1,852 cititori

Știți ce-a zis badea Ion când a văzut girafa?

A zis: “luați repede negrul ăsta de aici!”.

Sper că ați văzut imaginea de mai jos, da? Că a tot circulat azi pe interneți.

Pun pariu că există cel puțin trei milioane de români verzi, semnatari ai coaliției pentru familie, care ar încercui fără nicio problemă copilul ăla negru ca fiind intrus. Pentru că… unde-ați mai văzut voi români negri?

Plus Gigi Becali care ar sta lung pe gânduri ce să aleagă, derutat de faptul că oaia are gâtul așa de lung.

De aici.

14993370_10207443191827098_2795928815828474756_n

8,474 cititori

Un adolescent de 16 ani conducea un bmw negru

Știrea asta conține o grămadă din tarele societății românești. Este aproape un clișeu. Și o să vi le înșir acum pe toate:

Un bemveu negru. Pentru că, nu-i așa, dacă n-ai bmw, de unde mai știe lumea ce valoare ai? Bineînțeles, cu scuzele de rigoare pentru producătorul german și pentru cei care-și cumpără marca pentru calitățile ei, nu e vina lor că în România mașina asta a ajuns să fie un fel de simbol al meltenismului. Continuarea

6,753 cititori

Pistolul cu capse

M-am gândit mult până m-am hotărât să scriu textul ăsta. Pentru că reprezintă una dintre cele mai ciudate şi neplăcute amintiri din copilăria mea (aveam undeva între 10 şi 12 ani, nu reuşesc să-mi dau seama exact). Povestea, deşi s-a întâmplat mult înainte de adolescenţă, mi-a schimbat pe alocuri modul de-a gândi sau de a acţiona. Până la urmă, mi-am zis că fac bine s-o scriu aici, poate scap de ea de tot.

Mai ştie cineva cum arătau pistoalele cu capse de pe vremea “ailaltă”? Sărăciile alea de plastic, cu sistemul lor absolut ilar prin care încercau să facă să pocnească nişte capse aflate pe o rolă de hârtie, care se introducea în “butuc”. Ştiţi cum? Cam pe sistemul rolelor de la casele de marcat din zilele noastre. Iar ca să bubuie capsele sau măcar să scoată un pic de fum, trebuia să ai noroc nu glumă. Se întâmpla foarte rar, spre deloc. Pe scurt, azi nu l-ar cumpăra nici dracu’, pe atunci nu cred că exista băieţel care să nu-şi dorească o armă din aia la brâu.

Continuarea

4,120 cititori

Aventuri cu negrese invizibile

Aveți mai jos un articol pe care mi l-a trimis pe mail unul dintre cititorii acestui blog. Pe numele lui S.B. A simțit că îl chinuie rău de tot povara scrisulul și a vrut să se elibereze. Cre’că a reușit.

 

Nu știu ce m-a apucat să scriu despre un subiect fierbinte de tot, dar na, dacă tot m-a apucat, ce să-i faci?

Hai să încep cu… începutul. Am plecat anul trecut în Sudanul de Sud, trimis de onor ministerul, care, cică „te duci, bre acolo, să ne șlefuiești imaginea dar grijă mare”, că „ești cam într-o ureche”. Auzi la ei.

Booon, zis și făcut. Venii acilea aci și văzui cât de cald și de mișto e continentul negru. Măăăă dar cald de tot, că mă și întrebam de vreo cinșpe ori pe zi „ce dracu caut eu unde a înțărcat dracu iapa, aproape de linia aia imaginară care cică desparte planeta în două”?
Continuarea

6,590 cititori

Doliul, o cutuma pe care o detest

Dupa disparitia rapida a tatalui meu, m-am confruntat cu o situatie nasoala. Si anume cu maica-mea, care s-a trezit ca a ramas sigura dupa o convietuire de vreo 45 de ani. Singuratate care a dus pana la urma la o depresie destul de serioasa. Pe care a incercat s-o „duca” singura, dar cand s-a lamurit ca nu reuseste sa se opreasca din plans si ca nu doarme mai mult de doua ore pe noapte (si alea trase de par) si-a facut un pustiu de bine si s-a dus la psihiatru (atentie, nu psiholog, deci cu medicamentatie and shit). Iar medicul a bagat-o pe tratament. Degeaba, mai mult de o saptamana n-a dat nicun fel de rezultat. Aceeasi stare proasta, aceleasi lacrimi, niciun pic de somn noaptea. Prin urmare, hai din nou la doctor, sa vedem ce zice.
Continuarea