2,408 cititori

Hai că poți, la metrou!

Lucrurile stau cam așa. Scrii un text bunicel spre bun spre funny și-l citesc trei oameni. Te gândești că asta-i karma și-ți vezi de treabă. După doi ani, îți aduci aminte de el și-i mai dai într-o doară share pe Facebook. Ete, să vezi drăcie, același text pe care l-au citit prima dată doar rudele, prietenii și dușmanii se viralizează. După încă vreo lună, te trezești că-ți scriu cei de la Actimel și-ți spun că a râs toată firma la textul tău. Și că după ce s-au potolit din râs, au mai avut și-o idee legată de el. Tu te uiți neîncrezător la email, crezând că e o farsă sau ceva, după care observi că oamenii chiar au avut o idee. Una mișto. Și c-au pus-o în practică. Continuarea

1,397 cititori

Chestia mișto de ieri și de mâine

Uneori mă apucă așa din senin un dor nebun de culturalizare. Și-atunci mă duc la teatru. Relația mea cu teatrul este specială, am vrut să dau la fostul I.A.T.C. dar n-am făcut-o, n-am avut curaj. În plus, îmi place atât de mult acolo, în sală, că m-aș duce în ficare zi dacă ar fi posibil. Sunt fascinat de oamenii ăia care lasă-și lasă viața sau grijile la cabină și vin în fața ta să joace. Îmi place și la film, că n-are cum sa nu-mi placă, dar la teatru este cu totul și cu totul altceva. Poți sa vezi de cinci ori la rând același spectacol, va fi de fiecare dată altfel.

Dar, pentru că în București se joacă peste tot cu sălile pline și este aproape imposibil să te hotărăști subit că vrei la teatru și să și găsești bilet la unul dintre cele consacrate, când mă apucă, mă duc la câte un spectacol de teatru independent. Uite-așa am ajuns aseară la Aglaja. Târâș-grăpiș, prin ploaie am nimerit Centrul Cultural European UNESCO „Nicolae Bălcescu”, locul unde s-a jucat. Continuarea

2,413 cititori

Foarte, foarte, foarte tare!

Îmi place să merg la film, la cinematograf. Dar, din punctul meu de vedere, niciun film de pe lumea asta nu se compară cu un spectacol de teatru. Dacă mă pui să aleg, de fiecare dată voi opta pentru teatru. Pur şi simplu este altceva. Altă experienţă, alte senzaţii, trăiri diferite. Cam aşa stau lucrurile în cazul meu.

Ei bine, alaltăieri seară am fost la cea mai tare piesă ever. Şi nu datorită subiectului, actorilor sau regiei. Nicidecum, deşi nu am ce să reproşez nici pe partea asta. Spun asta pentru că joi am asistat la ALTCEVA. La un concept de teatru diferit în totalitate de tot ceea ce aţi întâlnit până acum. Nu ştiu cum să fac să vă povestesc fără să dau spoilere care să strice surpriza. O să încerc totuși să vă zic câte ceva, dar reţineţi că ceea ce se întâmplă de fapt în piesă este mult, mult mai tare. Şi, din păcate, nu am cum să vă spun, pentru că n-ar mai avea niciun farmec, dacă vă duceţi s-o vedeţi.

Continuarea

3,678 cititori

Până vara viitoare

Gata, am capotat. În trei zile de mers cu maşina şi de ascultat radio, m-a adus la exasperare piesa asta. Ba chiar m-a făcut să ajung la concluzia că melodiile Corinei Bud (fostă Ciorbă) sunt hit-uri internaţionale, care ar merita să fie prezente în Billboard.

Trebuie să ştiţi despre ce vorbesc. Practic nu există post de radio să n-o difuzeze în neştire. Plus că o cântă Randi, care am înţeles că este ceva sex-simbol pentru tânăra generaţie. Hai să ne uitam un pic peste ea.
Continuarea

3,009 cititori

Diseară-i Eurovisionu’

Cred că știți deja povestea, ba mai mult, ați trăit-o de nenumărate ori pe pielea voastră. În fiecare an îmi jur și îmi promit că a fost ultima oară când mă mai uit la Eurovision.

Ți-ai găsit, ediția de anul următor mă prinde de fiecare dată în fața televizorului, pregătit și nerăbdător să începă “show-ul”. Ca prin minune, uit că voi asista din nou la sistemul ăla de votare tâmpit și la niște piese parcă desprinse din discotecile anilor ’80. Nu ştiu la voi, dar la mine e clar că așa se întâmplă, de mă trezesc din nou în “febra concursului”.

Fix așa a fost și cu Eurovison 2015. Ba chiar, anul ăsta m-am fript mai tare ca de obicei. Pentru că de data asta m-am uitat live la semifinala în care participa România și pe net la piesele din cea de-a doua. Adică mai rau de atât nu se poate. Da, știu, nu săriți pe mine, ce să fac dacă nu ma pot abține?

Continuarea

7,532 cititori

Corina Ciorbă m-a pătruns adânc

Nu cunosc pe nimeni capabil să fredoneze (sau macar să reproducă un vers-doua) vreo melodie de-ale Corinei. Da, ştiu, multi o să întrebaţi care Corina, cine-i asta?. Oricât de surprinşi o să fiţi, există acest personaj în peisajul muzical de pe la noi. În şăubiz, ca să zic aşa. Ba chiar, din ce înteleg, este destul de bine cotată. Care-s motivele, să nu mă întrebaţi. Eu ştiu doar că lălăie ceva ce aduce a muzică, de nişte vreme încoace, dar să mor dacă aş putea să numesc vreo piesă cântată de ea. Sau măcar să recunosc cine cântă, atunci când aud accidental una la radio. Uite, ca să inţelegeţi, pentru mine în aceeaşi situaţie se află şi Loredana, dar ăsteia măcar îi recunosc vocea, dacă o aud. Continuarea

44,043 cititori

Tristan, Isolda şi sexul oral

Am un prieten pe care în povestea ce urmează o să-l numesc… hmm… Tristan. Ei bine, Tristan al meu a cunoscut la un moment dat o fată. Pe numele ei… ăăă… Isolda. Drăguță, zicea el, eu m-am abținut să mă pronunţ. Și a început vechiul joc, bătrân de când lumea. Scoate fata în oraș, împrietenește-te pe Facebook, ia-i numărul de telefon etc. Nu neapărat toate în ordinea asta.

Și dacă tot a primit mult doritul număr de mobil, Tristan a considerat de bun augur să înceapă o curte asiduă prin intermediul sateliților. Adică scria sms-uri. Da’ multe nene. Cred că la un moment dat ajunsese să tasteze mesajele un pic mai repede decât vorbea. Sau pe-acolo. O singură problemă tulbura începutul promițător de romance siropos. Isolda era cu câţiva ani mai tânără decât Tristan. Nu foarte muţi, vreo zece. Spre unşpe. Așa că texte de genul: “te-ai născut pe furtună? că ești trăznet ?” (daaaa, ați citit bine) și “crezi în dragoste la prima vedere sau trebuie să mai trec o dată?” (exact, știu, nu ziceți nimic vă rog) erau la ordinea zilei. Continuarea