37,317 cititori

Bă, da’ nici nu vrem!

Prima oara s-a întâmplat la restaurant. Eram trei oameni în toată firea la o masă, încercam să dicutăm câte ceva și efectiv nu ne puteam înțelege din cauza răcnetelor emise de trei plozi care găsiseră de cuviință să se joace exact lângă noi. Asta în timp ce părinții lor, aflați la două mese mai încolo, executau cu delicatețe biluțe de muci și admirau plini de încântare cum progeniturile lor reușesc să disturbe un local întreg. Niciunul dintre ei n-a catadicsit să scoată vreun cuvânt, ceva care să aducă măcar de departe a “terminați cu gălagia”. A trebuit să le suportăm strigătele până am plecat. Mă întreb și acum, când scriu, cam ce s-ar fi întâmplat dacă mă apucam să urlu și eu: copii, ia duceți-vă să zbierați lângă masa tâmpiților care v-au dat viată și nu sunt în stare să vă crească! Ieșea cu scandal? Ieșea. Păcat că n-am făcut-o. Continuarea