8,037 cititori

Un nou tip de stres

Sunt câţiva ani buni de când m-am pricopsit cu un nou tip de stres. Nu ştiu dacă are vreo denumire ştiinţifică şi nici măcar dacă îşi face simţită prezenţa şi asupra altor oameni. Este deosebit de puternic şi, de obicei, mă loveşte când mi-e lumea mai dragă, doar dacă mă aflu în locuri care sunt dedicate relaxarii. Cum ar fi la cinema, când mă uit şi eu liniştit la câte un film.

Partea şi mai rea este că, dacă mă pocneşte la începutul producţiei cinematografice pe care tocmai o urmăresc, s-a terminat. Mă perpelesc, mă foiesc de pe o parte pe alta, mintea îmi fuge aiurea, înjur în gând sau în şoaptă, îmi pun tot felul de întrebări şi altele de acelaşi gen. Ce să mai povestesc, stres din ăla adevărat, la un pas de depresie. Degeaba încerc să mă concentrez şi să reintru în scenariu, pierd acţiunea filmului de nu mai sunt în stare nici să-mi dau seama care e “ăla bun” şi ce mârlanii mai trânteşte “bad guy-ul”. Teroare, vă spun, mai bine m-aş ridica de pe scaun să plec acasă, oricum nu mai am linişte până la genericul de final. Continuarea