Am avut ieri o revelație. Mi-am dat seama că în afară de sarmale și de salata de boeuf, nu-mi place niciuna dintre mâncărurile noastre tradiționale de Paști. Iar sarmalele nici măcar nu știu dacă sunt pe tradițional de sărbătoarea asta. Și când zic că „nu-mi place niciuna” înseamnă că nu m-aș atinge de ele nici […]

Mă gândeam zilele trecute la o chestie. Pentru că suntem o țară în care nivelul mediu al IQ-ului scade în permanență, dar, mai ales, pentru că suntem poporul cu cel mai scăzut nivel de empatie și inteligență emoțională, aici, în vechiul leagăn dacic al civilizației universale, există șase întrebări pe care aproape oricine ți le […]

Cu evenimentele triste de lângă noi, dar și având experiența extrem de recentă a unui alt fel de război, cel cu pandemia, nu m-am putut opri să nu extrapolez ce s-ar întâmpla pe tărâmurile locuite de vajnicii urmași ai dacilor liberi, în situația nefericită în care România ar fi nevoită să intre în război. 67% […]

Dacă tot am ajuns să-mi ocup trei seri pe săptămână cu Survivor, această producție semi-îndoielnică a celor de la pro, mi-am zis că poate mai reușesc să păcălesc niște oameni să-mi fie tovarăși de suferință. Și cum aș putea realiza mai bine treaba asta, dacă nu cu ajutorul unui mini-ghid de prezentare a concurenților. Ca […]