4,288 cititori

Cam așa stă treaba

Mdeci să vă povestesc.

Pe 1 ianuarie, mi-am zis că e liber în oraș și să ies să mă mișc un pic cu mașina. Ceea ce s-a și dovedit perfect adevărat, era liber de ziceai că e părăsit Bucureștiul.
Atât doar că la primul semafor, bă, dar fix la primul semafor, cum s-a făcut verde, cum am auzit nelipsitul claxon din spate. În spate unde, evident, era o singură mașină. 
Pentru că sunt un tip săritor și bine intenționat, m-am gândit că poate omu’ are niscaiva probleme de sănătate sau ceva și la următorul semafor, am oprit în dreptul lui, am dat frumușel geamul jos și l-am rugat prin semne să facă și el același lucru. În mașină era un cuplu, el și ea, ambii pe la 55+. Eu oprisem pe partea ei. Și-ntreb: Continuarea

6,076 cititori

Coaching și orgasm pentru toată lumea

Dacă e sâmbătă, e Elena

Cred că eram prin 2010 când board-ul companiei de telecomunicații unde lucram a observat că noi, managerii, suferim din cauza dezechilibrului între viața profesională și cea personală. Așa că același board a decis că trebuie neapărat să ne școlească în ale echilibrului vieții. Iar pentru realizarea acestui scop măreț a fost contactată o firmă de coacheri care urmau să ne învețe cum să trăim.

Decizia fiind deja luată, într-o dimineață ne-am trezit cu un e-mail în care ni se cerea explicit ca la sesiunea de training să fim număr par de persoane și să ne așteptăm la surprize. Participarea era obligatorie, desigur. Continuarea

3,549 cititori

De azi sunt un om mai bun. Și mai frumos, desigur!

Merg ușor spre birou, iar stropii de ploaie mi se zbat gingaș pe obraz. Îi las în voia lor și-i simt cum îmi desenează șanțuri imaginare pe față, în timp eu ce trag în piept cu nesaț aerul pur al zorilor de zi. Dansez ușor pe stradă după un ritm imaginar pe care-l fredonez ușor în gând. Apoi mă opresc în fața curții cu magnolii înflorite de peste drum și dau reverențios bună dimineața unui pisoi somnoros ce și-a ițit capul blănos prin gard și acum se uită la mine cu privirea lui dulce de atâta uimire.

E atâta lumină afară că nu mă pot opri sa n-o cuprind pe toată cu ochii mei larg deschiși care nu se mai satură să devoreze prezentul.

Continuarea

7,156 cititori

De-aia nu mai cred în schimbare

Și o sa cred doar când o să văd în jur oameni care chiar vor să se schimbe. Până atunci, o să iau o pauza de la la ce se întâmplă în România din afara bulei mele.

Până când n-o să mai aud claxoane de la birou. Da, pe strada unde avem biroul se circulă bară la bară de dimineața până seara. Nu vreți să știți de câte ori pe zi aud disperați claxonând prelung, cu speranța că după ce ridică mâna de pe claxon toate mașinile din fața lor vor fi dispărut ca prin minune.

Pâna când n-o să mai văd căcații de câine care efectiv au umplut orașul. M-am plimbat puțin mai mult zilele astea că a fost cald. Practic trebuie să faci slalom printre ei. Și nu, nu erau de la maidanezi. Continuarea

9,849 cititori

Când ai curaj să-ți urmezi visurile

Am lucrat cincisprezece ani în vânzări. Nu pot să zic că a fost rău. Ba chiar au existat momente când m-am simțit extraordinar de bine, pentru că este un domeniu care îți poate aduce provocări și satisfacții mari. Dar care te și uzează cumplit. La un moment dat, indiferent ce-ai face, intri într-un fel de rutină din care nu mai ai cum să ieși. Și asta deoarece, more or less, procesul de vânzare este aproape același, indiferent dacă vinzi cuie sau abonamente la Playboy.
Continuarea