5,761 cititori

Un telefon era cât pe ce să schimbe soarta lui Richard al II-lea

Vinerea trecută am mers la teatru. Io aș fi avut chef să bat cârciumile, dar domnișoara Petrică e pusă pe un proces de culturalizare intensivă în ceea ce mă privește, așa c-am îngăimat un “jawohl” timid și m-am conformat. Csf, ncsf.

Intrăm la Teatrul Mic, începe spectacolul, treaba mergea bine și nimic nu părea să tulbure culturalizarea mea accelerată. Well, părea. Dintr-o dată duamnei din fața mea începe să-i sune telefonul. Și când zic “din fața mea” nu mă refer la scenă, ci exact la scaunul pe care-mi răzemam genunchii.

Cum să vă explic, am mai auzit telefoane sunând în această viață și în sălile de teatru și în cele de cinema (de fapt, pot să număr pe degetele de la o singură mână de câte ori N-AM auzit), dar să spui că telefonul cetățencei din fața mea “suna” e un fel de dulce eufemism. Fraților, scotea așa un fel de sunet ca și cum ai fi luat o sirenă de ambulanță, una de poliție și le-ai fi montat pe o mașină de pompieri. Era un urlet prelung în trei timpi. Absolut fascinant. Continuarea