4,030 cititori

My new baby

Pentru că vechiul meu HTC One M7 trăgea să-și dea obștescul sfârșit (numai printr-un mare noroc și pentru că am respirat adânc de cinci ori, nu l-am spart prin procedeul “aruncare pe gresie, ieri dimineaţă… dar, na, i-or fi ajuns și lui peste trei ani de utilizare intensivă și exclusivă), am fost nevoit să-mi iau rapid de tot alt telefon. Și cum eu sunt un tip care, atunci când este mulțumit de un brand, nu-l schimbă, am tras concluzia că trebuie să apelez la aceeași marcă. Deci m-am orientat frumușel spre un HTC 10, pe care l-am și achiziționat.
Continuarea

12,692 cititori

O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești!

Post scris de Duamna Vio

M-am întors, prăduitorilor! Cum cu ce? Cu partea a doua din povestea despre job hunting. Nu vă pot lăsa să vă perpeliţi atât de mult. V-am luat uşor cu lenea dar gata, că prea vă obişnuiţi cu acest sport naţional. Hai, back to reality! Cum ştim din prima postare-comentariu, care a atras atenţia blogoșeniei de Vasilescu, eu mai practic un sport extrem numit job huntingul… sau job hurtingul. Ai de capul meu ce poveşti am adunat în anul ăsta. V-aş zice despre ziua când m-am ridicat şi am plecat de la un job pentru că mi se vorbea pe un ton nepotrivit, urâcios şi răutăcios. N-am trecut acest moment jenant, dar foarte important, în CV pentru că nu există nicaieri rubrica “Ziua în care mi-au crescut cuaie şi am cerut respect”. De ce nu există, nu pricep, dar poate mă lămuriţi voi, că sunteţi mai mulţi şi mai dăştepţi.
Continuarea

5,570 cititori

Inimaginabil! Șoc! Dovadă clară că există viața de apoi! O să rămâi uimit când o să citești!

Sună telefonul. Ăla mobil. Bine, ar fi fost un miracol dacă suna fixul, că l-a desființat de ceva vreme. Gabriela se uită la ecran. Un număr necunoscut. Să răspundă, să nu răspundă? Hai să răspundă, că poate-o fi vreun client care n-are stare.

Continuarea

4,787 cititori

Tata

Prima amintire pe care o am, împreună cu el, este de pe la vârsta de trei ani. Ne plimbam prin centrul oraşului şi m-a dus să-mi facă poză la un fotograf care avea maşinuţă de tablă, cu pedale. Mai există şi acum poza, la Vâlcea, într-un album vechi. Ce nu se vede în ea, este cât de fericit şi bucuros era tata, dar mi-a rămas mie în minte zâmbetul lui, pentru totdeauna. Continuarea

3,759 cititori

Sună-mă pe fix!

Pe vremuri, înainte de apariţia telefoanelor mobile, sunatul pe fix presupunea nişte reguli de “bună purtare”. Nu aveai cum să suni pe cineva inainte de nouă dimineaţa sau după opt seara, fără să fii catalogat drept nesimţit sau prost-crescut. Serios, iar in weekend-uri n-aveai cum să suni nici in interiorul orelor de siestă, de la prânz până pe la ora şase. Păi îmi răsună şi acum în cap cum se enerva maică-mea, la auzul zbârnâitului enervant:

-Cine-o suna, dragă, la ora asta? Ăştia n-au telefon acasă?

Evident, asta n-o impiedica să-i spună pe un ton dulce interlocutorului, care se scuza pentru apelul la oră inoportună:

-Nu e nicio problemă, nu dormeam.

Aiurea, dormea. Şi ştiţi cum e, orele de somn sunt sfinte la români. Continuarea

3,573 cititori

Facebook-ul la volan

Zilele astea am tot mers cu maşina. Ceea ce, în Bucureştiul zilelor noastre, pare un fel de chinuială fără sens.

