7,301 cititori

Pare simplu, dar nu e deloc

Nu știu dacă ați sesizat, dar în ultimii ani, o dată cu procentul tot mai ridicat de hipsteri din spațiul carpato-danubiano-pontic, au cam înflorit și afacerile cu cafea, respectiv cafenelele. Practic, au răsărit ca ciupercile după ploaie tot felul de localuri unde cafeaua se metamorfozează din banala apă maronie într-o licoare atinsă de zei.

Mno, ca să fiu foarte sincer, nu pot să neg, am băut de vreo câteva ori cafea în locuri din astea, cafea făcută de niște tipi la care se vedea din avion că studiaseră cum trebuie în ce mod și în ce concentrații trebuie amestecate apa, frișca (sau laptele) cu boabele maronii și-am cam rămas cu gura căscată, în sensul c-am auzit îngerii cântând încă de la prima gură. Adică, da frate, se simțea limpede și pe propriile-ți papile că oamenii chiar știau ce execută acolo și se pricep, dar problema e cu totul alta.

Continuarea

5,192 cititori

Cine, io? N-am făcut nimic, boss

În cooperativa despre care v-am mai povestit, unde prestam eu ca vajnic agent de vânzări (scuze, am vrut să zic “cel mai bun vânzător ever”, da’ mi s-a făcut oleacă rușine), la un moment dat onor conducerea a luat înțeleapta hotărâre de a importa telefoane mobile. Mai precis, smartphone-uri, pentru că de ce nu, piața stătea să explodeze și să le dăm românilor telefoane dacă asta vor.

Dăcât că treaba asta nu e chiar așa de simplă cum crede lumea. Nu e simplă nici când ești vreun brand de renume, d-apăi când vrei să le bagi pe gât oamenilor o marcă a cărei denumire vă rog să mă credeți că n-am putut să mi-o amintesc oricât am încercat. În sensul în care românii vor produse ieftine, de calitate și la care să aibă garanție minim 99 de ani.

Continuarea

4,764 cititori

Pentru ce sunteți dispuși să plătiți?

Nu știu dacă ați prins toți cei de pe aici anii ’90 și haiducia care se practica în anii ăia glorioși în comerțul proaspăt devenit fost socialist. Anii în care un sfert din populația țării se transformase în antreprenori de succes care cărau marfă din Turcia, cu sacoșele.

Pe vremurile alea de voioasă bișnițăreală, aveam un amic la Vâlcea care, evident, se făcuse și el om de afaceri. Mai precis îsi deschisese un magazinaș pe care îl aproviziona tot cu marfă din fostul imperiu otoman. Se urca omul în autocar și venea cu câteva papornițe pline de „marfă bună” pe care o baga rapid la vânzare. Și-i mergea. Bine de tot chiar.

Continuarea

4,570 cititori

Cum e cu socoteală de-acasă

Prin anul doi de facultate, unul dintre amicii mei, vâlcean și coleg de suferință studențească la Capitală, a hotărât că așa nu se mai poate. Că stătea la cămin mai era cum mai era, dar să umble mai mereu cu hainele la limita purtării, devenise absolut inacceptabil. După ce că avea puține, să le mai pună pe el și murdare? Își făcuse omul un adevărat algoritm pentru purtat de mai multe ori același rând de țoale. Tricourile mergeau de două ori (exclus să cumpere vreodată ceva alb), cămășile de trei ori, blugii se spălau doar de Paște și de Crăciun, iar chiloții și șosetele, la miros. Nu știți ce înseamnă “la miros”? E simplu, nu mai iei în considerare factorul aspect și te orientezi numai după proprietățile lor olfactive survenite în urma îmbrăcărilor repetate. Proprietăți care se modificau și ele de la un anotimp la celălalt, evident.

Continuarea