1,687 cititori

Uneori e suficient doar să-ți dorești și poți să zbori

V-am tot povestit pe aici cum s-a transformat o seară cu o glumă, făcută la casa de marcat, într-o adevărată campanie a surprizelor. Și vă promiteam că vor continua. A sosit momentul să mă țin de cuvânt.

Dar voiam să vă spun că surpriza de azi este de departe preferata mea. Când m-au chemat cei din echipa Lidl s-o văd pentru prima oară, mi s-a facut pielea de găină pe mâini. Mă uitam la tipul ăsta, la Marian, care este de fapt un om în toată firea, cum s-a transfigurat tot și s-a transformat instant într-un băiețel bucuros și emoționat care și-a văzut visul cu ochii. Și mă gândeam că așa trebuie să fie și astea-s lucrurile care contează și care trebuie sa se intâmple în locul unde lucrezi, ca să ai puterea să dai înainte.

Continuarea

10,002 cititori

Ce să aleg între viața mea şi viaţa lui?

Aş fi vrut să scriu câteva cuvinte de introducere. Efectiv nu mi le găsesc. Citiţi ce mi-a scris fata asta şi o să vă daţi seama de ce. Textul este exact aşa cum l-am primit pe mail. În afară de diacritice, câteva virgule şi aranjarea în pagină nu am avut ce să-i mai fac. Dacă vă ştiţi mai slabi cu nervii, vă recomand să nu-l cititi, opriţi-vă aici. 

mihai_vasilescu_iubire_interzisa

Bună Mihai,

Numele meu este Maria (nu, nu este, l-am schimbat din motive lesne de înțeles – n.r.). Îndrăznesc să-ți scriu pentru că îţi citesc blogul de câteva luni şi am văzut cum reacționează cititorii tăi atunci când ai nevoie de ei, iar eu sunt într-o situație în care am nevoie de sfaturi, am nevoie să aud și alte păreri, am nevoie să înțeleg dacă greşesc sau nu. Am apelat la prietenele şi prietenii din jurul meu pentru sfaturi și nu am obținut decât umeri ridicați și îndemnul de a face cum simt. Poate că de la cei care îți citesc blogul voi putea obține mai mult. Întotdeauna oamenii neimplicați emoțional dau sfaturi mai bune. Te rog să mă ierți ca am îndrăznit să-ți scriu și dacă nu vrei să-l pui la tine pe blog, aș vrea să te rog să ștergi mailul. Multumesc.

Continuarea