2,267 cititori

Ne mai lasati cu zguduielile?

Fratilor, nu mai pot cu stirile astea despre cutremure. Cum se baseste unul mai tare dincolo de carpati, cum dau astia la tv. „Romania s-a cutremurat de einspe ori”, suna cele mai optimiste stiri. Cui foloseste? Nu se stie. Oricum ni se spune despre cutremure care AU FOST. Nimic util. Nimic despre ce va fi. Pentru ca sa vezi ce, nimeni nu stie cand si daca va mai fi. Sa-mi spui despre cutremurele ce tocmai au fost nu ma ajuta cu NIMIC! E degeaba si mai induci si panica in populatie. Acum cateva luni am crezut ca o iau razna.

A aparut un nou centru seismic, sau ceva de genul, pe la Galati. Continuarea

1,151 cititori

Romania – Argentina, altfel de cronica

Fara doar si poate suntem „regii” sau „regina” amicalelor. Avem un dar de neimaginat sa ne concentram in meciuri care nu intereseaza pe nimeni si trebuie bifate in calendarul international. Luptau baietii cu o darzenie de speriat, demna de o cauza mai buna (cum ar fi meciurile oficiale, de exemplu). Nu exista meci amical al nationalei in care sa nu ni se aduca aminte de celebrul 5-1 cu Germania de pe Giulesti si de victoria contra Spaniei (ba chiar cu treaba asta ne-au impuiat capul ani de-a randul, pentru ca era la un moment dat, singura infrangere a ibericilor).

Trebuie sa fii naiv, complet neinitiat sau femeie ca sa nu-ti dai seama ca baietii aia din tara tangoului s-au prezentat aseara la meci, pentru ca „asa trebuia” (era contract semnat). Din punctul lor de vedere, doua beri si o friptura de vita argentiniana, ar fi fost un castig mult mai mare decat tremuraturile seriase, cauzate de ploaia si frigul de pe National Arena. Nu am auzit NICIODATA in viata mea de vreo echipa, la nivelul asta, care sa intre pe teren  fara sa faca incalzirea. Continuarea

613 cititori

Ice Age

Pentru ca azi e 1 Martie si, calendaristic, iarna s-a cam dus. Mi-am adus aminte cat ma panicasem prin luna Septembrie. Cand afara se umbla inca la bustul gol (da, stau in centrul Bucurestiului, dar la mine pe strada au inflorit minoritatile de alta etnie) iar astia anuntau la stiri cum ne vom caca pe noi de frig in iarna ce tocmai statea sa vina. Si, pentru ca de data asta cercetatorii britanici nu mai prezentau suficienta credibilitate, au dat-o pe cercetatorii rusi. Na, suna mai bine, ca ei sunt cu frigul, cu Siberia, cu astea.

Si cred ca nu a fost post de stiri care sa nu anunte ca ne asteapta urgia si prapadul. Urma sa vina, nici mai mult nici mai putin, cea mai friguroasa iarna din ultima suta de ani. Adica nu se mai vazuse asa ceva dinaintea tratatului de la Versailles. Continuarea

3,496 cititori

A la francaise

Ziceam sa va mai povestesc chestii de pe unde mi-au mai umblat picioarele.

2008, Steaua joaca la Lyon, in grupele Champions League. De data asta stiam din timp ca o sa merg la meci. Asa ca am avut vreme berechet sa-mi caut cazare si bilet de avion. Doar ca, exact cand trebuia sa merg eu, dragutii de la blue-air au hotarat sa „scoata” cursa de Lyon. Pai si eu cum mama naibii mai ajung, ha? Tot cu avionul, doar ca la Paris. Si, pentru ca tot nu mersesem niciodata, din Orasul Luminilor la Lyon, cu TGV-ul. Cu drumul o rezolvasem.

Ce facem cu cazarea? Pai cu cazarea am facut cea mai buna treaba. Mi-am rezervat, cu 80 de euro/noapte, un single la cel mai tare hotel in care am stat in viata mea. Nu vreau sa le fac reclama, nu cred ca sunt nici in pozitia de a face cuiva publicitate, dar eu m-am simtit acolo ca in Paradis. Sa va mai spun ca la receptie aceeasi noapte de cazare costa 345 de euro? Nu stiu cum naiba am prins-o la banii aia, dar chiar atat a fost. Cred ca mai am pe undeva si factura de la agentie. Mda, acum cautam sa va pun link catre hotel si observ ca a fost preluat de crowne plaza. Sa inteleg ca nu le-a mers prea bine cu preturile mici? Sau cu alea mari? Continuarea

6,327 cititori

Partidul, Ceauşescu, România

Mă lovesc din ce în ce mai des de oameni care, deși nu trăit o zi din acele timpuri (sau atât de puțin că nu-și amintesc mai nimic), susțin sus și tare că “înainte era mai bine”. Şi aș vrea să scriu un pic pe acest subiect: era mai bine sau mai rău înainte de ’89?

