4,349 cititori

A ajuns şi prostituţia “job”

Una dintre plăcerile mele vinovate este să răscolesc site-urile de ştiri ca să dau peste unele de genul ăsta. Şi după cum observaţi, în ultima vreme sunt client fidel al ştirilor protv. Oamenii nu se dezmint. Mereu vin cu câte ceva “beton”.

La ştirea asta m-a amuzat în primul rând nivelul de creativitate al redactorului. Să faci ditamai articolul, aproape laudativ, despre ocupaţia de “curvă”, zău că nu e uşor lucru. Hai să ne înţelegem, e plin Pământul de femei care se f*t pentru bani, dar să vii cu o povestire drăgălaşă, din care să reiasă că ăsta este aproape un job drăguţ, e cu totul altceva. Pe bune, textul este la un pas de a te îndemna să-ţi redescoperi viaţa şi abilităţile cu ajutorul vaginului. Să sperăm că nu vor exista femei care se vor simţi tentate să lase tot şi să-şi pună fundul la bătaie, după ce-l vor citi. De-aia ziceam să mă ocup niţel de el. Ia fiţi atenţi aici.

Continuarea