8,368 cititori

Când nu te ajută deloc fața

Să vă povestesc. Cele două pisici, al căror sclav devotat am onoarea să fiu, acceptă să fie hrănite doar cu bobițe. De ani de zile mănâncă același tip de bobițe. Treabă care pe ele pare să nu le deranjeze, dar io am început de la un moment dat să mă întreb dacă n-ar trebui să mai bage măcar din când în când și altceva. Pentru că ce plăcere e aia să mănânci o viață întreagă același lucru? După ce că sunt sterilizate amândouă, deci nu vor mai cunoaște niciodată cum e să te alerge un motan pân-te prinde, nici măcar bucuria mâncării să nu le mai rămână? De neconceput, vă spun. Continuarea

17,444 cititori

Nu sunt aici ca să vă spun lucruri drăguțe!

Am scris textul ăsta pentru că vreau să lămuresc două lucruri. Să le luăm pe rând zic.

Primul.

Sunt un tip suficient de inteligent ca să-mi dau seama când greșesc. Știți, se spune că încăpățânarea este apanajul prostului. Iar eu sunt orice, numai prost nu. În plus, am învățat,  pe pielea mea și cu eforturi mari, să zic “îmi pare rău, am greșit”. Și asta ține, uneori, tot de nivelul de inteligență. Bun, prin urmare pot să îmi asum că am greșit. Și anume, trebuia să specific încă de la începutul articolului care a făcut valuri zilele trecute, că este un text despre ipocrizie și că nu se referă la persoanele care, din motive medicale sau de sărăcie extremă, suferă din cauza obezității, cele care știu cauzele pentru care au ajuns să aibă atâtea kilograme în plus și care chiar fac tot ce pot în sensul ăsta. Continuarea

4,545 cititori

Cosmopoliţii din deal

Două scurte pentru azi.

Prima. Am fost săptămâna trecută la o conferinţă despre Social Media unde a fost invitat şi Tudor Giurgiu. Omul a povestit o chestie foarte tare, la care am râs cu zgomot. Voiam să v-o zic şi vouă, că nu-mi place să mă hlizesc singur.

Acum ceva vreme căuta un loc pentru filmări şi-i trebuia ceva special, ceva care care să reuşească să redea atmosfera unui sat din Polonia celui de-al doilea război mondial. S-a chinuit o vreme până să-l găsească, dar până la urmă a reuşit. Mă rog, după părerea mea putea să folosească şi cadre luate în comunele din jurul Bucureştiului, dar cred că s-a temut să nu apară în imagini bemveurile ursuleţ cu numere de Bulgaria.

Continuarea