9,161 cititori

Dacă dormi duminica, sunt şanse să te ia dracu’. La propriu.

Eu sunt pe drumurile patriei azi, mă duc la meci, după cum vă povesteam zilele trecute. Dar dacă tot e duminică mâine, mi-am zis să vă pun în gardă, să aveţi grijă cât dormiţi, că altfel se întâmplă nasoale. Nici eu nu ştiam, am aflat citind textul de azi, scris de Ionuţ (pe care îl cunoaşteţi din comentariille de pe blog). Aşa că citiţi şi aveţi grijă cât staţi în pat mâine, ca nu e de joacă. 

………………………………………………………………………………..

Am doi copii şi ambii sunt băieţi. Cel mare este “instituţionalizat” la o grădiniţă privată de care până în prezent suntem foarte multumiţi. Cel mic îi va călca în curând pe urme. Săptămâna trecută cei de la grădiniţă s-au gândit să organizeze nişte excursii pentru cele patru grupe de pitici. Au cerut acordul părinţilor şi ne-au înştiinţat că-i vor duce la teatrul de păpuşi, în parc şi la Mănăstirea Samurcăşeşti Ciorogârla. Culturalizare, nu glumă.

Continuarea

6,256 cititori

Păcătoșilor, se pare că v-a sunat ceasul!

Nu știu câți dintre voi au apucat să vadă lista asta. Da’ nu-i nimic, că v-am arătat-o eu acum. Ați înțeles, da? Una sută nouăzecișitrei de păcate pentru care o să putreziți în iad, păcătoșilor. Doar voi, desigur, pentru că eu refuz să cred că are cum să existe un loc unde niște chestii cu coarne nu au altceva mai bun de făcut decât să prăjească în smoală încinsă foști locuitori ai Pământului.

Pentru că tot am dat peste ele, ia să aruncăm un ochi peste cele mai semnificative.

1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.

Ăsta cred că e unul dintre puţinele cu care sunt de acord. Dacă stai la mila lui dumnezeu, ar trebui să plăteşti cumva pentru asta. Să te bage în pucioasă încinsă pare deja o pedeapsă prea uşoară.

Continuarea