6,041 cititori

L-am descoperit pe mamăl și tatăl hipsterilor

M-am uitat de trei ori să mă lămuresc dacă face mișto sau e un soi de umor abstract pe care eu nu-l pricep. Well, nu m-am dumirit, prin urmare, consider că acest text e pe bune. Pe scurt, un nene din Timișoara face un soi de inventar al condițiilor în care ai sau nu dreptul să te bucuri că orașul de pe Bega va fi Capitală Culturală Europeană în 2021. Partea proastă este ca eu apucasem să mă bucur cum am aflat de reușită, înainte să dau de textul flăcăului. După ce l-am citit, mi-am dat seama că sunt un impostor care s-a bucurat hain, fără să aibă dreptul. Ia fiți atenți aici, că vi le scriu p-alea care mi-au plăcut cel mai mult (pe restul le puteți citi și singuri). I-am și răspuns la ele, că nu-i frumos să lași omul să vorbească singur. Continuarea

3,765 cititori

Nu lăsa pe mâine ce poţi… ăăă… face azi!

V-am rămas dator cu povestea lui Dorin, artistul fotograf care a mers cu mine în mașină spre Timișoara, la JazzTM. Vă ziceam că eram patru în van: eu, “hipsterițele prețioase” și dumnealui.

Mno, cum să vă explic eu că era Dorin? Știți voi genul ăla de oameni care pot să tacă și câte o jumătate de zi fără probleme, iar când în cele din urmă scot ceva pe gură, zic câte un “mhm”? Ei, fix așa era. S-a urcat în mașină și prima oară a grăit când deja trecusem de jumătatea autostrăzii spre Pitești. N-o făcea nici atunci, dar a fost nevoit. Oprisem la o benzinărie și n-a reușit să-și cumpere de mâncare prin semne. Chestia e că una dintre fete, cea care stătea lângă el, tot încerca să-l țină de vorbă. Și dialogul lor decurgea cam așa: la douăsuteopzecișitrei de cuvinte rostite de ea, catadicsea și Dorin să dea din cap sau cel mult să rostească un “da”.

Continuarea

2,785 cititori

Jazz, hipsteri, distracție și adrenalină

În general, nu-mi prea place să mă dau ceea ce nu sunt. Cu rare, foarte rare excepții, desigur. De-aia când a sunat telefonul și m-a invitat Oltea la JazzTM i-am adus la cunoștință că strică orzul pe gâște, eu fiind un superficial ascultător de piese comerciale. Ba, ca să fiu sincer până la capăt, tot cu îndoială în suflet am ascultat și argumentul ei care zicea ceva de genul: “nu te prosti, am conceput un line-up pentru toată lumea, nu trebuie să fii specialist, vino aici c-o să-ți placă sigur”. Ah, unde mai pui că m-am dezumflat aproape total când mi-a mai spus și că o să mă deplasez până acolo cu un van de la Mercedes. Pentru că, desigur, în mintea mea “van” însemna dubiță din aia care cară marfă. Mă și vedeam într-un maiou alb, asudat zdravăn, cu capul scos pe geam, zbierând la căruțași să se dea la o parte ca să-i pot depăși și trăgând zdravăn de volan în toate părțile.

Continuarea

2,407 cititori

De vară, din Timișoara

Îs la Timișoara și numai chef de stat în cameră să scriu nu am. Dar voiam să vă zic o chestie șmecheră.

Tipul din poza de mai jos se numește Jacob Collier, are doar 21 de ani și ieri și-a lansat primul album, “In my room”, care a ajuns instant numarul 1 în 25 de țări. Aseară a urcat pe scenă la JazzTM și a cântat singur-singurel la 9 intrumente. Ce-aș putea să mai adaug? Continuarea

2,565 cititori

De azi, mă găsiți în Piața Operei

Dar nu în cea din București. 😉 Fratele vostru s-a relocat pentru trei zile la Timișoara, unde are loc cel mai cel festival de jazz din țara asta. Well, și acum vine partea interesantă. Când m-a sunat Oltea să mă cheme, am cam strâmbat din nas, pe motiv de incultură muzicală în fază cronică. Da’ femeia nu s-a lăsat și mi-a zis clar: Continuarea

2,169 cititori

Viva la Revolucion!

Dacă tot suntem în perioada aia din an în care toți rememorează cum a fost în decembrie ’89, mă gândeam să vă spun cum s-a trăit revoluția la Vâlcea, locul unde nu se întâmplă nimic, niciodată. Serios, ăla e orașul unde poate fi demonstrat la modul concret că noțiunea de timp este relativă. Acolo nu trece.

