5,138 cititori

Metroul e apă de ploaie pe lângă ratb

Autobuzul e aproape gol. Se apropie stația unde tre’ să cobor, așa că mă îndrept agale spre ieșire. Lângă mine mai e un tip. Stăm amândoi și așteptăm să oprească.

Deodată, un cetățean care până atunci zăcuse liniștit pe-un scaun, se ridică vijelios, vine în spatele nostru, ne împinge cu simț de răspundere, se strecoara centimetru cu centimetru, dar până la urmă, victorie, reușește: e primul la ușă.

Continuarea

5,752 cititori

Fir-aţi ai dracu’ cu melcii voştri!

Sper să pot face în fiecare an chestia asta. Și anume să reușesc să plec pe undeva în ajun de Paște și să mă mai întorc după ce s-au stins ecourile cozonacilor, drobului și urărilor cu „fie ca”.

Patru zile am fost complet rupt de ce s-a întâmplat pe interneții patriei, așa că n-aș avea de unde să știu nici dacă, în sfârșit, a mierlit-o nen-tu Iliescu, darămite să mai și scriu ceva cât de cât citibil. De-aia ziceam că mai bine vă povestesc pe scurt cum fuse în Orașul Luminii și poate să vă las si niște poze. Dacă vă interesează, desigur.

Continuarea

4,865 cititori

Codul bunelor maniere lovește de unde nu te aștepți

Gagiul care stă în fața mea are niște căști cu cristale swarowski sau ceva. De lucit oricum lucesc binișor, sunt ce trebuie, ce să mai. Ascultă muzică și scrolează liniștit pă Facebook. Se mai oprește la câte o poză cu vreo gagică. Dacă vede țâțe dă like. Îl înțeleg perfect, e un om simplu, și eu fac la fel.

Continuarea

5,387 cititori

E bine? E bine!

Intru pe culoarul care duce către turnicheți și trec pe lângă un bărbat care cântă la chitară. Nu numai eu, toți trec pe lângă el grăbiți, preocupați, fără să-l observe. Dar el e acolo. E acolo și cântă în continuare făcându-i pe cei de la Phoenix să renască pe gresia tocită și rece.

Mai merg câțiva metri și mă opresc. Îl ascult de la distanță. Are o voce plăcută. Și-atunci mă lovește gândul că omul ăsta mai mult ca sigur nu stă acolo pentru că are vreun hobby ciudat care-l face să strângă o chitară în brațe, undeva într-o o stație de metrou oarecare din Bucureștiul ăsta ciudat, mult prea grăbit și impasibil.

Continuarea

6,657 cititori

A fost odată o țară pe care o durea în cur de cetățenii ei

Am așteptat să treacă valul de fierbințeală declanșat de întâmplarea dementă de la metrou ca să-mi las și eu cei doi cenți aici. Pentru că am văzut valuri de indignare spumegândă pe motiv că de ce n-a intervenit nimeni și de ce n-a reținut-o nimeni pe femeia care a împins. Pe scurt, că de ce nu mai există spirit civic?

Știți, există o vorbă din strămoși care spune că “peștele de la cap se-mpute”. Iar în societatea asta în care trăim, capul peștelui s-a împuțit de ceva vreme. S-a împuțit încă de când suntem conduși de o șleahtă de impostori care ne-au lăsat să ne descurcăm pe cont propriu. Adică de niște decenii bune. E acolo, împuțit, miroase ca dracu’, dar noi ne prefacem că nu știm de unde vine mirosul.

Continuarea

5,837 cititori

De la Lisabona la Porto și înapoi

Ca să n-avem vorbe, de la început vă spun c-am văzut cam tot ce se poate vedea din Europa cu apă caldă și nu numai (în sensul c-am ajuns și la Sofia, Tiraspol sau Chișinău), dar nu cred c-am mai fost vreodată în vreun loc care să-mi fi rămas în suflet cum s-a întâmplat cu Portugalia în general și Lisabona în special. Nu-mi dau seama exact ce e cu orașul ăsta, dar are o energie aparte și un vibe pozitiv pe care le simți de cum ai pus piciorul pe străduțele înguste din centru și nu te părăsesc nici măcar după ce ai plecat de acolo. Am să încerc mai jos să explic, haotic și cum îmi vin la mână, de ce cred că se întâmplă asta.

Continuarea

4,333 cititori

Ăștia sunt cei care vin din urmă?

Aseară, la mine în compartiment, o tânără și rebelă domnișoară pe al cărei tricou scria mare “I’m a member of a secret girl gang” cioflăia zgomotos la niște gumă de mestecat și vorbea și mai zgomotos la telefon.

În mod normal n-am nicio problemă cu oamenii care mestecă gumă, dar când cioflăitul se aude de la câțiva metri distanță, acoperind până și huruitul metroului, înclin să cred că ceva n-ar fi în regulă. Ori la mine, că sunt prea sensibil, ori la cel care reușește să scoată sunetele cu pricina.

Continuarea

5,077 cititori

De-aia nu merg marii finanțiști cu metroul

Joia asta, pe la vreo cinci și jumătate așa, am simțit telefonul vibrând în buzunar. L-am scos din goana calului, în timp ce mă prăvăleam spre metrou, și-am aruncat un ochi spre ecran. Număr ascuns. Ce bine, mi-am zis, ia să răspund. Precis e Angelina Jolie care mă roagă s-o iert pentru greșelile trecutului și să-i dau o șansă. S-o creadă ea, s-a dus trenul ăla, dracu’ o mai ia acum cu șase plozi sau câți mama naibii a strâns. Când colo, ce să vezi, surpriză. Nu era ea. Din partea cealaltă m-a interpelat o voce gâjâită de barbat. Nu era nici Brad Pitt, că vorbea română.

– Bună ziua, sunteţi domnu’ Vasilescu Mihai?  Continuarea

2,446 cititori

Hai că poți, la metrou!

Lucrurile stau cam așa. Scrii un text bunicel spre bun spre funny și-l citesc trei oameni. Te gândești că asta-i karma și-ți vezi de treabă. După doi ani, îți aduci aminte de el și-i mai dai într-o doară share pe Facebook. Ete, să vezi drăcie, același text pe care l-au citit prima dată doar rudele, prietenii și dușmanii se viralizează. După încă vreo lună, te trezești că-ți scriu cei de la Actimel și-ți spun că a râs toată firma la textul tău. Și că după ce s-au potolit din râs, au mai avut și-o idee legată de el. Tu te uiți neîncrezător la email, crezând că e o farsă sau ceva, după care observi că oamenii chiar au avut o idee. Una mișto. Și c-au pus-o în practică. Continuarea

4,691 cititori

Antreprenorul român şi gaura din covrig

Voiam să vă povestesc o chestie la care mă gândeam ieri dimineaţă. În zona unde locuiesc, Tineretului, am constatat cu surprindere că s-a mai deschis o covrigărie, a patra. Ieri am băgat de seamă şi tare m-am mai scărpinat în cap când am observat. Prima este la gura de metrou, înainte să urci, a doua imediat cum ai ieşit (Luca), peste treizeci de metri dai de a treia şi a patra este practic lipită de ultima. Aşadar în ceva mai mult de 50 de metri se concurează aprig PATRU covrigării. Mă rog, ele se autointitulează “patiserii”, dar eu o zic pe-aia dreaptă, majoritatea clienţilor cumpără covrigi, nu langoşi cu gem de mure. Continuarea