2,153 cititori

10 lucruri…

…pe care imi pare rau ca nu le-am facut in cele 95 de minute petrecute joi seara in metrou, pe ruta Pipera – Tineretului. Si mai ales in cele 45 pe care le-am indurat cu stoicism, stationanad la Romana.

-Sa-mi comand o pizza. Si doua beri. Cred ca ar fi aratat misto fata operatoarei de la preluare comenzi cand i-as fi dat adresa: „la metrou, la Romana, peronul din directia de mers Aparatorii Patriei, vagonul doi, usa trei. Chiar langa tipa imbracata in rochita rosie”.

-Sa citesc cu voce tare din radu f constantinescu, pretinzand ca-s chestii care mi-au venit mie pe loc, in cap. In conditiile unui vagon plin de femei, mi-as fi capatat o binemeritata celebritate, in primele 50 de minute.

Continuarea

1,555 cititori

Constatarea (amara) de Luni

Cum veneam eu azi-dimineata cu metroul la munca, incercand sa ma trezesc, ma uitam ca in jurul meu toata lumea citea. Hai bine, nu chiar toata. Dar din zece persoane, macar cinci aveau ceva de citit in mana (o includ aici si pe tanti care savura un “Cosmopolitan”, ca tot a citit seamana).

Si dintr-o data m-a izbit revelatia: in viata mea de calator prin subteran (destul de lunga dealtfel) nu am vazut vreun adolescent citind in metrou. Bai, dar niciunul! Continuarea

1,826 cititori

#dinmetrou

Urasc mijloacele de transport in comun. Imi place sa conduc si nu m-as da jos de la volan niciodata. Din pacate, ceea ce se intampla in traficul Capitalei, se poate numi oricum numai condus nu. Epuizare nervoasa, poate ar fi expresia cea mai aproape de realitate. Asa ca sunt nevoit sa apelez la metrou si, din cand in cand, la tramvai sau autobuz.

Pentru calatoria pe sub pamant mi-am rezervat doua placeri: citesc sau ascult ce vorbesc cei din jur. De fapt, uneori se intampla sa le fac pe ambele. 🙂 Si este imposibil ca pe parcursul drumului de la munca spre casa si retur, sa nu aud macar o perla care merita impartasita si altora. Asa ca, de ceva vreme m-am apucat sa le postez pe facebook, sub hastagul #dinmetrou. Iar azi mi-a venit ideea sa vi le pun si voua aici, pe toate cele care s-au strans pana acum.  Sunt in ordine cronologica, iar cele cu poze, chiar asa au fost realizate. Continuarea

2,331 cititori

“A batrana”

Intr-una din peregrinarile mele prin Paris am plecat (pe langa familionul din dotare) si cu o colega de serviciu. Tipa (Angela pe numele ei), aproape de varsta pensionarii, e brici. Genul ala caruia nu-i place sa stea locului. Activa, mereu gaseste cate ceva de facut. Imi mai place la ea ca nu se formalizeaza, e sloboda la gura mai ceva ca un puber scapat de sub supravegherea parintilor. E moarta dupa calatorii, daca se poate cat mai departe de Romania.

Un singur neajuns o incurca: e singura. Sa nu va imaginati ca e vaduva sau a patit vreun necaz. Nici pomeneala, i-a facut vant lu’ ex-sotul cu ceva vreme in urma si de atunci a hotarat ca nu-i mai trebe parte barbateasca. Eventual pentru consum de scurta durata si asta cand era mai tanara. Acum, singura legatura pe care o mai are cu sexul opus este ca a altoit vreo trei la metrou (pe rand, nu in acelasi timp) cand o deranjau cu ceva. Continuarea

227,047 cititori

Scurt ghid pentru călătorii fraieri din metrou

-Prima regulă este sfântă: o călătorie cu metroul se pregătește încă de acasă. Astfel, nu trebuie să cedezi tentației de a te spăla și a folosi deodorantul. Dacă pe perioada iernii se mai permite să emani un miros oarecum plăcut, vara se interzice cu desăvârșire. Regulile spun că o călătorie este reușită după minim două zile de umblat prin arșiță fără utilizarea săpunului.