Era o iarnă caldă, numai bună de golănit pe-afară. Pe 16, când a început treaba la Timișoara, o ardeam cu băieții prin oraș și ne plângeam că nu găsim o masă liberă pe nicăieri. La un moment dat s-au deschis larg ușile unei cârciumi mai cu ștaif din centru și-au început să se verse în stradă militari care-și strângeau centurile din fugă. După ce-am ajuns acasă, am aflat de la Europa Liberă și de ce. Săracu’ taică-meu, dacă ar fi știut că ascult așa ceva, mi-ar fi spart radioul în cap.

Pe 21, când a făcut Ceaușescu mitingul de la care i s-a tras, eram la meditație la Economie Politică. Nu râdeți, era materie obligatorie dacă voiai să dai la ASE. Când a început să-l huiduie lumea pe Nea Nicu, m-a trimis profa acasă urgent. Cred că era o vizionară sau ceva, pentru că exact când ieșeam pe ușă, a rostit solemn:

– Nu cred c-o să mai ai nevoie de materia asta.

A intuit la marele fix. N-am mai avut.

Pe 22, când au fugit ăia doi și-a intrat lumea în Televiziune, eram în fața blocului la povești și-un fotbal d-ăla de masă (habar n-aveți ce zic, nu?). Țin minte că-i rupeam pe toți cu bătaia (normal, era jocul meu), când a coborât unu’ din casă și a început să urle ca apucatu’:

– Băăă, a fugit Ceaușescu, hai în casă că se da la televizor!

Ne-am fi dus și dacă nu fugea Ceaușescu, numai ca să vedem minunea cu ochii noștri: program la tv în mijlocul zilei.

Pe scări ne-am intersectat cu un băiat din bloc. Un tip blând, genul ăla de fătălău cu ochii mereu umezi ca de căprioară rănită, care n-ar fi fost în stare să omoare o muscă și înjura cu “dă-te-ncolo”. Tac-su era securist. Din goană, cineva i-a zbierat fatalisto-premonitoriu:

– V-ați dat dracu’ și tu și tactu’, vă iau aștia gâtul!

Săracu’ a început să plângă. Evident, nu le-a luat nimeni nimic. Și el și tac-su erau printre cei mai cumsecade oameni din blocul ăla. Mai degrabă aș fi vrut să-i ia cineva gâtul lu’ boul ăla de la parter care nu era securist, dar ne confisca sau ne tăia mingile tot timpul. Da’ n-am avut noroc.

După-amiază am fost în centru, la județeana de partid. Doar era ditamai revoluția, nu trebuia să luptăm și noi cu regimul totalitar? Well, n-am prea luptat. Sau, mă rog, prea puțin. În sensul că s-au dus unii la ultimul etaj și-au aruncat de-acolo un portret imens al lui Ceaușescu. A sărit lumea cu picioarele pe el și aia a cam fost toată lupta. A, ba nu, cineva a anunțat la stație c-au otrăvit teroriștii apa de la robinet. Să nu cumva să bem. Eu am băut. N-avea nici pe dracu’.

A doua zi dimineață m-am dus să văd dac-au băgat ciocolată la alimentară. Nu băgaseră.

mihai_vasilescu_revolutie

2,018 cititori

Cârciumă, bibliotecă, adolescenţi

Ştirea sună aşa: o cârciumă din localitatea băcăuană Blăgești s-a transformat în bibliotecă publică. Noul sediu al Bibliotecii „Ion Creangă” din Blăgești a fost recompartimentat, renovat și transformat din cârciumă cu sprijinul voluntar al întregii comunității, spun jurnaliștii de la Deșteptarea Bacău. O fi laudabilă iniţiativa, dar eu când am citit-o, primul si singurul lucru care mi-a venit în minte a fost bancul cu „tipografia”:

La badea Ion, vestit că era un om gospodar, vine un reporter care îl roagă să descrie una dintre zilele lui obişnuite de lucru.

– Păi, cum crapă de ziuă, nu mai pot ţine geană pe geană, îşi începe badea Ion povestea. Şi mă scol.

– Care-i primul lucru pe care îl faci, bade Ioane? întreabă reporterul.

– Primul lucru pe care-l fac e să beau un păhărel de vişinată, fiindcă am gura amară. După care merge foarte bine o cinzeacă de trăscău…

Continuarea