6,028 cititori

Pirelli, că “pi buni” n-are cum să fie!

Guest Post by Ana R.

A aparut calendarul Pirelli. Toată planeta și-a ținut respirația pentru marele eveniment. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, pentru un amărât de calendar. Apoi s-au deschis șampaniile şi s-au ridicat osanale pentru începutul unei noi ere a frumuseții.

Că doară a fost apologizată frumusețea interioară, s-a oficializat triumful intelectului asupra formelor apetisante, dezgolite provocator și fără certificare a IQ-ului personajului.

Si-a-nceput dezbaterea. Evident, purtată de femei, într-o totală nebunie de argumente, care de care mai filozofice și mai profunde. Continuarea

2,558 cititori

Chior în ţara orbilor

Nu degeaba a apărut vorba asta. Se poate întâmpla ca la un moment dat să ai impresia că esti cel mai bun la ceva (sau hai, printre cei mai buni), dar de fapt să fii doar un chior printre nevăzători.

Ca să înţelegeţi ce vreau să zic. Eu joc Fifa. Destul de des si destul de bine. Când ajunsesem prin divizia a treia şi băteam la ăia ca la fasole, deja îmi imaginam cum voi participa la turnee şi voi da cu toată lumea de pământ. Ei, şi-am ajuns şi în prima divizie, cea mai tare posibil. La primul meci, cel cu care am jucat m-a făcut să vreau să-mi sparg televizorul, când mi-a dat şi golul de 6-0. La fel şi următorii. Nu m-au mai bătut în acelaşi hal, dar cam făceau ce voiau cu mine. După care am retrogradat şi iar am început să câştig. Evident, din nou mă vedeam multiplu campion internaţional, cu interviuri în presă şi chemat la emisiuni tv. Până am ajuns iarăşi în prima ligă. Iar bătăi, iar televizor aflat în pericol.

Continuarea