mustrat de restul grumului cand se exprima cu pula…si el avea un text luat de nu stiu unde” Ce pula mea, e pula mea. O pun sub cur, m-a cac pe ea! ce pula mea ..e pula mea!” Si eu le mai scap..oho , cand am draci le scot fara sa ma repet si ce ma racoresc!

    In urma cu ceva timp am fost internata in spital (Italia), pe acolo pacient un nigerian cu care mai vorbeam diverse asa intr-o amestecatura de italiana-engleza si imi spunea ca si el stie o vorba in romana. CARE?! “Sugi pula”! radeam , normal dar imi zicea ca asa des ce o spunea pana intr-o zi cand el fiind in masina , o tipa trecea strada si el ..asa fara sa banuiasca ca tipa ar putea fi romanca , a scos capu pe geam si a strigat zambind: Sugi pula!” In secunda urmatoare si-a luat o geanta in mecla :v

    Ar trebui ceva control , e vorba de respect!. asa in gasca intre baieti mai merge! Nu cred ca ne convine sa vorbeasca asa cineva in preajma mamei noastre sau fetitei.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  9. Doamne, iubesc Wikipedia!!! A fost prea tare, merci! ???

    Recomand tuturor sa lectureze articolul dedicat publicatiei “care avea drept titlu un Phalus, iar titulatura, de-a dreptul în limbaj popular. (Pe care, bineînțeles, n-o putem transcrie aici).”

    Acum, serios, chiar mi-au dat lacrimile in metrou!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  10. Oare cum ar fi o ţară fără înjurături, fără cuvinte considerate “obscene”, cum ar fi să-ţi zdai cu ciocanu peste dejte şi să nu poţi spune ‘zda măsii, să începi să cînţi Vivaldi…, să nu poţi să te “eliberezi” de durere prin… alte metode ?!
    Oare cum ar fi să-ţi fie interzis dreptu la liberă exprimare ?! pentru că e totuşi un drept, şi încă unul fundamental… Sînt de acord că nu e frumos să mergi pe stradă şi să strigi în gura mare chiar tot ce-ţi trece prin cap, totuşi păstrăm o limită cvasi-rezonabilă. Şi de fapt, o analiză temporală a momentelor cînd chiar nu ti mai poţi abţînea(!) este poate sub 0,01% din timp, deci nesemnificativ.
    A, ce s-ar întîmpla dacă aceste cuvinte ar fi rostite mai des ?! Păi ar fi nashpa de tot, pentru că şi-ar pierde din semnificaţiune, ar fi ca şi cum ai zice copac, sau floare, ar deveni cuvinte banale, lipsite de încărcătură emoţională, lipsite de adrenalină !!!
    De aceea spun (uneori) futui, pentru că futui futui…
    Ceee pana mea !

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. P.S. – de cele mai multe ori, citesc cu atenţie “recomandările” pe care mi le trimite, cu bună credinţă, amicul meu Sorin. De comentat, în schimb, o fac din ce în ce mai rar. De ce?! Cred că ar fi prea multe de zis. Vă invit, în schimb, să staţi olecuţă strâmb şi să judecaţi drept, iară dacă aveţi câteşiceva de completat sau de obiectat pe marginea subiectului, binevoiţi să vă drămuiţi, cu aleasă cuviinţă, cuvintele.

    Onorat “auditoriu”!
    După cum am aflat (nu doar din articolul de mai sus, ci şi din comentariile ulterioare ale unor “avizaţi” în domeniul criticii literare şi-al vocabularului autohton) am sentimentul că vă macină şi vă nemulţumeşte convingerea că ţara asta, minunată, după cum o ştiţi, se duce pe apa sâmbetei. După care, vă minunaí, cu nonşalanţă, de ce oare?! V-aş întreba, în treacăt, despre retorică, dar mă tem că aş avea cerinţe prea mari să-mi răspundeţi pe un ton corespunzător. V-aş întreba despre bunele maniere, dar mă tem că m-aş alege doar cu nişte păruieli zdravene. V-aş întreba despre gramatica limbii române, dar m-aş căpăta cu un ropot de onomatopee şi blagosloviri ce nu se cuvin puse nici măcar pe coala de hârtie, darămite pe internet (unde totul rămâne consemnat pentru totdeauna)…

    Mă las, mai bine, păgubaş şi închei scurta mea intervenţie cu o expresie la care, cel puţin o dată pe zi (atunci când vă spălaţi pe faţă), vă încurajez să luaţi aminte:

    “Lipsa igienei mentale, duce la acumularea de abjecte morale.”

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply to carmina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.