83,570 cititori

O specie letală: mămicile de parc

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Te simţi neputincioasă în faţa vieţii? Copilul tău îţi pune întrebări la care nu ai răspuns? Suferi de vreo boală şi medicul curant nu-ţi găseşte leacul? Te cerţi cu soţul din nimicuri? Nu-ţi iese rântaşul ca al mamei soacre? Mai rău, nu ştii de ce nu te căsătoreşti, deşi eşti o floare ești un crin, eşti parfumul cel mai fin? Am soluția pentru tine: ieşi cu copilul în parc! N-ai copil?! Împrumută unul din vecini! Ţi-l vor da sigur. Crede-mă! Orice părinte sănătos la cap ar ucide pentru două-trei ore de liniște. În plus, merită efortul și fiecare minuțel petrecut acolo. Odată ajunsă în parc avalanșa de sfaturi nesolicitate primite îți va aranja viața pe următorii douăzeci de ani. Garantat.

Continuarea

8,202 cititori

Momentul ăla în care-ți vine să-i bagi parentingul în…

Acu’ niște anișori (destui, chiar prea mulţi), mă retrăsesem la Vâlcea cu arme și bagaje. Nu era loc de plictiseală, pentru că la Vâlcea, dacă nu știați deja, sunt cele mai mișto fete din țara asta. Sau erau. Venise vacanta de vară și toate serile mele se sfârșeau invariabil în același mod: cu un pepsi în față în unicul club din oraș. Mă rog, pe vremea aia se prea poate să-i fi zis „discotecă”, nu club.

Ei, într-una din serile de genul ăsta, pe când măsuram din ochi fauna feminină din jur, mă trezesc că-mi zâmbește galeș o concitadină. N-o știam, carevasăzică era prospătură. I-am zâmbit și io înapoi, iar de-aici n-a mai fost decât un pas. Pe care a dracului nu voia deloc să-l facă. În seara aia nimic, a doua zi nimic. O ardea hard to get și fată cuminte de-mi venea să-i zic de la obraz.

Continuarea

6,723 cititori

Cum e cu parentingu’ modern când îți prinzi copilul fumând?

Toată adolescența mea, ba chiar și mulţi ani după, m-am certat cu taică-meu pe tema fumatului. Efectiv nu se putea obișnui cu ideea că fumez și mă ardea pe unde mă prindea. Mă mir că n-am dat naiba foc la casă ascunzând chiștoacele de țigări. Mă rog, ca orice fost fumător care se respectă nu voia să accepte în ruptul capului că altcineva de pe lumea asta mai simte nevoia să fumeze. Doar știți că ăștia care s-au lăsat sunt cei mai răi, nu? Unde mai pui că “altcineva” mai era și fiu-său. Așa că mă ţinea numai în pedepse stupide și tot tacâmul. Ai fumat? Nu-ţi mai dau mașina. Ce legătură avea sula cu prefectura? Dar, na, ăsta era taică-meu, nu mai aveai cum să-l schimbi.

Continuarea

5,729 cititori

Te calc în picioare, nenorocitule!

Alaltăieri dimineță, pe când mă deplasam voios spre muncă pe ploaia aia câinească, m-am intersectat cu o duamnă care ducea de mână un băiețel de vreo patru-cinci ani (maxim șase). Probabil mergeau spre grădiniță sau ceva.

Exact, dar exact când treceau prin dreptul meu, am auzit-o pe femeie scrâșnind din dinți și aruncând cu ură spre ăla mic:

– Te calc în picioare, nenorocitule! Continuarea

5,048 cititori

Asta cu obezitatea copiilor ține tot de parenting, nu?

Sâmbăta trecută, pe seară, așteptam pe cineva într-una dintre cârciumile mai cu ștaif ale îndrăgitei noastre Capitale. Și pentru că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc era femeie, evident a întârziat. Nu mult, cam o jumătate de oră așa. Nu era panică, îndelungata mea experiență de viață m-a făcut să înțeleg că la femei „sfertul academic” se poate metamorfoza oricând în „ora academică”. Sau, dacă ești foarte ghinionist, în orele academice. Mă rog, amănunte. Pentru că tot n-aveam cu ce să-mi ocup timpul, mi-am zis să mai las naibii telefonul și să mai arunc câte o privire și la viața reală care se defășura în jur (aiurea, nu mai aveam baterie și eram speriat să nu moară de tot). La fix, pentru că ce să vezi, la masa de lângă se defășurau lucruri mai mult decât interesante.

Continuarea

4,450 cititori

Tot un fel de parenting. Mai demodat așa.

Text scris de Elena.

