4,439 cititori

Singura metodă să nu te îngrași de sărbători

Iar au început să-mi ajungă în newsfeed grămezi de articole pe tema “cum să faci să nu te îngrași de sărbători”. Mă rog, titlurile diferă ușor între ele, dar ați prins ideea, în perioada asta se sparge conducta cu nutriționiști de caltaboș sau lebăr și dieteticieni de sarmale. Și ăsta n-ar fi cel mai rău lucru, dar când începi să vezi și predici vegane despre cât de indicat ar fi să înlocuim porcul cu ienupăr sălbatic și sarmalele cu rucola fiartă în sos de păpădie cu măceșe crude, ți se apleacă instant și te duci să-ți ungi niște untură pe pâine. Cu ceapă roșie.

Mno, acestea fiind zise, o să vă spună fratele vostru pe scurt, foarte pe scurt, cum stă treaba cu îngrășatul de sărbători. Mai precis cu NEîngrășatul de sărbători. Continuarea

4,778 cititori

Dacă n-aveați poftă de mâncare zilele astea

Care sunteți mai vechi pe-aici deja știți că în momentele în care mă pune necuratu’ să țin cură de slăbire trântesc câte un articol despre mâncare. Nici n-am cum altfel, având în vedere că de dimineață până seara visez numai chestii pe care în mod normal le-aș lăsa la infinit să-mi mângâie papilele gustative. Cu alte cuvinte, în perioada asta funcționez pe sistemul “tot ce e în jur la o adica poate fi transformat în mâncare”.

Așa, ce voiam de fapt să zic, am câteva chestii care mi-au rămas săpate în acidul dezoxiribonucleic mai adânc decât scenele de luptă de pe columna lui Traian, altfel nu-mi explic de ce nu reușesc să scap de ele. Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că le-aș mânca oricând și oricum în cantități industriale. Iar dacă aveți impresia ca vorbesc despre cine știe ce specialități gourmet, vă înșelați amarnic, astea după care tânjesc eu sunt din alea cu care practic am crescut. Da’ stați că vi le zice fratele vostru imediat ca să vă facă ziua mai plăcută.

Continuarea

4,228 cititori

Dumnezeu iubește porcii vii sau porcii morți?

Pentru că zilele astea cam sufăr de foame (nu întrebați de ce, nu vreau să merg în direcția aia), evident că văd peste tot în jurul meu numai mâncare. Chiar dacă nu e. Și cum mă spălam eu pe dinți alaltăieri dimineață, în timp ce mă gândeam dacă pasta de dinți o fi comestibilă, hop, mi-a trecut o chestie prin cap (tot legată de mâncare, evident). De unde până unde a apărut obiceiul ăsta cu tăiatul porcului de craciun? De unde barbaria asta care contravine flagrant perceptelor religiei? Sau nu? Păi nu ăştia erau ăia cu bunătatea și milostenia? Continuarea

4,506 cititori

Următoarea mare invenție a omenirii

Să nu luați foarte în serios ce zic acum, e posibil să vorbească foamea în locul meu și prin urmare nu sunt pe deplin responsabil de ce fac sau ce spun. Păi, dacă e posibil, ieri am poftit la o nenorocită de ciorbă. Mai era și de roșii. Sau supă, nici nu știu, cert este că n-aș mânca așa ceva nici în caz de cataclism nuclear. Aș prinde un șobolan și mi l-aș face cu cimbru și tarhon, dar ciorbă/supă de roșii tot n-aș băga în mine. Well, ieri balota șefă-mea una d-asta și-am plecat de-acolo ca să nu înec populația cu salivă. Să vă mai spun cam cum am reacționat alaltăieri când s-a mâncat shaorma?

Continuarea

32,803 cititori

Copilule, iartă-ţi părinţii că sunt proşti şi nesimţiti!

N-am înțeles, nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată de ce-ai pune pe rețelele de socializare poze cu copilul tău care arată ca un mic monstruleţ obez. 

