2,502 cititori

Comoara

Aceasta este una dintre cele mai cretine stiri pe care le-am vazut in ultima vreme. Nu zic ca n-o fi adevarata, dar ceva (sau totul) pute ca dracu’. Deci, unul cara o punga din aia de super-market cu patruj de mii in ea (patrusute de milioane, ca sa nu existe vreun dubiu). Cica s-a dus la o intalnire importanta, de afaceri. Toti marii afaceristi cam asa se prezinta sa faca deal-uri. Cu o plasa de panza, plina ochi de bani. Mda, daca nu te cheama Gigi Becali, acest scenariu este aproape fantezist. Continuarea

1,456 cititori

Nu am chef

Nu am chef deloc. E week-end si ar cam fi cazul sa incep sa scriu articolul pentru Luni. Nu de alta dar v-am obisnuit sa va hliziti la cafeaua de dimineata. Iar eu nu am chef sa prestez. Si cum facem? Ar trebui sa nu scriu daca nu-mi vine, nu?

Pai nu merge asa. Ca imediat incep sa ma gandesc “oamenii aia ce-or sa zica dimineata, dupa mini-vacanta, cand au chef de lucru ca măgarul de bata si or sa vada ca i-ai lasat pe sec”? Da, in imaginatia mea, cam asa se desfasoara lucrurile. Vizualizez cum ajunge omu’ la birou, deschide calculatorul, înjură cu spor “rasnita” care se misca infect si apoi intra, cu un zâmbet in coltul gurii, pe blogul meu. Care pentru el este singurul si, implicit, cel mai misto loc de relaxare din lume. Continuarea

935 cititori

Bravo bai, Piedone!

Dupa doi ani de bagat degetele in ochi, de scrantit gleznele pe denivelari si de cacat pe mine de frica (la propriu si la figurat), azi am facut o imensa descoperire: in parcul Tineretului s-a refacut iluminatul nocturn. Dar nu asa cu trei becuri chioare. Nu, fratilor, e lumina “a giorno”, poti sa citesti ziarul si sa te uiti si la poze (si vorbesc de presa pe hartie, nu online). Becuri normale si lampi cu energie solara, ce-i acolo, te doare capul, am crezut ca am nimerit gresit. Daca tranteste rotofeiul primar de la “patru” si o pista de tartan, pentru alergatori, ca sa nu-mi mai fut gleznele si genunchii, promit sa dau acatiste pentru sanatatea domniei sale, in fiecare Dumnica dimineata. Continuarea

107,860 cititori

Fără îndoială, cel mai tare banc din ultimii ani

Doi prieteni se întâlnesc la o bere.

– Băi, să vezi ce mi s-a întâmplat, zice primul. Eram în parc, am văzut o doamnă care venise cu copilul la joacă și avea multe baloane-n mână. Am vrut să-i zic: “vai, dar ce baloane frumoase aveți!”, dar am greșit și i-am spus: “vai, dar ce balcoane frumoase aveţi!”… Şi m-a bălăcărit femeia, m-a făcut cu ou şi cu oțet, a fost nasol rău de tot…

Celălalt se uită dispreţuitor la el, după care-i zice:

– Asta a fost nasol??? Păi atunci stai să-ţi zic ce am păţit eu. Eram cu nevastă-mea la un picnic și am vrut să-i zic: “dă-mi untul”. Ei, și m-am încurcat și i-am zis din greșeală: “băga-mi-aș p*la în mă-ta de nenorocită care ești, că mi-ai distrus viaţa şi mi-ai mâncat tinereţea”!

mihai_vasilescu_picnic

sursa comics

1,427 cititori

Cand Universul te salveaza de la recidiva

Hai c-am vazut ca va plac astea hazlii din parc. Ca tot se termina acusica ziua de luni, va mai da fratele vostru una. Tineti-va bine!

Imi faceam eu linistit turele, multumit ca reuseam sa am un ritm bun. De data asta era vara si cald. Lumina afara, corporatistele zburdau in jurul meu, ca niste morse harnice, dornice sa ajunga din nou la acele dimensiuni care sa le permita sa iasa din nou pe plaja. Alergam cu un zambet multumit pe fata si nimic nu parea sa-mi perturbe activitatea. Caloriile date jos se inmulteau vazand cu ochii, numarate de tipa cu voce sexy de la mine din telefon. Ce sa mai, se anunta o dupa-amiaza linistita. Daca ma miscam bine, imi mai ramanea timp si de o „fifa” mica.

Dupa vreo sapte kilometri, simt usoare tulburari gastro-intestinale. Hmmm, ma incrunt. Continuarea

4,893 cititori

Tenorul groazei

Tot într-o zi din asta rece, umedă şi profund neprietenoasă, ieşisem la alergat în Tineretului. Era seară, se întunecase deja și afară o ceață ca la balamuc. Din aia lăptoasă de nu vezi la doi metri în fața ochilor. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problemă, dar mulțumită lui nen-tu’ Piedone, în jumătate de parc iluminatul public este sublim, în sensul că lipsește cu desăvârșire.

