8,530 cititori

Cum naiba să nu iubești familia tradițională?

Merg chiar în fața mea. Ea e… Nu, de fapt, ea nu mai e, a fost. Cândva, nu foarte demult, frumusețea a trecut tangențial pe lângă ea și-a ratat-o la mustață. Iar acum e doar umbră din ce-ar fi putut să fie. A rămas doar o șoricuță micuță, slabă, cu mâini muncite, care se uită speriată la EL.

O, da, EL! EL e capu’ la familie. Se simte de departe. După burtoaca-i revărsată peste pantalonii trei sferturi, după părul grizonant, după șosetele negre care-i acoperă genunchii, după adidașii albi impecabili, dar mai ales după fața acră și tonul arogant.

Continuarea

5,605 cititori

România e mândră, dar umblă spartă la buci

România. Secolul 21. Piața Berzei. Autogară.

Aștept mașina de Galați. N-a venit încă. Lângă mine, o hardughie de autocar, ce pare mai degrabă un autobuz care se pregătește de ceva vreme de casare, așteaptă cu motorul pornit să urce pasagerii. Șoferul îi contemplă cu un aer semi-dezgustat. E clar că și-a ales greșit meseria. Ar fi putut să facă rachete la NASA și, în loc de asta, uite cum se irosește în van cu loazele astea de clienți care-l exploatează.

Continuarea

11,675 cititori

România e o glumă proastă la care râd doar ei

Pe la începutul anilor 2000, taică-meu a decis că vrea să candideze la primărie în satul lui natal. Și nu pentru că s-a trezit el într-o dimineață, s-a uitat în oglindă și și-a spus “cred că mi-ar sta bine primar”, ci pentru că omul chiar era implicat în viața comunității de-acolo. Avea o bucată de pământ pe care o lucra și-o bibilea din primăvară până târziu în iarnă și, când îl căutai, omul era mai mult la țară decât acasă. Continuarea

1,920 cititori

Suntem peste tot acasă

După un periplu de trei zile pe plaiuri transilvane care s-a încheiat azi-noapte la orele unu trecute fix, mă declar mort și îngropat. Și așa am de gând să rămân toată ziua de azi. 

Mai vreau să spun doar că mini-concediul ăsta (sau weekend prelungit, cum vreți să-i spuneți) mi-a confirmat încă o dată din plin vorba aia cu “avem o țară absolut, păcat că-i locuită”. Și nu, nu mă refer doar la lipsa autostrăzilor, a drumurilor sau a infrastructurii de orice fel, mă refer și la faptul că suntem un neam meschin, rău și pe alocuri stupid. Treaba aia cu istețimea sau proverbiala ospitalitate și bunătate a poporului român este și va rămâne doar în cărțile de istorie de clasa a patra. Pe teren, realitatea stă exact invers. 

A, pls, vă rog să mă scutiți de excese de naționalism și de sentimentalisme ieftine că n-am nici timp și nici chef de ceartă. Vă plac ospitalitatea și bunătatea poporului român, sunteți invitații mei să le exploatați din plin. Eu nu m-am lovit de ele aproape pe nicăieri și mi s-a confirmat încă o dată că ar trebui să fiu cel puțin idiot dacă mi-aș mai face vreun concediu (pe bani mei, munciți) în țară. 

Gata, mă duc la somn.

mihai_vasilescu_speranta

4,109 cititori

Cum e cu “creșterea economică”?

Tot aud că ăștia (a se citi „pesedeii”) o dau în sus și-n jos cu creșterea economică, cu măririle de salarii și pensii, cu putererea de cumpărare explozivă și alte rahaturi de gen, uitând sa spună și despre niscaiva covrigi care se așază cuminți în cozile maidanezilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. În plus, ca să pară mai convingători, prezintă nuș’ ce cifre care mai de care mai dubioase, cifre ce mă lasă perfect rece. Pentru mine creșeterea economica este una singură și e sfântă: aia care se simte în buzunarul meu propriu și personal. Restul sunt vrăjeli.

Continuarea

9,865 cititori

Ia mai dă-o dreacu’ și pă îmbuibata asta dă Halep!

