7,006 cititori

Parentingul ăsta modern mă depășește rău de tot

Mdeci am ajuns alaltăieri la un specatcol de teatru. N-o să vă dau numele piesei că nu vreau să le fac oamenilor ălora mai mult rău decât își fac singuri. Și nu despre calitatea actului teatral voiam să vorbesc.

Spectacolul cu pricina are ca tematică modul în care a scăzut calitatea învățământului din spatiul carpato-danubiano-pontic și mai ales cum se reflectă asta asupra elevilor. Treabă bună, m-ar fi interesat subiectul. Atât că oamenii care se ocupă de promovarea lui au greșit nițel targetul de public către care ar trebui să se adreseze. În sensul în care în loc să se orienteze spre părinți și profesori, m-am trezit într-o sală plină ochi de copii între 12 și 14 ani. Mno bine, n-o fi foc, copiii sunt și ei tot ca niște oameni, dăcât că mai mici. Așa că m-am îndesat bine în scaun și-am așteptat să înceapă.

Continuarea

3,682 cititori

Vânzătorii, acești Sisifi moderni

Text scris de Elena.

După articolul de săptămâna trecută, s-au simtit lezați și nebagați în seamă vânzătorii. Ca să echilibrăm situația, am lăsat mai jos și tipurile de vânzători pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții.

Vânzătorul purice. Nici n-ai pășit bine în magazin că a sărit pe tine să-ți “sugă” răspunsul la întrebarea: căutați ceva anume? Te uiți tâmp la el pentru că nu înțelegi de ce-ți ia aerul și cu ultima suflare răspunzi: nu, mă uit. Niciodată, dar absolut niciodată, indiferent de ce-ai văzut în magazin și vrei să cumperi să nu te întorci la el să-i spui că totuși ai nevoie de ajutorul lui. Fața lui va fi identică cu a unuia care a mâncat un vagon de lămâi. Te va privi de sus, cu sprânceana ridicată, ca pe un vierme strivit sub talpa pantofului lui de firmă. Continuarea

7,876 cititori

Suferințele tânărului vlogger

Text scris de Gabi, la care am râs cu lacrimi. Ceea ce vă doresc și vouă!

…………………………………………………………………………..

Mi-a zis azi cineva că e vlogger. M-am uitat la el cu compasiune, că am auzit de atâția bolnavi în ultima vreme, încât pur și simplu am simțit că somatizez și eu necazul prin care trece băiatul ăsta tânăr, încercandu-mă brusc o durere suspectă de stomac. Dar mai așa, mai spre inimă. E drept că nu mai auzisem de organul ăsta, vlog, dar nici de vena porta nu auzisem până am aflat că e vitală. Continuarea

4,963 cititori

Copii, voi să nu faceți asta acasă, da?

Elena s-a trezit binedispusă într-o frumoasă zi de joi. Încântată de modul în care se vedea viața în roz chiar de la prima oră a zilei, a hotărât să facă tot posibilul să păstreze cât mai mult această stare minunată. Așa că a întins mâna după telefonul aflat pe noptieră, ca să se delecteze cu primele știri din news-feed. Ghinion. Samsungul ei decedase subit, peste noapte, fără măcar să anunțe ca urmează să-și ia zborul către Nirvana telefoanelor mobile. Din pacate, acest deces pematur și total neașteptat a avut darul să-i coloreze pe loc în maro începutul de zi roz și feeric. Continuarea

7,399 cititori

De ce ai secrete față de mine, dragă?

Ești într-o relație de ceva vreme. Lucrurile par să se miște bine și în direcția în care trebuie. Până când, într-o seară, observi că iubi are o față cam tuflită. Dar pentru că tu ești prins cu niște treburi extrem de importante (cum ar fi noul Fifa abia lansat sau să numeri stelele de pe lângă Ursa Mare), te prinzi târziu că nu-i sunt boii acasă. În acest punct, numai începătorii sau inconștienții au îndrăzneala să întrebe senini, din prima:

Continuarea

3,930 cititori

My new baby

Pentru că vechiul meu HTC One M7 trăgea să-și dea obștescul sfârșit (numai printr-un mare noroc și pentru că am respirat adânc de cinci ori, nu l-am spart prin procedeul “aruncare pe gresie, ieri dimineaţă… dar, na, i-or fi ajuns și lui peste trei ani de utilizare intensivă și exclusivă), am fost nevoit să-mi iau rapid de tot alt telefon. Și cum eu sunt un tip care, atunci când este mulțumit de un brand, nu-l schimbă, am tras concluzia că trebuie să apelez la aceeași marcă. Deci m-am orientat frumușel spre un HTC 10, pe care l-am și achiziționat.
Continuarea

12,595 cititori

O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești!