De felul meu nu sunt foarte căcăcios, adică nu mi-e frică și de umbra mea. Da’ mă simt eu mai în largul meu când e lumină în jur. Ca să te poți uita în ochii adversarului, dacă iei una în falcă sau o rangă la picioare. Păi măcar să ţi le dea unul pe care îl vezi, nu doar îl simți prin preajmă. Ca să înțelegeți, când am citit “Shining”, stăteam într-un cămin studențesc unde noaptea știai pe unde s-o iei doar dacă fusesei as în copilărie la concursurile de orientare turistică. Ţin minte că n-am mai mers la budă noaptea cât timp a durat lectura și încă vreo săptămână după aia. Continuarea

6,064 cititori

Pata maro

Azi o să vă povestesc una bucată boacănă pe care a făcut-o blogger-ul vostru preferat. Exact, despre mine este vorba, nu vă mai uitați ca disperații în browser.

Era tot o seară din asta friguroasă care te îmbie mai degrabă la stat sub pătură, dar am decis hotărât că este numai bună să mă duc să-mi mișc puținel hoitul în parc. Se întunecase deja bine de tot când am ajuns. Pentru ziua respectivă aveam “programate” trei ture de lac în Tineretului. Bune și-alea, decât nimic. De pe la prima așa, am început să simt un junghi mititel în vintre, combinat cu o ușoară senzație de balonare. Eh, mai trecusem prin d-astea, nu mă lăsam intimidat. A două tură mergea un picuţ mai greu. Junghiul devenise de-a dreptul insistent și balonarea aia nasoală îi ținea din plin isonul. Pe la sfârșitul ei situația era deja “umflată” rău.

Drept pentru care…hmmm…cum să va explic cât mai puţin “plastic”? M-am dat mai lângă un tufiș, sperând să “dezumflu” situația cu un “vânt”. Treabă pe care aș fi reușit-o, poate, dacă nu eram obosit și reflexele mele nu mai erau chiar ca într-o sâmbătă dimineață, când zaci în fotoliu, la televizor. Așa că, dragii mei, am reușit (cu brio) să mă cac pe mine. La propriu. Dezumflasem situația de tot și în cel mai prost mod posibil. Cum zic americanii, worst case scenario? Fix aşa. Acu’ nu mai era nici urmă de junghi și balonarea dispăruse ca prin famec. în schimb apăruse o mare pată. Maro. La mine, pe turul pantalonilor.

Ce era de făcut? Orice om normal la cap ar fi luat-o cătinel spre casă. Nu și eu. Nu cunoașteți cât de căpos sunt. Păi aveam trei ture de făcut, remember? Şi nu alergasem decât două. Cum era să plec acasă dacă mai aveam încă una? Nici gând. M-am gândit că e beznă afară, cine naiba să mă mai vadă? Așa că am purces să fac ultima tură. Oameni buni, atunci am înțeles, pe pielea mea, de ce trebuie dați bebelușii cu pudră de talc. Pentru că, ghiciți ce? M-am opărit de am mers crăcănat trei zile.

Mda, să vă mai povestesc că alergam de doi ani prin parcul ăla și nu văzusem în viața mea o mașină trecând prin el? Exact în seara aia a mers una 500 de metri în spatele meu! Rula încet, de voie, cu farurile aprinse. Adică vizibiltate maximă direct spre pata ce se lățea din ce în ce mai mult pe shortul meu. O plăcere, aveam impresia că şoferul râde cu lacrimi.

Să vă mai zic că am stat, la semaforul pentru pietoni, lângă două fete şi am auzit-o pe una dintre ele întrebând-o pe cealalata: fată, oare ce miroase în halul ăsta?

Nu vi le mai spun şi p-astea, că mă fac naibii de râs. Deşi am impresia că răul deja a fost făcut.

mihai_vasilescu_shit_happens

sursa foto

3,625 cititori

Mâna Domnului sfinţeşte arma

Sunt ceva ani de-atunci, dar povestea cred că rămane la fel de actuală, mai ales dacă arunc un ochi prin jur.

Ieșisem din casă cu câinele și o luasem pe direcția parc. Din față veneau doi polițiști care flancau un popă. Din motive cunoscute doar de el, Billy se oprește și începe să-l latre pe slujitorul domnului. Dar destul de agresiv, pe genul “dacă n-aş fi fost în lesă, acum deja îmi încercam colţii pe fund de slujbaş al bisericii”. L-am lăsat să latre, că nu aveam motive să stresez inutil animalul. Era în lesă, mai mult de dat din clanţă nu avea ce să facă. Dar dom’ părinte se oprește și se bagă în seamă: Continuarea