Ok, hai că e drăguț să mi-i arăți la vârsta când sunt micuți, drăguți şi simpatici de-ţi vine să le faci ghigi, ghigi, ghigi. Dar să mor eu dacă pricep de ce plm ai pune pe Facebook pozele unui aproape-adolescent gras ca un porc. Da, ştiu, pentru că subiectivism şi pentru că mândrie. E plodul tău şi fără îndoiala că ţi-e drag. Dar măcar un pic de simţ al ridicolului, dacă cel estetic lipseşte cu desăvârşire, se poate?

Iar ce mă sparge cel mai tare este atunci când cei doi părinţi arată relativ normal (ca dimensiuni), dar ţin neapărat să-mi vâre în ochi poze cu ăla micu’ (sau aia mică, după caz) care aduce cu un elefant în miniatură. De ce oameni buni? De ce aţi face una ca asta? Ca să arătati ce? Că ați avut bani să-l îndopaţi şi niciun pic de discernământ vizavi de ce-l lăsaţi să bage in el?

Bun, dacă ăsta era scopul, aţi reuşit, dar o să vă spună băiatu’ o chestie pe care văd că nu vă duce capul s-o intuiţi singuri. 99% dintre cei care văd pozele cu urmaşul vostru cel semi-obez, îşi spun în barbă: “ietă cât e de gras, ce i-or da frate să halească?”. După care dau rapid un like de complezență şi comentează ipocrit: Să vă trăiască! Ce scumpic si frumuşel este!

Ei bine, cineva trebuia să vă spună. Nu este nici scumpic, nici frumusel. Este doar un copil gras care mă face, atunci când îl văd, să-mi pun întrebări de ordin medical. Cu privire la el şi la obezitatea infantilă, cât si despre sănatatea mintală a părinţilor lui. Care, după ce că l-au adus în acest stadiu, îl mai expun şi pă feisbuc. Ca să ce? Să-l umilească?

Așa că io zic să mai lăsaţi naiba wall-urile şi să puneţi mâna să faceti ceva cu grașii ăștia mici. Altfel or să crească şi tot pe voi o să vă înjure, că doar nu pe mine. Nu de alta, dar la ora asta cred că apreciază în mod deosebit că la şcoală li se spune “grasul” sau “grasa”. E plăcerea lor cea mai mare. Am văzut copii lăcrimând de fericire la auzul cunoscutelor versuri: “Grasul, contrabasul, mătură cu nasul”.  

Mno, eu mai multe nu am de zis, cred că am fost foarte explicit. Poate acum mai lăsaţi feisbucu’ şi daţi o tură pe la piaţa. Legume, fructe, chestii.

Şi până una-alta, mai scutiți-ne cu pozele alea.

mihai_vasilescu_copil_gras

1,189 cititori

S-a terminat, ne reîntoarcem toţi la natura

Cam asta a fost, dragii mei. Asa incepe tot. Acesta este semnalul ca, usor-usor, cercul se va inchide si incepem sa ne intoarcem cu totii la valorile primare, la baza piramidei nevoilor umane (Maslow saracul, stia el ce stia). Papa, caca, apă si câte un futai din cand in cand, cam la asta se va reduce totul. Primul pas a fost facut, dupa cum se poate observa din anuntul de mai jos.
Continuarea

4,206 cititori

Nu mai esti barbatul pe care l-am cunoscut

 Guest post by Ana R.

 

Pentru ca domnu „sefu’ blogului” a zis ca sunt cam critica la adresa barbatilor, azi facem un fel de autocritica la adresa femeilor.

Nu pricep de ce ne straduim noi femeile sa ne dresam barbatii? Ca si cum l-am primit in viata noastra in varianta de baza si acum il vrem brusc full option. Desi in viata reala parem, unele dintre noi, destul de inteligente, atunci cand este vorba despre barbatul de langa noi ne transformam in aceste Siegfried & Roy si ne dorim  varianta lui imbunatatita. Cea mai imbunatatita.