Post scris de Duamna Vio

M-am întors, prăduitorilor! Cum cu ce? Cu partea a doua din povestea despre job hunting. Nu vă pot lăsa să vă perpeliţi atât de mult. V-am luat uşor cu lenea dar gata, că prea vă obişnuiţi cu acest sport naţional. Hai, back to reality! Cum ştim din prima postare-comentariu, care a atras atenţia blogoșeniei de Vasilescu, eu mai practic un sport extrem numit job huntingul… sau job hurtingul. Ai de capul meu ce poveşti am adunat în anul ăsta. V-aş zice despre ziua când m-am ridicat şi am plecat de la un job pentru că mi se vorbea pe un ton nepotrivit, urâcios şi răutăcios. N-am trecut acest moment jenant, dar foarte important, în CV pentru că nu există nicaieri rubrica “Ziua în care mi-au crescut cuaie şi am cerut respect”. De ce nu există, nu pricep, dar poate mă lămuriţi voi, că sunteţi mai mulţi şi mai dăştepţi.
Continuarea

5,511 cititori

Inimaginabil! Șoc! Dovadă clară că există viața de apoi! O să rămâi uimit când o să citești!

Sună telefonul. Ăla mobil. Bine, ar fi fost un miracol dacă suna fixul, că l-a desființat de ceva vreme. Gabriela se uită la ecran. Un număr necunoscut. Să răspundă, să nu răspundă? Hai să răspundă, că poate-o fi vreun client care n-are stare.

Continuarea

4,662 cititori

Tata

Prima amintire pe care o am, împreună cu el, este de pe la vârsta de trei ani. Ne plimbam prin centrul oraşului şi m-a dus să-mi facă poză la un fotograf care avea maşinuţă de tablă, cu pedale. Mai există şi acum poza, la Vâlcea, într-un album vechi. Ce nu se vede în ea, este cât de fericit şi bucuros era tata, dar mi-a rămas mie în minte zâmbetul lui, pentru totdeauna. Continuarea

3,681 cititori

Sună-mă pe fix!

Pe vremuri, înainte de apariţia telefoanelor mobile, sunatul pe fix presupunea nişte reguli de “bună purtare”. Nu aveai cum să suni pe cineva inainte de nouă dimineaţa sau după opt seara, fără să fii catalogat drept nesimţit sau prost-crescut. Serios, iar in weekend-uri n-aveai cum să suni nici in interiorul orelor de siestă, de la prânz până pe la ora şase. Păi îmi răsună şi acum în cap cum se enerva maică-mea, la auzul zbârnâitului enervant:

-Cine-o suna, dragă, la ora asta? Ăştia n-au telefon acasă?

Evident, asta n-o impiedica să-i spună pe un ton dulce interlocutorului, care se scuza pentru apelul la oră inoportună:

-Nu e nicio problemă, nu dormeam.

Aiurea, dormea. Şi ştiţi cum e, orele de somn sunt sfinte la români. Continuarea

3,535 cititori

Facebook-ul la volan

Zilele astea am tot mers cu maşina. Ceea ce, în Bucureştiul zilelor noastre, pare un fel de chinuială fără sens.

Pe când stăteam blocat în trafic cu zecile de minute, am constatat o chestie. Legea aia care spune că n-ai voie să vorbeşti la telefon când conduci, fără un dispozitiv de genul hands-free, este complet depăşită şi desuetă. Frate, cred că cinci şoferi din zece, indiferent de sex, butonau la smartphone-uri de le lua naiba. Serios, uitaţi-vă un pic în jur când sunteţi la volan să vedeţi că am dreptate. Continuarea