Da, pentru noi, cei care am trăit din plin pe vremea lui Ceaușescu, pare bizar să-ţi se aducă aminte ce bine era. Şi, ca să nu avem discuții, vă spun exact cum stăteau lucrurile în cazul meu. Maică-mea era profă de română. Deci ridica lună de lună un salariu în jur de 3000 de lei. Mai făcea şi “meditații” la greu. Adică mai producea măcar încă pe atât. Să nu mai vorbim de țigări, dulciuri, fructe, carne și ce mai pica în sesiunile de examene (treapta întâi și bac).

Taică-meu, inginer chimist, salariul peste 4000. Şi cred că era binișor peste suma asta, pentru că mereu auzeam discuții, între el şi maică-mea, pe tema “la voi nu se mai dau fluturașii de slariu?”. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, total neintenționat, am găsit unde-și ținea rezerva strategică “pentru reparaţii la maşină” (așa a motivat el). Era un purcoi de bani acolo, vreo 8000 de lei. Aşadar, bani aveam, mașină era, ai fi zis că nu lipsea nimic. Aiurea!

După ce mai suspină lumea? Ah, da, aveam și tv color (am făcut un efort de gândire și mi-am adus aminte cum se chema: “Elcrom”). Primise taică-meu aprobare să cumpere unul, ca recompesă pentru că secția condusă de el îndeplinise nu știu ce obiective mărețe. Pentru cei care nu înțelegeți, televizoarele color nu se găseau în comerț. Nu te duceai la retailer-ul de electronice din mall și îți alegeai modelul. Se cumpărau, da, dar numai cu aprobări speciale primite de la “stapanire”. Cool, nu?

mihai_vasilescu_elcrom

sursa foto

Cam astea erau părțile bune pe care mi le aduc aminte. Şi cazul meu este unul aproape fericit, după cum se poate observa. Acum haideți să vedem ce puteai, sau mai bine zis ce nu puteai, să faci cu banii.

Pentru început, s-o lămurim pe asta cu mâncarea. Cred că este cea mai importantă, pen’ca după cum arată coșurile de cumpărături ale celor pe care-i văd în jurul meu la super-market, avem încă foamea în celule.

Ai mei aveau relații. Fără aşa ceva, aveai toate şansele să mori de foame. Motiv pentru care, în afară de frigider, acasă mai aveam şi o ladă frigorifică în casă (din aia mare) care era în permanență plină cu haleală, preponderent carne. Aproape toată lumea avea lăzi din astea frigorifice. De ce? Păi dacă făceai rost de pe undeva de 50 de kilograme de carne, cum rezolvai? Trebuia să fii pregătit în permanenţă şi să ai unde depozita dacă produceai ceva.

Deci nu-mi aduc aminte să fi suferit de foame. Dar, una e să nu suferi de foame și cu totul altceva să-ți poți deschide o ciocolată la orice oră din zi și din noapte, atunci când ai tu chef. Hai să vă povestesc ceva. Un bun prieten al părinților mei a fost în interes de serviciu în Germania. Şi vorbesc de aia Federală. În seara când s-a întors, eram toți trei la el acasă, să auzim poveștile despre “cum e la capitaliştii ăia veroşi”. Şi a început omul să zică. Nu mai are rost să vi le spun aici, pentru că între timp s-a pierdut din valoarea momentului acela. Doar așa, reprezentativ, va spun ca se dusese și în ceea ce noi numim azi “super-market”. Şi când povestea că era “un raft lung de aici până la voi acasa” numai cu diferite tipuri de ciocolată, eu am gândit că minte, că nu are cum să existe așa ceva. Dar suna beton și nu era să mă bag eu, copil, în discuție.

