9,015 cititori

Unde greșim când cheltuim banii?

Vă sună cunoscut “dragă, am plecat să cumpăr roșii și m-am întors cu două perechi de pantofi și-o rochie”? Sau “intrasem pe net să plătesc curentul și mi-am luat și-un telefon beton”? Nu? Nu vă sună niciun clopoțel chiar dacă înlocuiți “pantofii” și “rochia” sau “telefonul” cu alte obiecte foarte mișto și cool, dar care ar fi putut foarte bine sa nu fie cumpărate chiar acum pentru că nu erau de strictă necesitate? În acest caz, felicitările mele, sunteți ori foarte norocoși, ori o ardeți pe cașcaval blanao de tot (cei care se regăsesc în cea de-a doua ipostază sunt rugați să-mi trimită numerele lor de telefon pe email, c-aș avea zilele astea nevoie de un împrumut cât mai greu, spre deloc, rambursabil). Continuarea

3,493 cititori

Angajez asistent personal

Job full-time, plin de responsabilităţi. Trebuie să-mi aducă aminte să respir. Când mă vede mai stresat şi ocupat, vine la mine şi mă trage de mânecă: “ai inspirat, ai expirat? Hai, hai, nu te lăsa pe tânjală, trage aerul ăla în piept! Aşaaa, acum dă-l afară. Hai, hai că poţi”. Iar dacă mă simte îndărătnic, trebuie să-mi taie scurt orice tentativă de rebeliune: “bă, ţi-am zis să respiri, că ne supărăm”.

Poate credeţi că am luat-o razna. Nici pomeneală. Sâmbătă era să scap volanul din mână când am auzit ştirea asta. Înţelegeţi cum stă treaba? Madonna şi-a angajat un om (mă rog, o femeie, dar ultimele studii zic că şi ele ar fi tot oameni) care să-i aducă aminte să mănânce. Dăăăă!

Continuarea