Gelu trage un gât lung din petul de bere și apoi zvârle la mișto în gură un pumn de semințe dă floare, d-alea tărcate. Scuipă cu dexteritate o rafală lungă de coji și urlă:

– Coca, faci și tu ceva dă mâncare sau iar stai cu mă-ta la bârfă pă telefon doo ore?

N-așteaptă răspunsul. Râgâie scurt, cu dispreț, și începe să butoneze telecomanda, dar dă peste meciul lui Halep și se oprește. E pe final, Konta conduce cu 5-4 în decisiv și servește. Gelu dă mai tare chiar în momentul în care intră Coca și-i așază în față farfuria cu cartofii prăjiți, cârnaț’ dă casă și mici dă la Selgros. Continuarea

20,554 cititori

Prima declarație a lui Ghiță după arestare

La cincisprezece minute după “neașteptata” reținere din Capitala Serbiei, în celula lui Ghiță își făceau apariția un procuror, ofițerul de serviciu și un traducător în limba română.

– Aveți ceva de declarat înainte de începerea procedurilor de extrădare?

Sebi Ghiță s-a scărpinat îndelung la oo și apoi le-a răspuns flegmatic:

Continuarea

4,309 cititori

Cum se zice “cocalar” în limba turcă?

Vecinul meu e turc. Turc get-beget, din Turcia. Vecinul meu are un business aici în România. Business-ul lui aparent merge bine, pentru că vecinul meu și-a schimbat de curând mașina. Și-a luat un Touareg nou. M-am bucurat pentru vecinul meu și pentru business-ul lui. Orice afacere care merge bine aduce bani la stat, bani pentru angajați și bani mai mulți pentru vecinul meu turc care o să investească în continuare în România. Ce să mai, îmi place că o grămadă de lume e fericită dacă un business merge bine. Continuarea

5,629 cititori

Să pleci sau să nu pleci? Aceasta-i întrebarea.

Mă gândeam c-aș emigra. La cum se prezintă situațiunea în minunata țară numită România, cred că este o soluție de luat în seamă sau asupra căreia măcar merită să chibzuiești serios. După care lași chibzuitul, te urci în primul avion și pleci unde vezi cu ochii. Vedem, mă mai gândesc, că la cei douășopt de anișori ai mei e greu s-o iei de la capăt printre străinii ăia reci și neprimitori. Continuarea

7,040 cititori

De-aia nu mai cred în schimbare

Și o sa cred doar când o să văd în jur oameni care chiar vor să se schimbe. Până atunci, o să iau o pauza de la la ce se întâmplă în România din afara bulei mele.

Până când n-o să mai aud claxoane de la birou. Da, pe strada unde avem biroul se circulă bară la bară de dimineața până seara. Nu vreți să știți de câte ori pe zi aud disperați claxonând prelung, cu speranța că după ce ridică mâna de pe claxon toate mașinile din fața lor vor fi dispărut ca prin minune.

Pâna când n-o să mai văd căcații de câine care efectiv au umplut orașul. M-am plimbat puțin mai mult zilele astea că a fost cald. Practic trebuie să faci slalom printre ei. Și nu, nu erau de la maidanezi. Continuarea

5,010 cititori

Dacă ai avut măcar un job în România, i-ai întâlnit pe toți

Text scris de Elena.

Am schimbat de curând angajatorul. Pentru că vreau să-mi măresc echipa și să pornesc de la zero, o să las aici tipologiile de angajați care mi-au trecut prin fața ochilor în ultimii ani. Mulți ani. Poate o sa vă recunoașteti colegii.

1. Lingăul – Pentru el, fișa postului pe care îl ocupă nu prezintă absolut nici un interes. Poți chiar să nu i-o dai. El și-a făcut una pe care o respectă cu strictețe. În ea are notate două puncte mari și late: igiena șefului și moralul acestuia. Cu unu’ d-ăsta în echipă ai toate șansele să-ți reduci la zero cheltuielile cu apa, gelul de duș, bețișoarele de urechi și antidepresivele. Nimeni, niciodată, nu te va spăla mai bine în urechi și în alte zone mai greu accesibile (hai, să le zicem așa). Iar dacă aveai oareșce dubii despre felul în care arăți, well, “Șefa, astăzi arătați nemaipomenit. Puteți concura la Miss”. Mai contează că tu nu ești în cea mai bună zi a existenței tale? Exact! Așa spuneam și eu. Continuarea