M-am hotarat sa nu mai tac. Si nu de ieri, de azi. De mult. M-am hotarat sa nu mai stau, ca boul, si doar sa observ. Desi, atitudinea asta imi aduce, mereu si mereu, scandaluri cu „jumatatea”. Nevasta-mea imi reproseaza ca: „n-o sa schimb eu lumea” sau ca sunt „justitiarul p**ii” (ca s-o citez exact). Eu o inteleg, pentru ca ea ar duce greul, daca eu imi iau un par in cap sau daca mananc doua luni cu paiul. Dar, pe de alta parte, daca nimeni nu zice nimic, o sa fim „calariti” tot timpul de te miri cine. In tara asta poti sa mori pe strada, fara ca cineva miste un deget. Ba chiar, eventual, sa se uite in alta parte.

Eram la metrou, la Pipera, seara pe la 18.00. Plecam spre casa, pe vremea cand nu se construise si a doua poarta de intrare. Se statea la coada, mult din afara statiei de metrou, ca sa se ajunga la turnicheti. Deja bateam pasul pe loc, de vreo 10 minute, cand a aparut un grup de tigani. Vreo sase, mai precis. Si fara false pudibonderii, va rog. Erau tigani, ca toti tiganii. Nu rromi, nu altceva. Coloratii astia, nici macar nu s-au gandit sa stea la coada. S-au dus fix in fata, l-au dat pe unul la o parte si au inceput sa intre ei. Si toti corporatistii aia emancipati (unul mai plin de „rasini” ca celalalt), inclusiv eu, stateau si se uitau. Nimeni nu zicea nimic. Eram ca niste vite cu ochi blanzi, care ne uitam la jegosii aia, cum fac ce vor ei.

Au trecut cinci tigani. De abia cand a trecut si al saselea, o voce DE FEMEIE, de la coada, s-a facut auzita. Si le-a spus ceva de genul ca sunt nesimtiti. Ala, ultimul, s-a intors si a ras spre ea. Ei bine, in momentul ala, am simtit si eu ca mi se intuneca creierul. Si i-am zis boraturii cu fata relativ umana, cam ce as vrea sa-i fac celei care i-a dat viata. Si i-am tot zis. Pana m-am usurat. Aveti impresia ca s-a terminat acolo incidentul ?Nuuu, florin-salam-ii m-au asteptat sa intru in metrou si au facut cerc in jurul meu. Cerc, in conditiile in care metroul era full. Dar lumea s-a dat la o parte, sa nu cumva sa-i incurce. Asta in conditiile in care, absolut toti, asistasera la faza si stiau despre ce e vorba. Si a venit cioara aia sa-mi spuna ca ma-sa e moarta si ca de ce binevoiesc eu sa-l injur de tiganca care l-a fatat . Bine, creierul meu era deja in stadiul in care nu mai conta nimic. Nici cati sunt, nici ce vor. I-am zis tot ce credeam eu si despre el si despre ma-sa. Nu stiu ce i-a facut sa dea inapoi. Poate de vedea pe fata mea ca am de gand sa mor cu ei de gat. Cert este ca au cedat si am rasuflat usurat. Frica mi-a fost pe toata perioada incidentului. Dar ce rezolvam daca lasam doar frica sa ne conduca ?

Mai apoi, la rece, ma gandeam ca aia daca ar fi vrut sa ma omoare, ar fi reusit. Abolut nimeni nu zicea nimic. Oamenii din jur se uitau pe sus, mai aveau putin si fluierau, desi ar fi putut sa-i linseze. Asta este atitudinea noastra. Nu stiu daca este prin nastere, sau asa devenim pe parcurs, dar suntem un popor de lasi. Si eu nu mai vreau sa fiu asa. Vreau sa nu mai tac. O sa revin cu subiectul asta. Am multe povesti in care nu am mai tacut. Sper sa nu raman singurul.

Daca aveti si voi povesti de genul asta, cu mare placere le astept.

mihai_vasilescu-metrou

P.S. Observ ca-mi citesc blogul si ceva oameni, din afara granitelor mult iubitei noaste patrii. Ar fi interesant de auzit, daca noi suntem singurii lasi, sau mai sunt si altii.