mihai_vasilescu_raft

sursa foto

Discuţia a continuat şi mi-o aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Când a zis că “băi Aureliane (taică-meu) pâinea era gata feliată și băgată în ţiplă”, eu cu mintea mea de copil mi-am spus că “asta e prea gogonată. Or fi restul cum or fi, dar să zici că pâinea e gata feliată și în tiplă, e deja de domeniul fantasticului”. Şi cum să nu gândesc așa, când eu eram cel care mergea să ia rația de pâine. Mai țineți minte că se dădea pe cartelă? O jumătate de franzelă de cap de locuitor. Noi eram trei, așa că tanti de la centrul de vânzare mereu îmi tăia o pâine în două. Şi nemții o dădeau gata feliată şi băgată în țiplă??? Haida de!

mihai_vasilescu_paine

sursa foto

Că tot am vorbit despre pâine, iasă recapitulăm tot ce se dădea pe cartelă. Cel puțin, aşa se întâmpla în Vâlcea, pentru că erau diferite raționalizările de la județ la județ. Păi hai să vi le zic. Rații pe lună, da? Zahăr, un kilogram de persoană. Ulei, un litru de persoană. Făină, un kilogram, mălai la la fel. Pâinea şi laptele la fel, doar că erau raţii zilnice. În Vâlcea nu se dădea carne. Ţinea de noroc şi abilități sau stat câte o zi întreagă la coadă, ca să găsești câte ceva. Nu știu dacă e clar, la coadă te aşezai doar dacă “se băga” câte ceva. Dar asta se întâmpla rar de tot, spre deloc. Iar cozile erau din alea meseriaşe, cu urlete și bătăi, o placere să te nimereşti acolo.

Îmi povestesc colegii din București că pe aici ar mai fi existat și niște cartele pentru salam. Cam 300 de grame pe cap de “vită furajată”. Pe care, atenție mare, obligatoriu ți-l feliau că să nu cumva să faci stocuri. WTF!

mihai_vasilescu_salam

sursa foto

Mai știe cineva cum arătau “alimentarele”? Magazinele cu rafturile alea lungi, pline de cutii cu “creveţi” vietnamezi (măcar de-ar fi fost crustaceele în ele)? Sau cu magiun de prune, făcut FĂRĂ ZAHĂR, pentru că de unde așa ceva? Dragilor, nu se găsea aproape NIMIC comestibil de cumpărat la liber. Până și vestitele “tacâmuri” de pui (gheare și gâturi) sau “adidaşi” de porc (copitele) erau cu stat la coadă și bătaie. Dacă erau.

mihai_vasilescu_coada

sursa foto

Voi vă daţi seamă că se stătea la coadă şi la hârtie igienică? Sau la șervețele? Bine, normal, dacă aveai noroc să “bage” aşa ceva. Sau la lame de râs. Sau la ……………. ,puneți voi ce vreți pe linia punctată, pentru că nu se găsea NIMIC!

Eu eram copil sau adolescent și găseam mâncarea direct în farfurie. Dar eforturile să ajungă acolo erau imense. Relațiile alea nu apăreau, așa, din senin. Şi cu toate “pilele”, tot pe furiș se aduceau produsele. Oamenii ăia, care-ți înlesneau procurarea lor, își riscau posturile. Îmi aduc aminte și acum de un porc întreg pe care îl “produsese” taică-meu și pe care l-a ținut în portbagaj (noroc ca era iarnă) până s-a făcut noapte și a putut să-l care în casă.

Poate credeți că este exagerare sau glumă, dar era sport național să faci reclamații către miliție, securitate sau partid. Oamenii se fereau și de umbra lor.

Cu televizorul color nu aveai ce să faci, dacă te limitai la ce-ţi oferea televiziunea română. Erau două ore și jumătate de program zilnic, cu telejurnal și alte aberații, la care nu se putea uita nimeni. Duminica era singura zi cu ceva la care te-ai mai fi putut bucura. Dar infim, cu porția. Ce să vă zic? Că erau 15 minute de desene animate, pe care le așteptam câte o săptămâna întrega? A propos, să nu uit, sâmbăta era zi lucrătoare! Aşa că toţi cei care o ard pe la mall în weekend-uri s-ar fi dus la școală sau la muncă. Luaţi-o p-asta! Duminica era singura zi de odihnă a proletarului român. Cred ca nu vă suna prea bine în condiţiile în care acum se încep weekend-urile de vineri seară, nu? Pentru conformitate, iată cam ce se putea urmări la televizor într-o zi obişnuită din cursul săptămânii și într-o duminică.