Am fost o băiețoaică de când mă știu. Tare greu a fost pentru parinții mei să mă facă să fiu feminină. Pentru că fix cele două semne supreme ale feminitații mi-au lipsit până târziu: părul lung și sânii. Bine, mama mă și tundea ca pă frate-miu, de ziceai că sunt bolnavă sau ceva. Mi-amintesc că aveam o verișoară, mai mare decât mine cu patru ani. Avea părul lung și negru. De câte ori venea la noi în vizită, mă făcea să mă bag sub masa de 12 persoane din mijlocul sufrageriei și mă amenința cu un băț că nu mă lasă să mai ies de acolo decât atunci când am părul lung. Ca fetele. O uram. Maxim!

Continuarea

3,654 cititori

Parentingul cu vânătăi, videoul și discoteca

Text scris (bine) de Elena.

Aveam 15 ani când tata a primit repartiție pentru un apartament într-un cartier nou. Așa că ne-am mutat la trei camere decomandat. Fiță, frate. Luasem cu brio treapta întâi la liceu și bănănăiam pe lângă bloc toată ziua. Într-o zi apare, la etajul 1 al blocului de vis-a-vis, Sorina. Se mutase împreună cu familia. Era cam cu doi ani mai mare decât mine. Dar asta nu era singura diferență. Pentru curioși, o să trec în revistă o scurtă descriere a noastră.

Sorina avea 17 ani și era frumoasă foc. Înaltă, cam 1.75m, avea părul lung și negru, foarte drept și era tunsă cu breton. Avea niște picioare atât de lungi că aproape aș fi putut să trec printre ele fără să mă aplec. Pe lângă toate astea, se îmbrăca și foarte mișto. Sora ei fugise în Germania și îi mai trimitea una, altă, haine. Și cel mai important, avea sâni. La vremea aia, sânii erau cam ca săpunul FA. Adică, o raritate. Spre deloc în cazul meu.

Continuarea

27,688 cititori

Subiecte despre care nu poți să vorbești pe net

Sau poți, doar dacă ai stomacul suficient de tare ca să înghiți valul de înjuraturi și ură care va urma.

Am zis să vă strâng la un loc toate subiectele despre care, în orice fel ai scrie, invariabil urmează un munte de imprecații și o declanșare de energii capabilă să pună în mișcare portavionul amiral al flotei NATO. Am să fac și o lejeră analiză a modurilor în care diferă în functie de subiectul abordat. Pentru că, naivi fiind, ați putea trăi cu impresia că sunt aceleași tipuri de înjurături. Well, nicidecum.

Continuarea

5,283 cititori

Tipuri de bloggeri care scriu pe interneți

Este imposibil să nu fi întâlnit măcar unul dintre tipurile de bloggeri de mai jos dacă mai aruncați din când în când un ochi prin online.

Bloggerul de modă. De diverse orientări, desigur. Dacă este pe axa Paris, ai să-l vezi numa-n linii și buline, poartă obligatoriu eșarfă sau basc, chiar și atunci când scrie. Dacă e pe “inspirație” Londra, poartă părul rainbow și are imprimat “London” pe orice obiect vestimentar ca să nu lase loc de niciun dubiu. Ăla inspirat de New York arată de obicei că și cum nu a reușit și nu va reuși niciodată să se decidă cu ce ar trebui să se îmbrace și atunci poartă de toate: pălărie, bandană, bluză, cămășă, vestă și trench, adidași, jambiere, blugi și o fustiță minimalistă pe dedesubt. Nici unul dintre toți cei descriși nu are o orientare sexuală definită, deoarece asta ar presupune o totală lipsă de gust și aduce excluderea imediată din branșă. Continuarea

4,665 cititori

Treizeci de ani mai târziu, același parenting modern și dezinhibat

Am râs bine de tot la textul ăsta al Corinei și apoi mi-am adus aminte că am fost martor la o fază aproape similară, doar că acțiunea se desfășura în timpuri moderne, mai aproape de zilele noastre, nu când era Băcanu copil, pe vremea dinozaurilor. 🙂

Acum vreo doi-trei ani, eram cu vară-mea pe balcon, la cafea, într-o dimineață și făceam lucrurile la care ne pricepem cel mai bine, bârfeam și ne hăhăiam. La un moment dat ne-am întrerupt pentru a fi atenți la acțiunea care se începuse să se desfășoare în stradă, fix sub nasul nostru. Continuarea

7,220 cititori

Sunt victima copiilor tăi

Aşa cum vă promiteam ieri, astăzi am un al doilea articol trimis de către un cititor. Este o opinie personală, directă şi destul de tranşantă vis-a-vis de prezenţa copiilor (altora) în perimetrul lui. Aşadar, luaţi de citiţi. Guest Post by M. Duran. 

mihai_vasilescu_copil_obraznic

Trăim într-o continuă evoluție, legi care ne reprezintă interesele, servicii îmbunătățite ce ne conferă un confort sporit în mediul și în societatea în care trăim, iar asta ne bucură. Dar, vedeți voi, există totuși un aspect destul de neglijat: copiii. Continuarea