Adica, mai fata, daca era atat de putin tangent cu idealul tau de perfectiune de ce l-ai ales pe asta? Cum de ce? Pentru a ne da sansa sa incepem sa-l modelam dupa gustul nostru. Intotdeauna pentru pampalaul de langa noi e loc de mai bine. Fetelor, sa va zic ceva, daca nu l-a dresat ma-sa sau viata pana in momentul intalnirii cu noi, pai nici cu biciul sau pistolul nu mai ai sanse de izbanda. Continuarea

3,550 cititori

De ce?

Nu stiu de ce, poate din cauza trecutului meu, cel mai tare si mai tare, pe lumea asta, ma enerveaza fetele sau femeile grase care mananca. Stati, nu sariti pe mine! Au si ele voie sa se hraneasca. Nu vorbesc aici de frunze de salata, cu un mar si o bucatica mica de piept de pui. Ma enerveaza cele care baloteaza cantitati impresionante de hrana. Cred ca uneori mi se poate citi pe fata ce gandesc. Frate, chiar n-or avea oglinzi? Chiar nu au pe nimeni sa le spuna (in afara de mine) ca nu e in regula ce fac? Continuarea

8,173 cititori

Romantic World of Pigs

De ce să nu recunosc, am fost cândva și eu romantic cu acte în regulă. Pentru că tendința naturală este să pleci “la drum” ca un adevărat cavaler. Desigur, se mai atenuează un pic din ea, după ce viața îți da primul șut în coaie. Totuși, dacă ești un adevărat luptător, persiști în tâmpenie. Depinde și câtă rezistență ai. Cunosc luptători din ăștia cu “ouăle” turtite, de la câte “şpiţuri”si-au luat, transformate în niște adevărate vagine masculine. Dar, care nu renunță. Continuă să creadă în șansa lor de a fi adevărați cavaleri pe cai albi. Eu le țin pumnii și-i susțin pe acești eunuci moderni. Dar să fie la ei, acolo.

Pe la al treilea “şut” încasat în zona aia sensibilă, m-am oprit și mi-am zis că aşa nu se mai poate. Şi-am început metamorfozarea în noul “eu”. Să nu credeți că a fost ușor. Sau aveți impresia că e floare la ureche să devii un monument de nesimțire?

Uite, că să înțelegeți, cât de cât, cum stăm. Am renunțat la prostul obicei care te expune la pericolul orbirii sau crescutul părului în palmă (mă rog, “am renunțat” e un fel de a spune, practic nu mai abuzam de el), după ce mi-am dat seamă că există niște substituenţi mai buni pe lumea asta: fetele sau, după o vârstă, femeile. Şi plin de încredere, m-am îndrăgostit. A fost o primă mare iubire ca la carte. Cu poezii, petale de trandafiri şi cer luminat în plină noapte. Eram visul încarnat şi nerostit al oricărei femei. Când pana mea măiastră pornea a scrie versuri dedicate “ei”, simțeam cum trec în umbră toți mării corifei ai rimelor.

Sau, cel puţin, așa credeam eu. Pentru că ea, mirifica făptură, m-a lăsat pentru un …golan. Băi, dar nu că exagerez eu, omu’ era fix opusul meu, romanticul făuritor de stihuri ales meșteșugite. Un băiat de cartier, ce absolvise cu brio…scoala vieții. Cu bemveu ursuleţ și ceva parai dobândiți din şmen-uri. Singurul lucru romantic pe care îl spusese vreodată fusese ceva de genul: “decât că acum tre’ să tragi chiloții pă tine, că vin baeţii pă la mine” (și bruma de rimă este absolut involuntară). L-am cunoscut, credeți-mă, dacă mă înșel o fac de ordinul micronilor.

Să vă mai povestesc sceneta jucată de mine și colegul meu de cameră? Cea în care îl pun pe om s-o sune pe “ea”, adorata mea, și s-o întrebe dacă știe ceva de mine, că n-am mai apărut prin cămin de vreo săptămâna. Toate astea în ideea că, nu știu, poate i se făcea fetei milă de suferințele mele intense și revine la sentimente mai bune. Interesant este că deşi pe atunci nu ştiam că “pity sex is better than no sex”, se pare că aveam instincte bune.