mihai_vasilescu_programtv1 mihai_vasilescu_programtv2

sursa foto

Desigur, mai existau variantele “video” și “parabolică”. Doar că nu erau la îndemâna oricui. Mai țineți minte cât costa un video pe piața neagră? Va spun eu. Un video-recorder ajungea și la 70.000 de lei. Adică fix cât o mașină nouă. Un video-player se ducea și el pe la 25.000. Ai mei nu au fost dispuși să dea banii ăștia niciodată. Dar să ziceam că-i dădeai. Casete găseai “din parţi”. Era o întreagă filieră care se ocupă cu așa ceva. Dar la un moment dat tot începeau să se repete filmele. Cu “parabolica” era şi mai problematic. Nea Nicu nu prea le suporta şi riscai să fii catalogat ca “element subversiv” cu una din aia pe balcon.

Să mai amintesc că nu găseai nimic, care azi ar fi catalogat drept cool sau trendy, de îmbrăcat? Magazinele cu haine, toate de stat, aveau niște “nenorociri” la vânzare. De unde blugi? De unde “adidaşi”? De unde toată colecția asta “haute-couture” pe care o vezi în zilele noastre defilând pe străzi?

Toate erau de pe piața neagră, dar nici așa nu găseai. Şi când făceai rost, trebuia să dai 2000 de lei pe o pereche de adidași sau pe una de blugi.

Cred că este inutil să vorbesc despre social-politic. Despre libertate, despre toate celelalte aspecte, care azi ni se par perfect normale, iar atunci erau de neatins.

M-am lungit prea mult. Aș putea să scriu două zile și tot nu aș termina. Da, eu înțeleg foarte bine că mulți erau copii sau foarte tineri și e normal să fie nostalgici. Dar cred că, de fapt, după asta tânjesc. Ne vrem copilăria, adolescența sau tinerețea (după caz) înapoi. Nicidecum vremurile acelea pe care eu nu le-aș mai vrea întoarse cu niciun chip. Cred că asta confundă, de fapt, cei care spun că: “înainte era mai bine”.

Daca aveţi chef şi timp, vă aştept cu poveştile voastre de pe vremea aia.

mihai_vasilescu_ceausescu

sursa foto

 

1,199 cititori

Nu exista nu pot, dixit leguitorul

Ia auziti aici stire:

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, va lua măsuri împotriva celor care fac economii la agentul termic, interzicând prin lege închiderea caloriferelor. Scandalurile legate de închiderea caloriferelor în blocurile cu repartitoare de căldură se apropie de sfârşit. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a decis să pună capăt “şmecheriilor” la care apelează locatarii atunci când îşi închid caloriferele şi beneficiază de căldură de la vecini. “Românii simt nevoia să se fenteze unii pe alţii, asta este gena noastră. Acum, împreună cu institutele de cercetări din domeniu şi cu facultăţile de profil, vom face nişte studii şi analize în aşa fel încât să impunem o temperatură de confort de 20 de grade Celsius, prin reglementări legislative şi sancţiuni pentru cei care nu le respectă. Vom găsi o formulă matematică într-un program de calcul şi îi vom obliga prin lege pe cei care şi-au închis repartitoarele şi care primesc căldură de la vecinii cu căldura pornită să plătească gigacaloria consumată”, ne-a declarat Doru Ciocan, preşedintele ANRSC. 
Sursa: – http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/230019/2014/Inchiderea-caloriferelor-VA-FI-INTERZISA-prin-LEGE Continuarea

2,298 cititori

It was a bad day…

1 Mai 1994. Eram la ai mei, la Valcea, in vacanta de Paste. Suna telefonul (fix, pe vremea aia). Un fost coleg de liceu ma intreaba daca am chef sa ies la un fotbal, sa mai dam mielul si drobul jos. Am, cum sa nu am. Si chiar daca nu aveam, tot trebuia sa ma duc. „Varf” ca mine a mai avut Romania doar pe vremea lui Dobay. De atunci, nimic. doar epigoni nevrednici. Atat ca m-am pierdut in anonimat.

Plec la teren. Meciul incepuse deja, da’ l-au expulzat pe unul si mi-au facut loc. Exact ce va ziceam. Pai cum era sa apara Ronaldo (Cristiano) la marginea terenului si sa-si ia un: „coaie, n-ai loc acum, mai asteapta si tu un pic pana oboseste cineva”. Exclus, zic.

mihai_vasilescu_football_comics

sursa foto

Da’ n-am apucat sa marchez. Continuarea

2,258 cititori

Botez in stil italian

Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.

Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon. Continuarea