4,370 cititori

Când se transformă datoria în țeapă?

Primii mei ani din București s-au petrecut prin niște cămine studențești, absolut mizere, din Grozăvești și Regie. Evident, nu regret nimic, pentru că acolo am învățat cum e să te descurci în ORICE condiții. Cum e să faci duș cu apă rece, iarna, într-o sală de dușuri unde temperatura cu greu urca peste 15 grade. Cum e să supraviețuiești câte trei săptămâni doar cu cartofi prăjiți pe reșou. În același ulei. Sau cum e să te bați parte în parte cu gândacii ăia maro și foarte iuți (căminiștii le ziceau bemveuri) care invadau camerele și orice bucățică de mâncare odată ce stingeai lumina. Era frumos, ce să mai. Un fel de hipstereală avant la lettre.

Continuarea

3,676 cititori

Pentru că azi e ziua ta, Românie

Îți doresc un singur lucru: să te trezești naibii odată și să nu mai lași toți hoții, mincinoșii și jegoșii să se pișe pe tine.

Ah, ba nu, îți mai doresc ceva. Pentru prima oară de când te știu, poate ar fi bine să înveți din greșelile trecutului și să nu mai lași istoria să se repete până nu arunci la găleata de gunoi toată șleahta asta de ordinari care te sug de 28 de ani.

Atât. Restul facem noi.

mihai_vasilescu_vlad-tepes

 

6,109 cititori

Pentru că azi este 27 noiembrie

Am primit unul dintre cele mai mișto cadouri de ziua mea: textul de mai jos. Cadoul meu de la Elena.

Mama lui Mihai, săru’mâna! De la tot blogul. Să vă trăiască!

Până pe la vârsta de trei ani nu ți-ai dat seama dacă copilul tău e fată sau băiat. Ți-amintești vag că ți-ai dorit un copil și că visai, pe rând, la o fetiță bălaie, cu cârlionți și ochi albaștri sau la un băiețel brunet cu ochii verzi. Te-a debusolat grav faptul că a făcut icter după naștere și până te lămurești ce-i cu ăsta mic și galben, întrebi în stânga și-n dreapta dacă se va albi vreodată și când o să-i cadă părul ăla de pe spinare. Continuarea

5,173 cititori

Legenda mărțișorului, varianta modernă

Text scris de Elena.

Anul de grație 2017, 1 Martie, ora 6:30. Sună alarma. Mă trezesc mai vioaie ca oricând. Azi e mărțișorul și simt o imensă bucurie la gândul că se lasă cu cadouri și că va fi o zi de neuitat. Sar din pat direct în papucii de casă și mă îndrept către baie. Mă ia o emoție puternică la gândul că aș putea gasi chiar acolo ceva-ul ăla mult așteptat. Apăs pe clanță, strâng ochii cu putere și aprind lumina. Îi deschid brusc, pregătită să mă bucur. Vreau să fiu surprinsă! Și sunt! Oglinda care trebuia să reflecte făptura-mi divină e plină de stropi, pe chiuvetă sunt firișoare mici de păr, aparatul de ras e pe jos, iar lângă coșul cu rufe zac relaxate trei șosete murdare. Trei. Că patru sunt prea multe și două prea puține.

Continuarea

1,897 cititori

Nu credeţi că e cazul să lăsăm naibii „ziua Izabellei”?

De vreo săptămână toată lumea s-a tâmpit cu săracia asta de „ziua Izabellei”. Ce naiba o fi atât de interesant, sa mor dacă pricep. Ne-am amuzat cinci minute (eu nici măcar atât), după care ar cam fi trebuit sa ne vedem de ale noastre. Ţi-ai găsit. Ziare, televiziuni, bloggeri, nu mai prididesc cu ştiri reale sau inventate pe subiect. Ba, mai mult, am citit şi vreo două-trei articole în care autorii începuseră să se îngrijoreze pentru „sărmana” fata. Serios. Mi-a cam picat şi mie faţa când le-am citit. Continuarea

2,422 cititori

Ziua pantalonilor lipsă

Sau mai cosmopolit hipstereşte spus no pants day.

Am uitat cu desăvârşire de ea, că m-aş fi dus să arunc un ochi. Când mi-am adus aminte era prea târziu, nu cred că mai era picior de chiloţar din ăsta la metrou. Bine, aş fi putut să particip şi eu, dar stau dezastruos la capitolul chiloţi. Cu greu aş fi găsit ceva care să se încadreze în tendinţe. Şi ce aveam, oricum erau în coş, la spălat. Da’ ca să mă revanşez, am stat în casă in my underwear şi am jucat Fifa. Ba chiar, la un moment dat am dus şi gunoiul. Tot fără pantaloni pe mine. Se pune?

Continuarea