26,953 cititori

Crăciunul poate fi și altfel

Am fost ieri la cimitir, să stau un pic cu taică-meu de sărbătorile astea. Parcă nu-mi vine să cred că se fac, în curând, doi ani de când a plecat.

La un moment dat, de pe una dintre băncile pe care își făcea veacul, se ridică un tip, cam pe la 50 de ani așa. Era înalt, cu puțină barbă, destul de curat îmbrăcat, deși se vedea că cimitirul este locul pe unde-și face veacul. Pe scurt, nu aducea a cerșetor. Se uită la maică-mea, își scoate căciula, o frământă în mâini și spune sfios: Continuarea

9,095 cititori

Simţul umorului pe categorii

În ceea ce priveşte glanda dă la umor, mi-am dat seama că cetățenii din jur se împart în trei categorii mari și late:

Cei cu simţul umorului.

Ăştia-s fericiții care reușesc să-și facă viața mai plăcută chiar și atunci când li s-a căcat un porumbel pe cămașa albă în timp ce se deplasează spre cel mai important interviu de angajare din viața lor. Și de ce nu s-ar amuza? Până la urmă dacă e să se angajeze, diferența n-o s-o facă un găinaț de zburătoare.

Cei care râd doar la glumele cu Stan şi Bran.

Ăştia-s ăia care reuşesc să se amuze, ba chiar să râdă cu lacrimi, dacă văd pe cineva căzând după ce-a alunecat pe o coajă de banană. Sau pot ajunge pe la vreo cameră de gardă, cu spasme din cauza hohotelor şi horcăielilor, daca se uită la un film în care protagonistul tocmai s-a prăbuşit de pe balustrada unui balcon aflat la etajul opt. O cărămidă picată în moalele capului este orgasmul lor suprem în materie de comedie. Dar cam asta a fost maximul pe care îl poţi scoate de la ei. Celelalte tipuri de umor le sunt complet necunoscute şi-i lasă complet indiferenţi. Sunt cei cărora trebuie să le explici poantele la bancuri şi îl urăsc pe Seinfeld. Jerry Seinfeld.

Cei lipsiţi total de simţul umorului.

Ăștia sunt pur şi simplu incapabili sa se amuze plecând de la ceva care are exact acest scop, să-i binedispună. Indiferent ca este vorba despre bancuri, poante, articole, filme etc, oamenii se află în imposibiltatea de a-și accesa vreo latură umoristică şi rămân total impasibili. Ba chiar li se nasc nişte întrebări profund frustrante în minte: ce-or avea toţi sonatii din jur de râd?

De fiecare când mă intersectez cu câte unul din ăsta, stau şi mă gândesc ce-o fi defect la ei? Ce rotiţă nu funcţionează acolo în interior? Aşa au fost dintotdeauna? Aşa te naşti sau aşa devii?

Dacă n-ați întâlnit niciodată vreunul, citiți comentariile articolelor de pe Times New Roman. Indiferent că vă place sau nu genul de umor al TNR-ului, unele comentarii sunt absolut demențiale. O să rămâneţi cu gura căscată în timp ce vă întrebați dacă oamenii ăia chiar sunt pe bune. Dacă chiar n-au putut sesiza nicio urmă de umor în acel articol. Ce naiba se inversează sau ce le lipseşte de sub scoarţa cerebrală ca să ajungă aşa? Trist.

Mno, o să cam închei. Nu înainte de a mai spune o dată: cred că nu există nimic mai trist pe lumea aceasta decât să fii complet lipsit de simţul umorului. Da, ştiu, există boli grave, există oameni care mor, există diverse alte situaţii neplăcute. Credeţi că se compară ceva cu o viaţă întreagă în care nu ai reuşit să înveţi să râzi?

mihai_vasilescu_trist

Foto by Flickr

 

2,288 cititori

Sunt trist

Pe 27 Decembrie 1995, fix in dreptul placuței care arată “km 72” pe autostrada București-Pitești, m-am dat peste cap cu mașina. Nu am avut nici măcar o zgârietură, deși săraca Dacie 1100 s-a făcut bardaf. Era mai plată ca o lipie libaneză. Având in vedere ca sunt născut în ’72, intr-o zi de 27, am considerat că este un semn sau ceva. Ca și cum m-aș fi născut a doua oară. Continuarea