6,573 cititori

Când știi că viața ta sexuală a luat sfârșit

Poate mai ai îndoieli, poate tot mai crezi că e doar o fază trecătoare. Te mai minți în serile lungi de iarnă, când frigul este singurul care-ți pătrunde sub plapumă, că vine ea primăvara și totul va fi bine.

Apoi, într-o zi, realizezi că toate speranțele sunt deșarte, deschizi frigiderul și mai ieși din el doar după ce l-ai golit. Cu stomacul plin și inima goală, te refugiezi în online ca să povestești tuturor cât ești de “fericită” și cum viața ta și-a regăsit drumul firesc. Nu are importanță că “drumul” este cel de la aragaz spre cămară și invers. Continuarea

9,767 cititori

Ciudat mai funcționează Universul ăsta!

Ieri după-amiază am primit mesajul de mai jos. Pe privat, de la un amic, fost coleg de muncă.

Am trecut printr-o experiență ciudată ieri dimineață. Dormeam și a intrat maică-mea în cameră horcăind. Se înecase cu o bucată de pâine și nu mai putea respira. I-am făcut metoda Heimlich. Nu vreau să-ți trezesc amintiri dureroase, dar m-am apucat să studiez procedura abia după ce a murit tatăl tău.

Da, din nefericire, tatăl meu a murit exact așa, într-o zi de ianuarie, acum aproape trei ani, pentru că lui nu a avut cine să-i facă Heimlich. Iar foștii mei colegi au fost aproape la fel de șocați ca mine, când au auzit ce s-a întâmplat. Uite că ieri moartea tatei a salvat o altă viață. Ciudat mai funcționează Universul ăsta. Continuarea

10,395 cititori

Life Coaching, my ass!

Hai că s-au legat bine. Alaltăieri cu nunțile, ieri cu parentingul, acum vă arăt un email proaspăt primit de la alți șnapani care fac bani pe socoteala proștilor. Doar că ăștia de azi sunt cei mai jegoși, fac cașcaval din nimic și i-au dat un nume fancy: “Life Coaching”. Băejnebun, deja simt cum îmi intră banii în buzunar doar când îl citesc sau îl scriu. Mbuuuun, acum să trecem la email-ul propriu-zis, semnat “Coaching Essence”. E? Cum sună numele? Miroase a bogăție? Miroase.

Continuarea

7,057 cititori

Despre lene şi alţi demoni

Azi am o surpriză pentru voi. Una mișto, sper. Eu, cel puțin, sunt încântat de ea. Mai țineți voi minte textul de sâmbătă? Ăla care fusese inițial comentariu și ne-a plăcut și mie și vouă. Ei bine, știți ce-a făcut fratele vostru? Tot weekendu’ s-a chinuit s-o convingă pe nebuna care l-a scris, Duamna Vio pre numele ei, să se bage la o rubrică permanentă acișilea. Greu, nene, dacă n-a făcut la figuri, de mai aveam un pic și-i spărgeam mufarina. Până la urmă a zis “da”. Știți, am lucrat în vânzări, e greu cu mine cu negociatul. Partea și mai bună e că a început cu “dreptul”, explicând în ce relatii cordiale se află dumneaei cu procrastinarea. Mbun, să vedeți circu’ naibii ce-i fac dacă nu vă răspunde la comentarii sau doarme în post. Continuarea

7,431 cititori

Așa nu se mai poate!

Îmi place fotbalul și orice aș face rămâne plăcerea mea vinovată. Ca orice stelist, urăsc din suflet Dinamo și tot ce ține de culorile alb și roșu. Dar asta se răsfrânge numai și numai asupra a ceea ce se întâmplă pe gazon, acolo unde se desfășoară jocul numit fotbal. În schimb, când se întâmplă nenorociri de genul celei de aseară, ura mea se transformă în consternare tristă. Continuarea

5,398 cititori

Experienţele de viaţă pe care, vrei sau nu, le trăieşti pâna la 40 de ani

Am dat de un articol preluat din Business Insider care m-a făcut să realizez cât de norocoşi suntem noi toţi cei care ne-am născut în ţara asta minunată, numită România. Textul este despre câteva experienţe de viaţă pe care ar trebui neapărat să le încerci până la vârsta de 40 de ani, ca să “te simţi cu adevărat împlinit”. Ei bine, vesticii ăştia sunt nişte defavorizaţi ai sorţii care plătesc bani grei sau cheltuie o grămada de timp, pentru nişte chestii care la noi fac parte din cotidian şi pe multe dintre ele le trăieşti până să împlineşti 15 ani.
Continuarea

10,004 cititori

Ce să aleg între viața mea şi viaţa lui?

