3,687 cititori

Să “ne râdem”, dar mai cu grijă

Mi-am adus aminte de întâmplarea de mai jos, ieri, exact în momentul în care am primit un comentariu prin care respectiva voia să-mi corecteze o greșeală (inexistentă, de altfel). Amuzant este că, în încercarea de a mă mustra pe mine, ea chiar scrisese ceva greșit. Chiar când îi răspundeam, am avut un flash cu povestea de mai jos.

Fraților, în gimnaziu am făcut română cu cea mai tare și cea mai a dracului profesoară din Vâlcea. Carmen Farcaș, pe numele ei, temut de toată suflarea școlarilor din oraș. De altfel, toți prietenii mei sunt convinși că bruma de gramatică pe care o am în cap se datorează maică-mii (care este tot profă de română). Eronat! Tot ce am prins s-a întâmplat datorită groazei cu care așteptam orele de română. Bine, a avut și mama partea ei de merit, nu pot să neg. Mai ales când m-a rupt cu bătaia după ce am luat primul trei din viața mea, chiar la materia ei. Nu ştiu de ce, dar n-a apreciat foarte tare când s-a întâlnit, absolut întâmplător, cu madam Farcaş care i-a spus amical: “dragă, i-am dat un trei tăntălaului tău, că a venit cu tema nefăcută”. Cuvinte care, nu înţeleg de ce, au avut aspura maică-mii efectul pe care îl are o pânză roşie fluturată în faţa unui taur.  Continuarea

2,089 cititori

Victoria stiintelor exacte

Aveam un amic la Valcea, Ovidiu, care odata ajuns in Bucuresti, dupa primul an de facultate in care a stat la camin, si-a zis ca el nu mai suporta atata debandada, lipsa de constiinciozitate si cacatul la comun, asa ca vrea sa se mute in gazda. Tipul era pe genul taciturn si semi-tocilar (adica nu din specia aia cea mai rea, pe care nu reuseai sa-i misti din casa niciodata). Prin urmare a zis „stop” distractiei fara oprelisti si hai sa ma mut in chirie, unde am liniste si wc-ul meu propriu, nu mai trebuie sa-l mai impart cu alti douasuteoptzestrei de oameni. Continuarea

1,916 cititori

It was a bad day…

1 Mai 1994. Eram la ai mei, la Valcea, in vacanta de Paste. Suna telefonul (fix, pe vremea aia). Un fost coleg de liceu ma intreaba daca am chef sa ies la un fotbal, sa mai dam mielul si drobul jos. Am, cum sa nu am. Si chiar daca nu aveam, tot trebuia sa ma duc. „Varf” ca mine a mai avut Romania doar pe vremea lui Dobay. De atunci, nimic. doar epigoni nevrednici. Atat ca m-am pierdut in anonimat.

Plec la teren. Meciul incepuse deja, da’ l-au expulzat pe unul si mi-au facut loc. Exact ce va ziceam. Pai cum era sa apara Ronaldo (Cristiano) la marginea terenului si sa-si ia un: „coaie, n-ai loc acum, mai asteapta si tu un pic pana oboseste cineva”. Exclus, zic.

mihai_vasilescu_football_comics

sursa foto

Da’ n-am apucat sa marchez. Continuarea

1,898 cititori

Stiintele exacte invinse de fortele Universului

Primul meu examen la ASE, m-a gasit dupa o noapte de chefuit in R2. De invatat nu prea aveam ce. Era la matematica si, asa cum v-am mai explicat, eu si cu aceasta materie abstracta nu aveam prea multe in comun. Dar, ma bazam pe faptul ca era proba scrisa, nu orala. Si poate reuseam sa mai “misc” cate ceva cu ajutorul colegilor.

Numai ca, am reusit “performanta” sa ma trezesc la sapte jumatate, in conditiile in care examenul incepea la opt. Si trebuia sa fiu neaparat in sala, daca voiam sa am vreo sansa. Ce-am facut, ce n-am facut, la opt fara zece eram la Gara Basarab, de unde luam autobuzul spre Romana. Timp insuficient, chiar daca autobuzul, un Ikarus din ala galben, era deja in statie si ma astepta.

Doar ca, din momentul in care m-am urcat, a inceput “recitalul” soferului. Continuarea

2,616 cititori

Injuratura…bratara de aur.

Voi ati prins in scoala muncile agricole ? Dar nu vorbesc de mers o zi la cules de cartofi, ci de plecat minim o saptamana la „munci”. Pe care, noi le numeam impropriu, „practica”. Si fiind din Valcea, ne duceau la cules de struguri, la Dragasani. Va dati seama ca abia asteptam sa chiulim cate o saptamana sau doua de la scoala. Ca mergeam la “camp”, era mai putin important. Oricum, eu traiesc cu impresia ca absolut nimeni nu muncea. Cel putin dintre noi, elevii. Pentru ca mai existau si localnici, iar aia „bagau” grupa mare. Cred ca, de fapt, ii incurcam la stransul viei, dar nu aveau ce sa ne faca. Astea erau „indicatiile”. Zic ca nu stiu cine muncea, pentru ca absolut toti colegii din jurul meu, foloseau acelasi truc. Continuarea

1,666 cititori

Ou sont les neiges d’antan ?

Azi sunt francofil. 🙂

Pentru ca poza de mai jos a fost facuta fix azi-dimineata cand ieseam din casa. Si pentru ca tot azi, citeam un blog care-mi place si unde era vorba de profesori, mi-am adus aminte de intamplarea asta.

mihai_vasilescu_zapada

In orasele mici, gen Valcea natala, erau doua (maxim trei) licee, traditional considerate „bune”. La noi erau doua, care pe vremea aceea se numeau „Balcescu” si „Roaita”. Eu eram la primul. Nu pot sa spun ca ne uram, dar exista asa un spirit de competitie, intre cele doua. La nivel de institutii. Pentru ca intre noi, liceenii, se legasera destule prietenii. Eram in clasa a unspea sau a doispea (nu retin exact), undeva pe la inceputul iernii. Tocmai daduse prima zapada. Continuarea

1,436 cititori

Mizerii paranormale

Nu urmaresc niciuna din emisiunile depre care a vorba aici. Nu as avea cum, nici daca as vrea. Sunt la munca la ora lor de difuzare. Si incerc sa nici nu ma mai uit la stiri. Pentru mine televizorul inseamna doar filme, meciuri si MasterChef (asta e, toti avem defecte).  Dar, asa cum spuneam, am fost la Valcea. Unde televizoarele sunt „default” pe posturile de „niuz”. Asa ca, fara voia mea, Sambata, m-am „delectat” cu o stire, conform careia, Dan Bittman este prima persoana din lume, care a reusit sa devina ubicua.

Tocmai ma gandeam cat de tare s-a „scos” omu’. Pentru ca, din momentul in care a reusit sa fie prezent macar in doua locuri in acelasi timp, practic nu-i mai ramanea de facut decat sa se umple de bani. Continuarea