Se spune că o femeie poate să evalueze în 0.5 nano-secunde un potenţial partener. Atât. O simplă fluturare de pleoape şi femela ancestrală din ea deja ştie dacă masculul pe care îl are în faţă este demn de a fi selectat pentru un eventual proces de reproducere care să ducă la apariţia urmaşilor.

Desigur, asta este valabil doar în fracţiunea de secundă despre care vorbeam, după alte două ore intervine creierul care anulează orice acţiune a subconştientului punând întrebarea: “cu cine, mă, cu săracul ăsta care m-a pus să-mi plătesc sucul?”. Şi uite aşa, din motive mercantile, se duc naiba compatibilităţi pentru care adn-ul şi cromozomii au muncit nişte milioane de ani. Pai voi ştiţi ce urmaşi aş fi avut eu cu Angelina Jolie, dacă nu-l alegea pe Brad Pitt strict din raţiuni financiare?

Continuarea →