Aş fi vrut să scriu câteva cuvinte de introducere. Efectiv nu mi le găsesc. Citiţi ce mi-a scris fata asta şi o să vă daţi seama de ce. Textul este exact aşa cum l-am primit pe mail. În afară de diacritice, câteva virgule şi aranjarea în pagină nu am avut ce să-i mai fac. Dacă vă ştiţi mai slabi cu nervii, vă recomand să nu-l cititi, opriţi-vă aici. 

mihai_vasilescu_iubire_interzisa

Bună Mihai,

Numele meu este Maria (nu, nu este, l-am schimbat din motive lesne de înțeles – n.r.). Îndrăznesc să-ți scriu pentru că îţi citesc blogul de câteva luni şi am văzut cum reacționează cititorii tăi atunci când ai nevoie de ei, iar eu sunt într-o situație în care am nevoie de sfaturi, am nevoie să aud și alte păreri, am nevoie să înțeleg dacă greşesc sau nu. Am apelat la prietenele şi prietenii din jurul meu pentru sfaturi și nu am obținut decât umeri ridicați și îndemnul de a face cum simt. Poate că de la cei care îți citesc blogul voi putea obține mai mult. Întotdeauna oamenii neimplicați emoțional dau sfaturi mai bune. Te rog să mă ierți ca am îndrăznit să-ți scriu și dacă nu vrei să-l pui la tine pe blog, aș vrea să te rog să ștergi mailul. Multumesc.

Continuarea

3,795 cititori

Chestii din viaţa reală pe care nu le vezi în filme

Dacă tot am scris despre toate şmecheriile din filme pe care nu le întâlnim în jur, asta a venit ca o continuare firească.

– Tensiune mare, eroul principal este într-un taxi şi în cele din urmă ajunge la destinaţie. Cu ochii după bad boy, dă să coboare şi-i întinde banii şoferului. Să mor eu dacă am văzut vreodată să se întoarcă ăla de la volan şi sa-i spună: “boss, e prima cursă pe ziua de azi şi nu am să-ţi dau rest”. Continuarea

59,604 cititori

Chestii pe care le vezi în filme şi nu le întâlneşti niciodată în viaţa reală

– Oameni care tocmai şi-au luat un glonţ în piept (sau în diverse alte părţi ale corpului) şi întinşi pe jos, cu sângele tâşnind, au chef să facă declaraţii de dragoste ori tot felul de conversaţii profunde. Ce-i drept, nu prea se trage cu pistolul pe la noi, dar imaginaţi-vă un fierar betonist căruia tocmai i-a căzut un bloc imens de beton pe jumătate de corp. Am eu o bănuială că în loc de “te iubesc, eşti totul pentru mine”, singura replică ce-i vine pe buze este: “cheamă în morţii mă-tii salvarea aia odată!”.
Continuarea

2,750 cititori

Viata continua (partea materială).

Continuarea articolului de ieri.

Ai lăsat plânsul în grija celor din jur. Pentru tine, de a doua zi, incepe “balul”. Alergătura dupa hartoage. Suntem in Romania, deci va puteti imagina ce înseamnă asta. Tot ceea ce scriu mai jos este menit sa-i ajute pe cei care se trezesc loviti de un eveniment asemănător.

Desi teoretic circumstantele nu mi-ar permite, voi folosi totusi expresia “am avut si noroc”. De ce zic asta? Pentru ca toata vara, al meu tată a avut ca principal obiectiv, sa-si termine locul de veci (să nu mă întrebați de ce. Asa a simțit el ca trebuie făcut. Şi eu mă întreb dacă nu cumva a știut că urmează să plece). Deshumari, înhumari, aprobări si para-aprobări. De tot ce înseamnă mormânt, se ocupase el. Nu stiu dacă realizati ce înseamnă asta si de ce pot afirma ca a fost si noroc. Cum ar fi fost sa am de alergat si dupa toate hârtiile astea? Continuarea

1,271 cititori

Viata continua (partea emotională).

Dupa ce ne nastem, singura certitudine pe care o avem in viata, este aceea ca vom muri. Cu toate acestea, crestem si ne dezvoltam, cu moartea, ca subiect tabu. Cu frică si superstitii inutile. O sa incerc sa sparg un pic aceste limite.

E o zi obisnuita, la birou. Se face ora 15.00 si te gândești cu groaza ca ai ramas fără tigari si ar cam trebui sa iesi sa infrunti gerul, ca sa linistesti pardalnica aia de lipsa de nicotina.

Iti suna telefonul. Vestea pe care o primesti, te lasa in stare de soc. Scuturi capul si te întrebi daca e o glumă proasta. Plânsul prelung de la celălalt capăt al firului, iti confirma ca nu este. Socul este infernal pentru ca ABSOLUT nimic nu anunta asta. E pur si simplu ca un trăznet. Tatăl meu a murit râzând, la masă. Intr-un minut. Continuarea