16,647 cititori

Nu cred în relațiile începute în adolescență

Știți ce zic, nu? Mi se mai întâmplă din când în când să aud câte o chestie de genul “suntem împreună din timpul liceului, el era într-a unșpea B și eu a zecea A. Cinșpe ani mai târziu ne înțelegem ca în prima zi”. Hmm, dă-mi voie să mă îndoiesc profund. După care să slobozesc un hohot mare de râs.

Nu cred în oameni care se dezvoltă identic. Pentru că asta ar fi singura condiție viabilă pentru ca atâția ani mai târziu să te înțelegi ca în prima zi. Și nu mă refer la faptul că unul dintre ei ar putea ajunge pictor, iar celălalt șofer de ratb. Mă refer la modul în care evoluezi începând chiar de la vârsta aia. Practic atunci te formezi, atunci înveți ce și cum vrei de la viață. Iar asta se învață singur-singurel, pe pielea ta, nu atârnând într-o relație care duce niciunde. Nu, serios, gândiți-vă dacă mai aveți ceva în comun cu persoana care erați în adolescență. Și dacă da, ce? Sau cât.

Continuarea

5,607 cititori

Cum stă treaba cu relațiile la muncă?

Am avut ieri dimineață la cafea o discuție interesantă pe tema asta. Și cum nu ne-am pus de acord pe subiect, mi-am zis că trebuie să vă întreb și pe voi.

Mdeci, după cum probabil știți, există companii (din ce în ce mai multe) care interzic relațiile amoroase între angajați. Vorbim despre relațiile serioase, da? Nu despre Relu de la vânzări care a prins-o pe Flori de la financiar în offiside, în team building, și a ars-o de i-au mers fulgii. După care și-au văzut fiecare de treaba lui ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Trebuie să vă mărturisesc că eu le-am luat apărarea angajatorilor care nu permit așa ceva. Oamenii probabil sunt pățiți și dacă s-au ars cu ciorbă rău de tot, or să cam sufle în iaurt toată viața. Dar ia să vă expun eu pe scurt argumentele.

Pro. La muncă îți petreci cea mai mare parte a zile. Practic nu-ți mai rămâne timp suficient să cunoști alte persoane, deci e cel mai ușor să te apropii de cineva. Și dacă se întâmplă, se întâmplă, ce să le faci? Să dai oamenii afară?

Contra. Există riscul ca relația să se cam ducă naibii, din varii motive. Și nu toate realțiile se sfârșesc cu zâmbete, strângeri de mână, ura și la gară. Acu’ nu știu dacă voi ați văzut cu ochii voștri cam ce nenorociri pot să facă oamenii care suferă din dragoste. Femeile, cel puțin, sunt ca niste animale rănite care calcă totul în picioare. N-ar avea nicio problemă să bage o multinațională în faliment, doar ca să fie sigure că s-au răzbunat pe ĂLA. Bine, nici cu bărbații nu mi-e rușine. Am un prieten care a prins-o pe nevastă-sa în offside din ăla grav cu un coleg de muncă și-a dat email-uri la toată conducerea firmei unde lucra femeia. I-a luat la pulă pe toți. Plus că era hotărât să pună mâna pe flăcăul cu care se jucase aia de-a animalul cu două spinări și să-l bage în spital. Well, dacă ar fi lucrat toți trei în același loc, ieșea caz de știrile de la ora cinci? Ieșea. Așa s-a lăsat „dăcât” cu divorț.

Deci, ca să n-o mai lungim, DA sau NU? Cam cum vedeți voi șmecheria asta cu relațiile la muncă, între colegi? Ce-ați face dacă vi s-ar întâmpla și angajatorul v-ar pune în față contractul în care scrie negru pe alb că nțțț, nu e voie? Ce-ați face ca angajator dacă ați fi puși în situația să decideți? Și alte chestiuni d-astea care nu-mi mai trec mie prin cap, dar sunt convins c-or să vă treacă vouă.

Iar dacă aveți exemple reale, shoot, ca să nu vorbim din carți.

mihai_vasilescu_relatie_munca

6,306 cititori

Tu ce-ai face dacă ai afla că maică-ta e gay?

După textul de ieri, mi-a scris o prietenă care mi-a zis așa: “Dacă tot ai scris despre asta, să-ți spun și eu o chestie. Aseară m-a sunat o prietenă, era oripilată și tocmai suferise un atac de panică, abia aflase că frate-său e gay. Moment în care am întrebat-o dacă e proastă, că eu l-am cunoscut pe om relativ recent, dar mi-am dat seama imediat. Și i-am recomandat ca, în loc să se dea atât cu curu’ de pământ, să facă ce n-a făcut 20 de ani, să stea de vorbă cu el, că nu s-a întâmplat nimic deosebit”.

Diaolgul a mai continuat oleacă, dar nu vi-l reproduc chiar pe tot, ăsta era esențialul. Fata aia aflase că frate-său se iubește liber și deplin consimțit cu persoane de același sex, iar acum era în stare de șoc, profund oripilată. Pentru că, desigur, urma să stea ea la fundul lui, să vadă ce face ăla în pat sau pentru că, odată ce-l știe homosexual, frate-său nu mai rămâne același om. Seems legit, dăăă.

Continuarea

5,435 cititori

Moartea pasiunii

Guest Post by Ana R.

Avem noi femeile un mod special de a argumenta ruperea unei relații. Dacă la bărbați e simplu: “era curvă, nu știa să gătească, mă cicălea ca o ciocănitoare, era prea preocupată de persoana ei și eu eram prostul casei, o iubea pe Miți/Fifi/Fufi (astea fiind ori pisici ori câini) mai mult decât pe mine …“. Şi lista poate continua cu multe variațiuni pe aceeaşi temă.

La partea feminină lista de argumente pentru ruperea unei relații depășește în volume enciclopedia britanică. Noi avem fiecare în capușor prototipul personal de purtător de cromozomi Y cu care suntem dispuse să îmbătrânim. și dacă ne strică masculul fengșuiul sentimental, cu o replică nelalocul ei, e clar că nu e de noi. și îi cumpărăm rapid papuceii de luat tălpășița. Îți putem spune și peste jumătate de veac replica ce a declanșat ruperea relației. Continuarea