3,959 cititori

Bucureștii lui Caragiale? Nu, mulțumesc, îmi ajunge Firea!

Pe Lăcrămioara s-ar putea s-o știți ori de pe blogul ei, ori de pe Facebook. Dar chiar dacă n-ați avut plăcerea încă, o s-o cunoașteți azi citind textul de mai jos care-i aparține. 

Zilele astea m-a ispitit o prietenă să merg să iau de la ea niște pere aduse pentru mine de la țară. “Până la Big la Piața Sudului e o veșnicie, dar te așteaptă dacă-ți faci curaj”, îmi mai zice.

Adică stau într-un oraș în care îmi trebuie curaj în timpul săptămânii să mă aburc în mașină în Baicului și să fac o vizită la Sudului, iar dacă o ard sovaj și vreau să folosesc Reatebeul, aș face bine să nu-mi fac alte planuri pentru ziua aia, să iau apă, glojdeală și o carte de citit, presupunând că voi găsi un scaun neocupat de eternele mamăi care pornesc din zori desantul prin stațiile de autobuze.

Continuarea

5,805 cititori

Tristă țară, triști cetățeni

Probabil v-au scăpat două dintre știrile de weekend-ul ăsta. E și normal, de unde naiba să le vedeți, de pe plajă? Da’ lasă că nu mi-au scăpat mie.

Prima. O tânără a fost încătușată la Ploiești pentru că nu avea bilet de autobuz (sursa).

Da, asta în sine e o știre, mai ales în condițiile în care se stie că 60 de kilometri mai încolo, în București, mijloacele de transport în comun de suprafață se folosesc aproape exclusiv gratis. E de la sine înțeles că numai fraierii trebuie să plătească bilet sau abonament. Nu dați cu pietre, că n-o spun eu, o spun statisticile ratb-ului. Dar, din nefericire, nu despre acest aspect al știrii voiam să vorbesc.

Continuarea

662 cititori

Va multumesc pentru Bruno!

Dragii mei,

Sunt efectiv impresionat. Mi-au scris oameni din toate colturile tarii. Si continua sa-mi scrie. Asa ca trebuie sa va fac un update, cu situația actuală.

La ora aceasta Bruno are “oferte” clare din Bucuresti (trei), Ploiesti, Targu-Jiu si Tulcea. Din pacate nu a aparut nimeni din Vâlcea.

In oricare dintre orasele mentionate, mamei mele i-ar fi foarte greu sa ajunga. Gânditi-va ca acest catel a fost crescut, ca si cum ar face parte din familie. Nu cred că ar suporta socul dublu al pierderii tatălui meu si sa nu-l mai vadă pe Bruno.

Aseară târziu, am gasit o solutie de compromis. Un om cu suflet bun, nici măcar prieten cu ai mei, s-a oferit sa vina si sa-l plimbe de trei ori pe zi. Acum, cand va scriu, prima plimbare s-a si produs.  Continuarea