Pe când stăteam blocat în trafic cu zecile de minute, am constatat o chestie. Legea aia care spune că n-ai voie să vorbeşti la telefon când conduci, fără un dispozitiv de genul hands-free, este complet depăşită şi desuetă. Frate, cred că cinci şoferi din zece, indiferent de sex, butonau la smartphone-uri de le lua naiba. Serios, uitaţi-vă un pic în jur când sunteţi la volan să vedeţi că am dreptate. Continuarea

7,130 cititori

Ce are karma cu epilatul mustăţii?

Frate, vreau să mă conving dacă sunt eu nebun sau nu.

Alatăieri seară, într-un metrou mega-aglomerat şi ultra-încins, tocmai mă pregăteam să-i spun uneia că ar fi de un mare bun-simţ să-si dea jos rucsacul din spate. Da, ştiu, e mai comod să-l ţii aşa. Şi mie mi-ar plăcea să mă doară în p*lă de toată lumea şi să butonez liniştit, cu ambele mâini, la telefon. Dar când oamenii se calcă pe amigdale din cauza aglomeraţiei, fac un efort şi ţin rucascul în mână. Voi aveţi idee ce nasol este să scrii şi să scrolezi doar cu cealaltă? Continuarea

2,836 cititori

Cine ţine un pariu cu mine?

Şi anume că despre trebuşoara asta nu se va mai auzi nimic. Fata o să rămână exact cu media de acum şi BAC-ul promovat. Pun pariu pe orice.

Despre ce este vorba? Pe scurt, pentru cei cărora le este lene să acceseze link-ul. Adina Duicu, fiica unui şmecher de Mehedinţi, fost preşedinte al consiliului judeţean, a intrat cu un telefon mobil în sala în care a susţinut proba de chimie a examenului de Bacalaureat. Un lucru normal de altfel, doar nu era să pună mâna să înveţe. Continuarea

9,499 cititori

Metoda “accidentul” pe propria-mi piele

Mai precis pe a maică-mii.

Frate, și îmi propusesem să discut cu ea despre jegoșii ăstia care sună bătrânii să-i facă de bani, dar am uitat cu desăvârșire. Ei bine, s-a dovedit că chiar ar fi trebuit să-i povestesc, pentru că ieri au sunat-o jepcarii pe mama.

Au luat-o la marele fix:

-Doamnă vă sunăm de la Poliție. Fiul dumneavoastră a făcut un accident, a lovit o fetiță cu mașina și a băgat-o în spital. Dar v-am sunat pentru că vrem să-l ajutăm să nu facă pușcărie. S-a vorbit cu părinții copilului și renunță orice fel de pretenție dacă le dați 2500 de euro.

Vă dați seama că maică-mii i s-au tăiat picioarele. Mi-a zis că deja se vedea venind cu pachete la mine, la bulău. Ca să vezi ce însemnă să te atingă cineva unde trebuie. Știa foarte bine că nu merg cu mașina la muncă. Cu toate astea, niciun moment nu s-a gândit că n-aș fi putut să lovesc o fetiță orin metrou. Poate doar așa, s-o calc accidental pe picior. Prin urmare, a început să plângă.

Continuarea

2,507 cititori

Urlătorii din subteran

Fară îndoială că există situatia în care eşti nevoit să răspunzi la telefon chiar dacă te afli într-un vagon ultra-aglomerat de metrou. Te sună şeful sau aştepţi un răspuns la vreo chestie urgentă, nu ai de ales şi dai curs apelului. Dar întotdeauna o să ai si varianta de a-i spune interlocutorului sunt în metrou acum, dar vă sun eu după ce cobor, în câteva minute. Prea puţine sunt cazurile în care o astfel de replică nu va avea efectul scontat şi cel din partea cealaltă să nu-ţi dea răgazul necesar sprea a-l suna cănd poţi purta o convorbire în condiţii adecvate. Continuarea