“Veronica Micle” (hai ba, că am cititori deștepți, cre’ca știți cine a fost, nu mai pun link) zice că nu știe nimic de soarta mea, dar că trece ea pe la cămin să stea de vorba şi să vadă ce e de făcut. A trecut. Iar la discuția, în care s-a pișat pe mine la modul voios, am asistat…de sub pat (ştiu, eram un adevărat luptător). Deci, v-o mai povestesc?

După ce mi-am revenit din lovitură, mi-am zis că a fost o întâmplare, de fapt viața nu e așa. Şi mi-am văzut de drumul meu, presărat cu bune intenții și “corason” sensibil. Următoarele două baroase între picioare, le-am luat cam în același stil barbar. Dar ce nu te omoară, te face mai puternic. Așa că am stat eu și am chibzuit profund dacă mai are rost să mă arăt în lume fără suspensor de tablă. Da’ din aia groasă de 0.2.

mihai_vasilescu_chiloti de tabla

Concluzia a fost că nu mai avea sens. Aşa că am transformat tabla de la suspensor în “şorici” d-ăla gros. Pe obraz. Adicătelea am schimbat un pic unghiul de de deplasare. În loc de 360 de grade, am redus la 180. Ceea ce înseamnă că am luat-o exact în direcția opusă. Nu de alta, dar o greșeală repetată știți și voi cum se cheamă, nu?

N-a fost ușor, a trebuit să-mi fac mâna pe ținte mai ușoare. Dar mă perfecționam pe măsură ca treceam de la una la alta (de ținte vorbesc). Spre marea mea mirare, cu toate că mă transformam în “mistretul cu colți de argint”, șansele de eșec scădeau ca indicele “Dow Jones” la începutul lui 2009.

Avea Badea (Mircea Badea) pe vremuri, când era încă amuzant, o poveste tare. Un coleg de liceu de-ai lui face cunoștință cu o tipă de aceeași vârstă. Şi binevoiește să-i pupe mâna, cu această ocazie deosebită. După “incident” o urmărește pe tipă tot liceul, cu gândul să se joace de-a doctorul cu ea. N-a reușit în veci, deși o proporție covârșitoare de băieți din același liceu, se pare ca erau mai norocoși decât el şi o loveau pe unde o prindeau. După niște ani, când s-au reîntâlnit întâmplător, omul a întrebat-o: “Da’ bine, mă, m-am ținut de capul tău tot liceul. Practic, nu ai ratat pe nimeni în afară de mine. De ce naiba”? Femeia se uită siderată la el și-i răspune: “Nu puteam să fac așa ceva, tu erai ăla care îmi sărutase mână”! Ați prins-o, da?

Tot ce pot să vă spun, acum după atâta amar de experiență, este că femeile preferă porcii. Întotdeauna. știu, o să veniți să-mi spuneți că nu e adevărat, “iubi al meu face și drege, iar când se cacă miroase a trandafiri”. Se prea poate, dar e vorba de o simplă excepție care confirmă regula. Eu vorbesc aici în general, nu mă interesează un caz izolat. Poate ați avut noroc (și la loto se mai câștiga, nu?). Sau poate doar vi se pare. Rețineți asta de la mine: orice porc știe cum să fie cavaler, dar nu orice trubadur romantic știe să fie porc!

Iar tu, da tu, cea care citești acum neîncrezătoare “prostiile pe care le scrie asta” (adică eu) și te gândești la prințul tău neasemuit de acasă, te rog să fii un pic atentă. Pentru tine, am o singură rugăminte: notează-ți pe ceva data când ai citit articolul ăsta. Şi pune-o într-un loc unde să știi de ea. Te rog s-o folosești ca să calculezi cât timp a trecut de la acest moment “T zero”, până în clipa când “Lancelot “al tău va trage prima bășină tare, cu sonor, în timp ce va uitat la “Sleepless în Seattle” sau altceva la fel de romantic.

Abia atunci vreau să-mi mulțumești pentru porcul de lângă tine!

mihai_vasilescu_pig_woman

sursa foto