-Vrei să-ți cumperi cartelă și e coadă? Niciodată nu sta cu banii pregătiți. Ba chiar încearcă să fii luat prin surprindere de fiecare dată când ajungi, în față, la ghișeu. Abia atunci începi să scormonești, cu gesturi calme și largi, după bani. Să nu cumva să dai vreodată suma exactă sau mărunt. Alegi cea mai mare bancnotă de care dispui în momentul ăla. Un bonus ți-ar aduce încercarea de a plăti în euro. Continuarea

5,405 cititori

Gargantua de sex feminin, fara Pantagruel

Vinerea trecuta am iesit cu prietenul I., sa halim ceva si sa-mi depene proaspetele amintiri italiene. Pen’ca era ziua mea de dat iama in mancare, am rupt in doua o quesadilla. Cu sos ranger si cartofi wedges. Asa, sa simt colesterolul cum alearga prin vene. Da’ nu despre asta voiam sa vorbesc.

La masa de langa noi, erau trei englezoaice (ma rog, vorbitoare de engleza din aia cu accent de „Regat”, poa’ sa fi fost si scotience) si una bucata romanca, cat malu’.  In mod normal nu le-as fi dat importanta. Dar, obsedat fiind de persoanele supra-ponderale, din cauza trecutului meu, nu aveam cum sa nu le observ dimensiunile. Şi în spceial pe cele ale compatrioatei noastre. Era huge fratilor, genul ala de patrat, cu latura de 1.50 metri, pe care mai bine o sari decat s-o ocolesti. De altfel, la un moment dat, a vrut sa mearga pana in locul in care se duce si Regele singur si a trebuit sa deranjeze juma’ de restaurant, ca sa aiba loc sa treaca.

Fratilor, sa fi vazut cantitatea de mancare ce se „balota” la masa aia. De prisos sa va spun cine baga cel mai mult, nu? Sau cine nu s-a putut hotari, intre papanasi si clatite, asa ca si le-a comandat pe ambele. Mama, mama… Si eu aveam impresia ca sunt in ziua de „porceala” si halesc nu gluma. Quesadilla mea, parea un nenorocit de fursec, pe langa ce era acolo.

Azi dimineata, pe cine vad eu in metrou? Da, pe micuta „gargantuana”. Statea frumusel, asezata pe doua scaune. Mi-as fi vazut linistit de treaba mea, dar m-a lasat? Nuuuu. A trebuit sa se intalneasca ea cu niste cunostinte. Doua la numar, un baiat si o fata. Bai oameni buni, am ramas „paf”. Dupa obisnuitul small-talk „ce mai faci, pe unde mai esti”, ce credeti voi ca face „micuta”? Scoate tableta si le arata alora…poze cu ce MANCASE ASEARA!!! Va jur. Am facut poza, dar nu mi-a iesit, că era “miscata”. Nu stiu cum am reusit sa ma abtin sa nu rad isteric. Oi fi eu retard, dar chiar nu mai exista simtul ridicolului? Bun, am inteles ca iti place sa bagi in fizic. Se vede cu ochiul liber. Dar sa mai si faci poze la haleala, pe care sa le arati in metrou, pe genul “uite cat de tare sunt”? Eram siderat.

Credeti ca s-a terminat aici? No fucking way! Baiatul a scos la un moment dat un covrig. A intrebat-o: „vrei”? Acu’, voi ce credeti, a vrut?

Ah, am uitat sa fac o precizare. Rubensiana noastra nu are mai mult de 25 de ani. Ca sa fie clar!

Sa va mai zic ca s-a oprit si la iesirea din metrou sa-si ia sandwich de la automat? Nu va mai zic, dar chiar asa a fost.

Stiu, sunt rau si n-am inima. Poate fata are probleme. “Ce stii tu ma, sunt persoane care acumuleaza si daca beau apa sau halesc o frunza de salata”. Cre’ca asa ar fi sunat “textul” clasic, daca nu as fi asistat cu ochii mei la dezmatul hipercaloric.

