3,374 cititori

Sisif și Don Quijote ar fi trebuit să se nască în România

Să presupunem că ai avut ghinionul să te naști și să trăiesti în România. Ducem presupunerea mai departe și ne imaginăm că dacă tot trăiești aici, te-ai mai și căsătorit și-ai făcut și-un copil. Copil care s-a născut hipoacuzic. Mai precis, fără auz. Deloc.

Știți ce-ți oferă statul român din momentul în care acel copil a venit pe lume? Muie, multă muie. Bine, nu că ți-ar oferi altceva nici dacă ai un copil perfect sănătos, dar în acest caz muia parcă se simte mai al dracului. Se simte în așa hal încât, din momentul în care s-a pus diagnosticul de hipoacuzie profundă bilaterală, și te “bucuri” din plin de “benficiile” sistemului de sănatate românesc, începi să te întrebi dacă nu cumva ai avut dintotdeauna în tine instinctul criminal care-ți spune că poate ar fi cazul să dai în cap cuiva. Continuarea

6,658 cititori

Se spune că orice legendă are un sâmbure de adevăr

Ieri mi-a ajuns în feed articolul ăsta. N-am avut ce face şi m-am apucat să-l citesc. Apoi m-a luat mâncărimea de degete.

Ok, am înţeles că există legenda aia care spune că nu contează cât o ai, contează doar ce faci cu ea. Ba, mai mult, se pare că a apărut şi o variantă îmbunătăţită a ei care zice şi că “nici prea mare nu e bine, te poate răni sau îţi provoacă durere”. Cineva trebuie să rostească odată şi odată adevărul, am să fiu brutal de sincer. Oameni buni, nu am auzit niciodată în viată mea vreo femeie care să se plângă de “mare”, de “rănit” şi de alte porcării de genul ăsta. Cu excepţia faptului că ai avea în pantaloni ceva de dimensiunile unui şarpe Boa Constrictor (şi nici atunci nu e foarte sigur) nici o femeie, niciodată, nu va spune “mamă, ce p*la mare ai, mi-e frică!”. Înţelegeţi? Am fost suficient de explicit? Continuarea