3,463 cititori

Cum scăpăm de statul la coadă

Am mai spus de multe ori pe-aici că în ultimii ani am ajuns să fiu dependent de card, rezolvând astfel spinoasa problemă a umblatului cu cash după mine. Și lucrurile ar fi mers în continuare sublim, dacă treptat n-aș fi realizat că mai am o problemuță din aceeași zonă. Și anume, nu suport cozile, frate. Indiferent la ce-ar fi ele. Că sunt la administrația financiară, la ghișeul de la Poștă, la megaimaj sau la tonetele cu bere de la concerte, urăsc să mă așez în spatele unor necunoscuți și să staaaau așa degeaba sperând să se întâmple vreun miracol care să-i facă pe toți cetățenii din fața mea să dispară brusc.

Continuarea

3,167 cititori

Moș Crăciun și negresele

Zilele trecute, cum stăteam eu într-o seară și cugetam la nemurirea sufletului, mă trezesc că-mi zbârnâie o notifcare de email. Mi-era lene și somn, am vrut să nu mă mai uit, da’ pâna la urmă a învins curiozitatea. Ce să vezi, îmi scrisese Moș Crăciun. Da’ nu ăla pe care-l așteptăm toți, era Moș Crăciun al bloggerilor. Tipul îmi scria ca să mă înștiințeze că i s-a stricat un ren la stomac tare de tot (cică de la frig) și mă întreba dacă nu-s eu atât de amabil să-i țin locul, că el sigur n-are cum să ajungă până nu-l doftoricește pe Rudolph ăla. Continuarea

3,287 cititori

Cum se mai schimbă omul

Stiți care e cel mai mișto lucru ce i se poate întâmpla unui tip conservator care mai poartă și ochelari de cal? Păi, să realizeze că ar face bine să nu mai fie… conservator. Și aici vorbesc despre mine, ca să fie clar. Ia stați că vă explic imediat.

Multă vreme am urât cardurile bancare. Pur și simplu nu suportam ideea de bani pe care nu-i vezi și parcă nu ai niciun fel de control asupra lor. În ziua în care, la firma unde lucram pe atunci, ne-au anunțat că ne vom primi salariile pe card, mi-a căzut cerul în cap. Practic, parcă-mi spuseseră că urmează să nu mai iau deloc salariul. Prin urmare, care era singurul lucru pe care puteam să-l mai fac ca să-mi atenueze “durerea” asta? Nu știți, nu? Păi vă zic eu care era. Imediat ce-mi intrau banii pe card, dădeam fuga la un ATM, dar atunci, pe loc, cu viteza luminii, să nu cumva să dispară banii din cont, și-i scoteam pe toți, până la ultimul leuț. Abia în momentul în care-i vedeam în portofel, răsuflam ușurat și mă gândeam “hai, c-am scăpat și de data asta”. Continuarea