Da, am reusit s-o fotografiez cand am iesit de la metrou si i-am lasat sa treaca in fata. Punga, din care se vede un picut in mana stanga, este de la sandwich-ul pe care il balota “din goana calului”.

Nu vreau sa zic mai multe. Cred ca am spus suficient. O singura concluzie am: DA-O BA IN MORTII MA-SII DE TREABA!!!

mihai_vasilescu_grasa_metrou

3,465 cititori

Trafic de Capitală

Mă gândeam zilele trecute, când o luasem la pas prin București, de ce naiba nu merg eu cu mașina la muncă ? Mi-am revenit din visare când am ajuns în intersecția de la “Budapesta”. Și mi-am adus aminte de ce.

Pentru că am jurat să renunț la mersul cu mașina, în ziua în care am făcut trei ore (voi vă dați seama că fac numai două până la Vâlcea la ai mei ?) de la birou până acasă. Și nu am biroul la Slobozia, vorbim de un drum Pipera – Tineretului. În intervalul mai sus amintit, am stat 45 de minute nemișcat la “Aviatorilor”. Timp în care am citit gazeta sporturilor. De două ori. De la cap la coadă, inclusiv ultimele rezultate din cricket. Pe vremea aia nu aveam telefon d-ăsta inteligent, că poate trecea timpul mai ușor (a propos, de fiecare data când sunt la volan, îmi vine în minte bancul cu timpu’); Continuarea

4,574 cititori

Serios acum

M-am hotarat sa nu mai tac. Si nu de ieri, de azi. De mult. M-am hotarat sa nu mai stau, ca boul, si doar sa observ. Desi, atitudinea asta imi aduce, mereu si mereu, scandaluri cu „jumatatea”. Nevasta-mea imi reproseaza ca: „n-o sa schimb eu lumea” sau ca sunt „justitiarul p**ii” (ca s-o citez exact). Eu o inteleg, pentru ca ea ar duce greul, daca eu imi iau un par in cap sau daca mananc doua luni cu paiul. Dar, pe de alta parte, daca nimeni nu zice nimic, o sa fim „calariti” tot timpul de te miri cine. In tara asta poti sa mori pe strada, fara ca cineva miste un deget. Ba chiar, eventual, sa se uite in alta parte.

Eram la metrou, la Pipera, seara pe la 18.00. Plecam spre casa, pe vremea cand nu se construise si a doua poarta de intrare. Se statea la coada, mult din afara statiei de metrou, ca sa se ajunga la turnicheti. Deja bateam pasul pe loc, de vreo 10 minute, cand a aparut un grup de tigani. Vreo sase, mai precis. Continuarea

913 cititori

Sa incepem ziua bine.

 Pipera. Ora 8.45. Siruri lugi de „robotei” se revarsa de la statia de metrou catre cladirile corporatiilor din zona. Grabesc pasul, nu de alta dar se contorizeaza intarzierile. In fata mea un „robotel” vorbeste la telefon. Nu aud ce discuta. Schimba cateva fraze cu interlocutorul. In continuare nu aud ce vorbeste. Dar il vad ca se opreste. Se uita in stanga si in dreapta, se apropie de unul din gardurile ce pazesc cu strasnicie o banca. Departeaza un pic telefonul de la ureche, se apleaca si plin de elan…vomita. Ma opresc. Sunt genul care nu ramane indiferent pe strada. Imi zic „poate o avea omul nevoie de ceva”. Dar nu apuc sa fac un pas spre el, ca omul se indreapta si isi re-apropie telefonul de ureche. De data asta percep clar: „coaie, ce ziceai, ca n-am auzit”? M-a bufnit rasul. Omu’ in nici un caz nu avea nevoie de ajutorul meu. Si totusi, chef Martea ? Ca altfel nu-mi explic… Tipul era pe la 25 de ani si parea genul care-si intoxica ficatul, frecvent.

 

Sa aveti o zi buna!